În 1988, autoritățile din SUA înregistrau pentru prima dată în istorie un brevet pentru crearea unui animal. Brevetul 4736866 a fost acordat Universității Harvard pentru un mic șoarece alb și cu ochii roșii, modificat genetic, botezat OncoMouse.
Poate părea surprinzător, însă oamenii de știință care au contribuit la crearea lui OncoMouse, Philip Leder și Timothy Stewart, nu au făcut un șoarece mai bun. Dimpotrivă, OncoMouse era mult mai rău decât un șoarece normal.
Oamenii de știință de la Harvard l-au modificat genetic pe OncoMouse pentru a-l face extrem de susceptibil la cancer, în speranța că această trăsătură va face șoarecii subiecți utili pentru tratamentele împotriva cancerului.
Cercetătorii l-au creat pe OncoMouse injectând gene de cancer în embrionii de șoarece imediat după fertilizare.
Modificarea genetică nu numai că i-a făcut pe șoareci predispuși la cancer, ci a asigurat, de asemenea, că aceștia aveau să transmită genele cancerului descendenților lor, garantând astfel o rezervă sigură de animale potrivite pentru testele de laborator.
OncoMouse este ceea ce oamenii de știință numesc un „model de șoarece” – animale utilizate pentru a studia o anumită boală sau afecțiune umană.
Modelele de șoareci sunt cel mai important instrument pentru studierea bolilor. ADN-ul de om și cel de șoarece sunt identice în proporție de 95%.
Aceasta înseamnă că multe boli – inclusiv Alzheimer, diabetul, obezitatea, bolile de inimă și cancerul – afectează oamenii și șoarecii în moduri similare, permițându-le savanților să studieze pe rozătoare aceste boli și metodele de tratare a lor.
Pentru a înlesni cercetarea, șoarecii sunt modificați genetic pentru a-i face mai vulnerabili la o anumită boală. De exemplu, cercetătorii au creat șoareci care dezvoltă cancer de sân și diabet.
Au fost creați și șoareci cu sistem imunitar compromis (pentru a studia strategiile de transplant de celule, SIDA, leucemia), precum și șoareci care mănâncă până când devin obezi.
Există, de asemenea, așa-numiții „șoareci umanizați”, care au gene umane funcționale, celule, țesuturi și chiar organe umane, astfel încât oamenii de știință să poată testa diverse medicamente și vaccinuri.
OncoMouse nu a fost primul model de șoarece creat și nu a fost nici prima dată când a fost brevetată o formă de viață, dar este cert că a fost primul mamifer supus unui brevet.
La începutul anilor `70, Ananda Mohan Chakrabarty, genetician care lucra pentru General Electric, a dezvoltat o nouă specie de bacterii capabile să descompună țițeiul, pe care le-a propus ca mijloc de curățare a deversărilor de petrol.
La acea vreme, se știa că există patru specii de bacterii care metabolizează țițeiul. Modificarea lui Chakrabarty a produs o rasă superioară, capabilă să digere petrolul mult mai repede decât celelalte bacterii.
Chakrabarty a solicitat un brevet de invenție, dar autoritățile au răspuns negativ solicitării, deoarece implica un organism viu. Cazul a ajuns apoi la Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite, ducând la un verdict istoric.
Hotărând în favoarea lui Chakrabarty, cea mai înaltă instanță a SUA a declarat că „faptul că microorganismele sunt vii nu are semnificație juridică în sensul legii brevetelor”.
La un an după decizie, în 1981, brevetul i-a fost acordat lui Chakrabarty, declanșând o amplă dezbatere despre etica brevetării vieții.
În cazul proiectului OncoMouse, cercetarea a fost finanțată de compania americană DuPont, căreia i-au revenit astfel și drepturile asupra invenției.
Mulți cercetători s-au temut că DuPont va încerca să profite de pe urma șoarecelui și să impună restricții asupra utilizării sale, în detrimentul științei. Ei bine, DuPont a făcut exact asta.
Mai întâi, compania a pus un preț pe șoarece, 50 de dolari bucata, de zece ori mai mulți bani decât suma percepută de Laboratorul Jackson.
Acest laborator este o instituție de cercetare biomedicală și una dintre cele mai mari surse de șoareci modificați genetic din lume. Laboratorul Jackson avea exemplare de OncoMouse încă dinainte de brevetarea animalului.
Pentru a-i împiedica pe cercetători să obțină gratuit exemplare de OncoMouse de la colegi, DuPont a interzis distribuirea șoarecilor.
DuPont a insistat și să primească redevențe din orice descoperire comercială făcută cu ajutorul OncoMouse. Iar asta nu era tot.
DuPont a încercat să revendice dreptul de proprietate asupra tuturor șoarecilor modificați genetic crescuți pentru o incidență crescută a cancerului, indiferent când și unde avea loc cercetarea.
Leder și Stewart nu au fost singurii care au avut reușite în acest domeniu. Alți doi geneticieni, Ralph Brinster și Richard Palmiter, își făcuseră propriul lor „OncoMouse” cu doi ani înainte ca oamenii de știință de la Harvard să-l creeze pe al lor.
Conform pretențiilor DuPont, și acești șoareci – și orice alt șoarece modificat genetic – ar fi trebuit să aparțină companiei.
Însă cercetătorii s-au înfuriat și au încercat să negocieze cu DuPont. Mulți oameni de știință au protestat în mod deschis prin distribuirea de șoareci OncoMouse.
În cele din urmă, DuPont a fost de acord să le permită cercetătorilor utilizarea gratuită a șoarecilor, atât timp cât nu obțineau profit de pe urma acestei munci.
În mod ironic, însă, în timp ce protestau împotriva aplicării brevetelor DuPont, mulți oameni de știință își brevetau propriile lor cercetări.
Și-au dat seama că brevetele erau singura cale de urmat deoarece aveau nevoie de fonduri, iar banii puteau veni doar de la companiile care ar fi putut obține profit de pe urma cercetărilor lor.
În 2005, când brevetul OncoMouse a expirat, DuPont a încercat să îl prelungească, dar instanța s-au pronunțat împotriva companiei.
Noile tehnologii făcuseră OncoMouse învechit oricum, deci nu mai conta cu adevărat în calculele companiei. Totuși, modul în care comunitatea științifică efectuează cercetări s-a schimbat pentru totdeauna.
Limita dintre lumea academică și cea comercială s-a estompat pe măsură ce universitățile s-au concentrat tot mai mult pe profit. În cercurile academice, Harvard este considerată astăzi un „fond de investiții care are și o universitate”.
În prezent, încrederea publicului în oamenii de știință și în companiile farmaceutice este într-o criză fără precedent, cercetătorii fiind acuzați că acționează pentru profit, în detrimentul sănătății oamenilor.
Harvard încă regretă modul în care a tratat brevetul OncoMouse, acordând DuPont drepturile, fără a proteja comunitatea cercetătorilor.
„Cred că lecția pentru companii a fost că Harvard a devenit exemplul «așa nu» referitor la brevetarea unui instrument de cercetare. Universitatea a avut parte de foarte multă publicitate negativă și a câștigat foarte puțini bani din brevet”, a declarat David Einhorn, consilier intern al Laboratorului Jackson, pentru Science History Institute.
