Omul-elefant – Povestea tragică a unui băiat care își dorea să fie la fel ca toată lumea

Ai auzit până acum de omul-elefant? Joseph Merrick a purtat această poreclă de-a lungul vieții sale scurte și dureroase. Însă povestea întreagă a acestui om este pe atât de șocantă, pe cât este de tragică.

Imaginează-ți că ești părinte și că ai un băiețel frumos și sănătos. Și apoi, imaginează-ți că, de la vârsta de 5 ani, înfățișarea copilului tău se schimbă într-un fel grotesc.

Omul-elefant

Așa arăta Jospeh Merrick în 1889

Buzele lui, odată perfecte, se umflă. Pielea lui roz se îngroașă și capătă o nuanță bolnăvicioasă de cenușiu. Din frunte îi iese o umflătură misterioasă.

Un sac de carne îi atârnă de ceafă. Amândouă picioarele îi cresc anormal de mari. Mâna lui dreaptă devine diformă și noduroasă.

Mâna sa stângă, încă perfect normală, nu face decât să scoată în evidență transformarea sa în ceea ce lumea va privi ca fiind o monstruozitate umană.

Joseph și Marry Jane Merrick au trecut prin această experiență îngrozitoare în cazul primului lor născut.

Omul-elefant a suferit mult în scurta sa viață

Omul-elefant

Joseph Merrick, 1889

Este anul 1866 și ne aflăm în Leicester, Anglia. Din punct de vedere medical, nimeni nu știe ce i se întâmplă copilului tău.

Așa că te gândești la trecut. Îți aduci aminte de momentul în care erai însărcinată și ai mers la bâlci. Mulțimea de oameni te-a împins către o paradă a animalelor, care se desfășura în apropiere.

Un elefant se ridică pe două picioare și, pentru un moment, ești prinsă sub picioarele lui și îți este teamă pentru viața ta și a copilului tău.

Așa că îi spui copilului tău că acesta este motivul pentru care corpul lui se deformează văzând cu ochii, motivul pentru care nu arată precum ceilalți copii și pentru care trece prin asemenea dureri îngrozitoare.

Aceasta este povestea pe care tânărul Joseph Merrick a auzit-o din gura mamei sale. Mai târziu, el avea să fie cunoscut drept omul-elefant.

Merrick a fost convins până în ziua morții că întâmplarea de mai sus era cauza tuturor problemelor sale fizice.

Omul-elefant

Joseph Merrick, omul-elefant, în 1889

Corpul extrem de diform al lui Merrick nu a fost singura problemă cu care acesta s-a confruntat în scurta sa viață de 27 de ani. El s-a rănit la o coapsă când era copil, iar  infecția rezultată l-a lăsat șchiop pentru totdeauna.

Mama lui, de care era foarte apropiat, a murit de pneumonie pe când el avea numai 11 ani. Merrick spunea că, dintre toate nenorocirile, moartea mamei a fost „cea mai mare nefericire a vieții mele”.

Fața sa era o priveliște de groază

Cam pe atunci, Merrick a renunțat la școală. Faptul că ceilalți copii își băteau joc de aspectul lui și, mai nou, absența mamei, erau mai mult decât putea îndura. Merrick scria despre propria față că „era o asemenea priveliște, încât nimeni n-ar fi putut s-o descrie”.

Cum ar fi putut un băiat ca acesta să supraviețuiască într-o lume atât de crudă? Ca și cum viața lui Joseph Merrick n-ar fi fost deja destul de melancolică, el și-a întâlnit în curând propria „mamă vitregă rea”.

Sosirea sa a avut loc la numai un an și jumătate după moartea mamei. Mai târziu, Merrick avea să scrie:

„Ea a fost instrumentul care mi-a nefericit complet viața.”

Omul-elefant

Joseph Merrick, 1889

Tatăl său nu îi mai păstra niciun fel de afecțiune, așa că nefericitul băiat era complet singur. Dar nu putea nici măcar să fugă de acasă.

Încercase de câteva ori, însă tatăl său îl adusese imediat înapoi. Mama lui vitregă i-a cerut ca, de vreme ce nu mergea la școală, să aducă un venit în casă.

