Omul de Tollund și misterul cadavrelor de mlaștină descoperite în Europa

Ai auzit până acum de Omul de Tollund? În ultimele câteva secole, oamenii care adunau turbă din mlaștinile Europei au descoperit rămășițele conservate a sute de cadavre umane, numite „cadavre de mlaștină”.

Unele au o vechime de 10.000 de ani (cum este cazul Omului de Koelbjerg). Au fost descoperite mai ales în nord-vestul Europei, în special în Irlanda, Marea Britanie, Olanda, nordul Germaniei și Danemarca.

Trupurile din mlaștini sunt realmente unice fiindcă sunt extrem de bine conservate (adeseori, cu pielea și organele interne intacte), mulțumită compoziției chimice neobișnuite a mlaștinilor de turbă.

Mlaștinile de turbă sunt alcătuite din straturi succesive de mușchi mort care conțin o apă foarte acidă, au o temperatură scăzută și puțin oxigen, factori care contribuie la conservarea cadavrelor.

Omul de Tollund a avut beregata tăiată

Potrivit Smithsonian Magazine, țesuturile moi, conținutul stomacului, părul, unghiile și hainele sunt adeseori suficient de bine conservate încât să poată fi analizate de criminaliști.

Conținutul stomacului ne poate oferi informații despre dietă, dinții și unghiile albe ne pot oferi indicii despre vârsta și sănătatea persoanei respective, iar hainele sunt un indicator al culturii acelor epoci.

Nimeni nu știe cum au ajuns acești oameni în mlaștini, însă prezența unor răni groaznice, cum ar fi beregata tăiată, indică faptul că au fost sacrificați ritualic sau executați drept pedeapsă pentru crimele lor.

Unul dintre cele mai notabile exemple de cadavru din mlaștină, și unul dintre cele mai bine conservate, este Omul de Tollund, descoperit în Danemarca în 1950.

Omul de Tollund a fost descoperit pe 6 mai 1950, de doi frați și familiile lor, potrivit History Channel. Aceștia săpau după turbă ca să o folosească drept combustibil, într-o mlaștină aflată aproape de Bjaeldskovdal.

Cum cadavrul avea un aspect proaspăt, cei care săpau au crezut că descoperiseră victima unei crime recente. Datarea cu radiocarbon a Omului de Tollund arată că acesta a murit între 375 și 210 î.e.n., adică în urmă cu aproape 2.400 de ani.

Când a fost descoperit, Omul de Tollund era complet gol, în afara unei curele de piele înguste în jurul taliei sale. Un capăt al curelei avea o tăietură oblică, prin care fusese trecut celălalt capăt, după care fusese înnodat.

Pe cap purta o scufie de piele, făcută din piele de oaie și lână, legată cu un șnur pe sub bărbie. În plus, cadavrul avea în jurul gâtului un laț din piele de animal.

Probabil că Omul de Tollund a fost o victimă a sacrificiilor rituale

Lațul era strâns legat în jurul gâtului și îi atârna pe spate. Avea părul tuns scurt, fiind în întregime ascuns sub scufie. Avea barba crescută puțin și o mustață subțire, ceea ce indica faptul că nu se bărbierise în ziua morții.

Se crede că Omul de Tollund a fost o victimă a sacrificiilor, nu un infractor executat, deoarece corpul său era aranjat într-o poziție fetală, iar ochii și gura îi fuseseră închise.

Cadavrul este acum expus la Muzeul Silkeborg din Danemarca, chiar dacă numai capul este original. Cum tehnicile de conservare pentru material organic erau rudimentare la începutul anilor ’50, criminaliștii au sugerat să fie retezat capul, iar restul corpului a rămas neconservat.

Prin urmare, corpul s-a deshidratat și țesutul a dispărut. În 1987, Muzeul Silkeborg a reconstruit cadavrul, folosind rămășițele scheletului ca bază, iar capul a fost reatașat.

Cu 12 ani înainte de descoperirea Omului de Tollund, în 1938, cadavrul unei femei de 24 de ani, numită Femeia de Elling, a fost descoperit la numai 80 de metri de locul în care avea să fie găsit mai târziu Omul de Tollund.

În mod similar, femeia fusese spânzurată și fusese pusă în mlaștină într-o manta din piele de oaie. În jurul coapselor și picioarelor avea o pătură de piele și o mantie din piele de vacă. Părul îi era prins în coadă și înnodat la ceafă.

La fel ca Omul de Tollund și Femeia de Elling, au fost descoperite sute de alte cadavre în mlaștini până acum. Cea mai recentă descoperire este cea a Omului de Cashel, descoperit în Irlanda în 2011.

Iată câteva dintre cele mai bine conservate cadavre de mlaștină

Omul de Old Croghan (350 – 175 î.e.n.) a fost descoperit în Irlanda în 2003. A avut parte de o moarte violentă, fiind înjunghiat în piept. Fusese decapitat și corpul îi fusese tăiat în jumătate.

Era excepțional de înalt pentru vremea sa: 1.97 metri. Acest prim-plan cu mâna sa arată cât de remarcabil s-au conservat pielea și unghiile.

Omul de Clonycavan (392 – 201 î.e.n.) a fost descoperit cu trei luni înainte, în aceeași mlaștină. Nu a rămas nimic sub talia acestui exemplar, fie din cauza mașinilor de tăiere a turbei, fie din cauza felului brutal în care a fost ucis.

A fost ucis, probabil sub formă de sacrificiu ritual, cu o lovitură dată în cap cu un instrument ascuțit, cum ar fi un topor.

Oamenii mlaștinilor

Fata de Windeby (anii 41 – 118) este unul dintre cele mai bine conservate cadavre din mlaștina germană. S-a crezut că este cadavrul unei fete de 14 ani, judecând după constituția sa zveltă. Însă testele ADN au arătat că era vorba de cadavrul unui băiat de 17 ani.

Omul de Grauballe (290), a fost descoperit în 1950 în Iutlanda, Danemarca. Degetele s-au conservat atât de bine, încât i-au fost luate amprentele, la fel ca în cazul Omului de Old Croghan.

Omul de Grauballe a fost, cel mai probabil, victima unui sacrificiu ritual, fiind ucis prin tăierea beregatei. Analiza conținutului stomacului ne arată că acest om mâncase ciuperci halucinogene, care aveau, probabil, scopul de a-i induce o stare de transă în cadrul ritualului în care a fost sacrificat.

Femeia de Huldremose (160 – 340) a fost descoperită în 1879, în Iutlanda, Danemarca. La momentul morții, femeia avea peste 40 de ani, o vârstă înaintată pentru acea perioadă.

Brațul drept îi era retezat, dar probabil că această vătămare a fost făcută de o lopată în timpul săpăturilor. Părul îi era legat cu un șnur de lână. Șnurul trecea și în jurul gâtului femeii, însă nu s-au descoperit dovezi că a fost strangulată.