11 lucruri mai puțin știute despre oamenii care nu simt durerea fizică

Ai mai auzit până acum de oamenii care nu simt durerea? Cum ar fi să nu te poți „bucura”, ca tot omul, de un ciocan scăpat peste degete? Poate că sună ca un scenariu de film SF, însă unii se nasc cu o boală care nu le permite să simtă durerea.

Insensibilitatea congenitală la durere este foarte rară și foarte periculoasă. La urma urmei, durerea este semnalul pe care corpul ți-l trimite pentru a te face să încetezi activitatea riscantă pe care tocmai o desfășori. Fără acest stimul, s-ar putea să îți faci mult rău.

oamenii care nu simt durerea
Foto: iStock

Oamenii care nu simt durerea trebuie să abordeze viața în mod diferit, potrivit Ranker. Chiar și o ceașcă fierbinte de cafea poate fi un pericol atunci când nu poți procesa senzația arsurii de pe limbă.

Probleme fizice și tulburări emoționale sau de comportament – iată doar două categorii de suferințe prin care pot trece aceste persoane.

Uneori, la boala lor se adaugă anhidroza, adică inabilitatea de a transpira. Oamenii care nu simt durerea fizică sunt fascinanți și misterioși.

1

Oamenii care nu simt durerea fizică fac parte dintr-un grup foarte restrâns

Nu știm exact care este numărul cazurilor de insensibilitate congenitală la durere din lumea întreagă. Datele de până acum sugerează că este vorba de o boală extrem de rară.

În SUA există mai puțin de 100 de cazuri. Prin comparația, Japonia are un număr de trei ori mai mare, peste 300.

2

S-au născut astfel din cauza unei mutații genetice

oamenii care nu simt durerea
Foto: Flickr

Această boală se prezintă în două feluri: insensibilitate congenitală la durere (ICD) și insensibilitate congenitală la durere cu anhidroză (ICDA). Ambele sunt cauzate de mutații genetice ce întrerup transmiterea semnalelor dureroase către creier.

O asemenea afecțiune poate să aibă impact asupra glandelor sudoripare și reglării temperaturii. Indivizii cu ICDA transpiră foarte puțin sau nu transpiră deloc, deoarece nu pot simți schimbările de temperatură.

3

S-ar putea să le lipsească simțul mirosului

Uneori, inabilitatea de a simți durerea merge mână în mână cu ansomia – pierderea completă a simțului olfactiv, din cauza aceleiași mutații genetice.

Genele care au suferit mutații pot produce dezechilibre la nivelul neuronilor care transmit către creier informațiile legate de miros.

4

Oamenii care nu simt durerea se rănesc deseori fără să vrea

Cum indivizii cu ICD nu simt durerea – și adesea nici schimbările de temperatură -, sunt expuși la răniri accidentale. Copiii mici se rănesc adeseori la obraji, limbă și buze atunci când mestecă.

Uneori, se rănesc și la degete, iar un alt potențial pericol îl constituie arsurile.

5

Pot suferi autoamputări

oamenii care nu simt durerea
Foto: Shutterstock

Rănirile accidentale pot avea consecințe grave pe termen lung. Rănirile repetate ale anumitor părți ale corpului, cum ar fi degetele de la mâini sau de la picioare, pot cauza vătămări vaselor de sânge.

Dacă vasele nu își revin, zona corpului spre care transportau sânge va începe să moară din cauza lipsei oxigenului.

În cele din urmă, aceasta poate avea drept rezultat detașarea degetului de trup, în cadrul unui proces denumit „amputare spontană” sau „autoamputare”.

6

Pot suferi de infecții cronice ale oaselor

Osteomielita, un tip de infecție bacteriană a oaselor, poate să apară după o fractură a osului. Această boală cauzează febră, greață și umflarea zonei afectate.

Copiii cu ICD sunt în special expuși la astfel de infecții, însă acestea sunt relativ ușor de tratat. Rănirile repetate pot cauza o boală numită artropatia Charcot, care duce la degradarea oaselor și a țesutului conjunctiv din jurul oaselor.

7

Oamenii care nu simt durerea pot suferi de febră recurentă

oamenii care nu simt durerea
Foto: Fotolia

Iată o altă informație inedită despre oamenii care nu simt durerea. Cei care au ICD suferă adeseori de febră, deoarece corpurile lor nu produc transpirația necesară pentru a regla temperatura.

În lipsa transpirației care să ofere corpului homeostaza, temperatura corpului poate ajunge la niveluri alarmante.

Dacă situația nu este monitorizată, se poate ajunge la puseuri repetate de hiperpirexie (febră extrem de ridicată, de peste 40 de grade Celsius).

8

Pot suferi crize

Cei care suferă de ICDA fac adeseori febră, iar aceasta poate cauza convulsii numite „crize febrile”. Acestea apar de obicei la copiii cu vârste între 3 și 18 luni și, de obicei, sunt cauzate de temperatura corporală de peste 38 de grade Celsius.

În mod normal, durează câteva minute, însă au existat cazuri în care au durat o perioadă mai îndelungată de timp.

9

Pot avea probleme cu pielea și cu părul

oamenii care nu simt durerea
Foto: Shutterstock

ICDA poate cauza o boală numită lichenificare, mai ales în zona palmelor. Pielea devine tare, groasă și capătă o textură asemănătoare cu a pielii animale tăbăcite.

Adeseori, celor afectați li se rup unghiile de la mâini sau de la picioare. În alte cazuri, unghiile se infectează sau devin casante.

Părul lor poate fi afectat de o boală numită hipotricoză, care face ca în anumite zone din scalp să nu crească păr.

10

Pot suferi de tulburări emoționale sau de comportament

Copiii cu ICDA suferă adeseori de dificultăți de învățare, care pot afecta procese precum gândirea conceptuală. De asemenea, pot fi afectați de probleme de comportament de tipul ADHD .

Totodată, acești copii pot avea prin puseuri de iritabilitate și chiar de furie.

11

Boala nu poate fi vindecată, dar se lucrează la dezvoltarea unor tratamente

Foto: iStock

Iată și ultima informație despre oamenii care nu simt durerea. În prezent, nu există vreun remediu cunoscut pentru ICD sau ICDA, așa că gestionarea bolii este foarte importantă.

S-ar putea, totuși, ca tratamentele să apară în câțiva ani. În 2015, cercetătorii au folosit un opioid pentru a-i oferi unei femei cu ICD senzația de durere pentru prima oară în viața ei.

Destul de ciudat – e primul tratament care te face să simți durerea, nu „o ia cu mâna” -, dar știm cu toții cât de bizar poate fi uneori corpul uman


Dacă ți-am stârnit curiozitatea asupra acestui subiect, iată o serie de articole despre niște cazuri foarte interesante din istoria medicinei:


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>