Așa că, la vârsta de 13 ani, omul-elefant s-a angajat într-un magazin care rula trabucuri. Băiatul a lucrat acolo timp de trei ani, însă mâna sa care continua să se deformeze nu i-a permis să facă față muncii.

La vârsta de 16 ani, lipsit de un loc de muncă, Merrick bătea străzile în timpul zilei, căutând de lucru. Dacă se întorcea acasă în timpul zilei ca să mănânce prânzul, mama sa vitregă îl certa, spunându-i că jumătatea de porție pe care o primea era mai mult decât reușise el să câștige în acea zi.

Apoi, Merrick a încercat să vândă bunuri din magazinul tatălui său, bătând din ușă în ușă. Însă fața lui contorsionată îi făcea vorbele de neînțeles.

Omul-elefant își părăsește casa

Aspectul lui îi speria pe cei mai mulți oameni și aceștia refuzau să îi deschidă ușa. În plus, tatăl său îl bătea foarte tare, așa că Merrick și-a părăsit casa pentru totdeauna.

Unchiul lui Merrick a auzit că nepotul lui era fără adăpost și l-a luat să locuiască cu el. În cele din urmă, licența pentru vânătoarea cu șoimi a unchiului său a fost retrasă, fiind considerată o amenințare la adresa comunității.

După doi ani, unchiul nu își mai permitea să îl întrețină. Băiatul, acum în vârstă de aproape 18 ani, s-a îndreptat spre azilul din Leicester.

Omul-elefant

Craniul diform al lui Joseph Merrick

Aici, Joseph Merrick și-a petrecut patru ani, alături de alți bărbați cu vârste cuprinse între 16 și 60 de ani. Lui Merrick nu i-a plăcut deloc șederea în acest loc și și-a dat seama că singura lui șansă de scăpare era să-și folosească diformitatea în cadrul spectacolelor stradale.

Așa că i-a scris proprietarului local Sam Torr. După ce i-a făcut o vizită, Torr a fost de acord să-l ia pe omul-elefant în turneu, ca parte a spectacolului itinerant.

Așa că, în 1884, „creatura pe jumătate om și pe jumătate elefant” și-a început cariera ca parte a spectacolelor cu ciudățenii. A trecut în turneu prin Leicester, Nottingham și Londra.

Rolul principal într-un spectacol cu monștri

Apoi, Merrick și-a schimbat managerul, fiind luat sub oblăduirea lui Tom Norman, un proprietar de magazin din estul Londrei, care expunea ciudățenii umane. Cât timp a locuit la Norman, i s-a dat un pat de fier cu o perdea, ca să aibă intimitate.

În timpul zilei, Merrick era expus în spatele magazinului. Văzând cum dormea, Norman și-a dat seama că Merrick nu putea sta întins, fiindcă greutatea capului său enorm ar fi putut să-i rupă gâtul.

Norman stătea în fața magazinului și își folosea talentele pentru a atrage oamenii în magazin ca să-l vadă pe Joseph Merrick. Norman își asigura publicul că omul-elefant „nu era menit să îi sperie, ci să îi ilumineze”.

Spectacolul a avut un succes moderat. Merrick și-a strâns banii obținuți astfel, în speranța că într-o zi va reuși să își cumpere o casă.

Magazinul lui Norman se afla vizavi de spitalul londonez în care muncea doctorul Frederick Treves. Fiind curios, Treves și-a făcut o programare ca să-l vadă pe Merrick înainte ca magazinul să se deschidă.

Oripilat, însă curios, doctorul a întrebat dacă putea să-l ia pe omul-elefant la spital și să-l supună unei examinări.

Omul-elefant

Frederick Treves, doctorul și prietenul omului-elefant, 1884

„Capul lui era foarte interesant. Era foarte, foarte mare – ca un sac imens cu o mulțime de cărți în el”, avea să scrie mai târziu Treves.

De-a lungul câtorva vizite, Treves a luat notițe și a făcut măsurători. În cele din urmă, Merrick s-a săturat să tot fie înțepat și măsurat în numele științei. Treves i-a dat lui Merrick cartea sa de vizită și l-a lăsat să plece.

Însă, la acea vreme, „spectacolele cu ciudățenii” își pierdeau din interes. Poliția închidea magazinele cu astfel de exponate din motive care țineau de moralitate și decență.

Străin rătăcit în Belgia

Tocmai când Merrick începuse să facă niște bani, a fost trimis de managerul său din Leicester în Europa continentală, unde se spera că legile sunt mai permisive. În Belgia, noul său manager i-a furat toți banii și l-a abandonat.

Rămas singur într-un loc ciudat, Joseph Merrick nu știa ce e de făcut. În cele din urmă, s-a urcat la bordul unei nave care mergea spre Harwich, în Essex.

Apoi, a luat un tren către Londra. Era un om înfrânt cu un trup ca o povară. După ce a ajuns în gara Liverpool din Londra, extenuat și fără adăpost, Merrick a rugat niște străini să-l ajute să se întoarcă în Leicester.

Poliția a văzut că mulțimile se adunau în jurul lui, așa că a fost reținut. Merrick avea asupra lui cartea de vizită a doctorului Treves.

Omul-elefant

Poliția l-a contactat și Treves a venit imediat după el, l-a dus la spital și s-a asigurat că Merrick este spălat și hrănit. După încă o examinare făcută de Treves, acesta a ajuns la concluzia că Merrick suferea de o boală de inimă.

Doctorul și-a dat seama că mai avea puțini ani de trăit, ținând cont și de faptul că starea corpului său continuase să se deterioreze. Directorul spitalului a scris apoi un editorial în ziarul The Times, cerând publicului să îi sugereze un loc în care Merrick ar fi putut să locuiască.

În schimb, a primit donații pentru îngrijirea lui Merrick. Foarte multe donații… Spitalul din Londra avea acum fonduri ca să se îngrijească de Merrick pentru tot restul vieții lui.

În subsolul spitalului, două camere adiacente au fost adaptate special pentru el. Exista o cale de acces în curte și nu erau oglinzi care să-i amintească de înfățișarea hidoasă.

Singura atingere a unei femei

În ultimii patru ani petrecuți în grija spitalului, Merrick s-a bucurat de viață mai mult decât oricând înainte. Treves îl vizita aproape zilnic și se obișnuise cu defectul său de vorbire.

Doctorul a ajuns la concluzia că intelectul lui Merrick era complet normal. Deși era pe deplin conștient de nedreptatea care îi marcase existența, Merrick nu purta ranchiună lumii care se ferise de el cu dezgust.

Până acum, Merrick nu întâlnise vreo femeie care să nu aibă o atitudine de respingere din cauza înfățișării lui. Treves știa că singura femeie din viața lui Merrick fusese mama lui.

Leila a păstrat legătura cu omul-elefant. Această scrisoare, în care Merrick îi mulțumește femeii pentru o carte dăruită, este singura care s-a păstrat

Așa că doctorul a aranjat o întâlnire între Merrick și o văduvă tânără și atrăgătoare, pe nume Leila Maturin. Treves i-a explicat femeii situația și a pus-o la curent cu diformitățile lui Merrick.

Întâlnirea l-a impresionat profund pe Merrick. Era pentru prima oară când o femeie îi zâmbea și îi strângea mâna. Treves credea că visul omului-elefant era să locuiască într-un sanatoriu pentru orbi, unde să cunoască o femeie care să nu vadă (și căreia să nu-i pese) că este diform.

Deși începuse să aibă o viață care semăna cu una adevărată în ultimii săi ani, sănătatea lui Merrick se deteriora de la o zi la alta. Capul și diformitățile de pe față continuau să crească.

Un angajat al spitalului l-a găsit mort, în pat, pe 11 aprilie 1890. Însă autopsia a revelat faptul că Merrick decedase dintr-un motiv surprinzător.

Joseph Merrick a murit încercând să facă ceea ce noi toți considerăm a fi un lucru firesc. Merrick încercase pur și simplu să fie normal.

A murit prin asfixiere, suferind o dislocare a gâtului. Totul, pentru că a încercat să doarmă întins…

Articole fascinante

>