Mulți cred că dacă o persoană are probleme de sănătate, aceasta nu va fi niciodată capabilă să trăiască din plin și să fie fericită. Dar nu este adevărat. Există destui oameni puternici care să demonstreze contrariul.
În acest articol îți prezentăm poveștile unor persoane care și-au atins scopurile și au cunoscut fericirea, în pofida bolilor și dificultăților. Ele trăiesc așa cum vor și fac ceea ce iubesc să facă.
10. Turia Pitt a suferit arsuri severe într-un incendiu
Povestea modelului australian Turia Pitt, care și-a „pierdut” fața într-un incendiu, nu lasă pe nimeni indiferent. Când avea 24 de ani, a devenit victima unui accident îngrozitor.
În urma acestuia, procentajul arsurilor de pe corp a fost de 64%. A petrecut șase luni în spital, a trecut prin multe operații și și-a pierdut toate degetele de la mâna dreaptă și trei degete de la stânga.
Totuși, ea trăiește din plin acum, ia parte la ședințe foto de modă, oferă training, face surfing, merge pe bicicletă și lucrează ca inginer minier. Ea este unul dintre cele mai bune exemple de oameni puternici.
9. Nando Parrado a supraviețuit unui accident aviatic și a așteptat ajutor timp de 72 de zile
Supraviețuitorii accidentului au fost nevoiți să bea zăpadă topită și să doarmă unul lângă altul ca să nu înghețe. Aveau foarte puțină mâncare, așa că, după ce au epuizat proviziile, au recurs la canibalism, consumând părți din trupurile celor care nu au supraviețuit.
La 60 de zile după accident, Nando și doi dintre prietenii lui s-au hotărât să plece după ajutor prin deșertul de gheață. Nando și-a pierdut aproape întreaga familie în accidentul aviatic și a slăbit 40 de kilograme în următoarele două luni.
Acum, el ține discursuri motivaționale, și le spune semenilor cum să fie oameni puternici și să-și atingă scopurile în viață.
8. Jessica Cox este primul pilot fără mâini din lume care a primit licență de zbor
Adevărații oameni puternici reușesc să-și depășească infirmitățile. Fata a fost născută în 1983, fără mâini, datorită unui defect congenital foarte rar. Părinții ei au făcut totul pentru ca fata să ducă o viață normală.
Jessica a învățat cum să mănânce singură, cum să se îmbrace, să meargă la o școală obișnuită și a învățat chiar și cum să scrie. Încă din copilărie îi era frică să zboare.
Dar, la fel ca mulți alți oameni puternici, s-a decis să lupte cu fobiile. În 2008, ea a obținut permisul de a zbura cu aeronave sportive ușoare. Astfel, ea a devenit primul pilot fără mâini din lume și a ajuns în Cartea Recordurilor.
7. Tanni Grey – Thompson a devenit celebră în întreaga lume pentru succesul ei în cursele de cărucioare cu rotile
Tanni s-a născut cu spina bifida și folosește căruciorul cu rotile. Ea este una dintre cele mai de succes participante la cursele de cărucioare cu rotile din întreaga lume.
6. Sean Swarner a învins cancerul și a urcat pe cele mai înalte 7 culmi ale celor 7 continente
Acest bărbat este într-adevăr un bărbat cu B mare. El a învins cancerul și a urcat pe cele mai înalte șapte culmi ale celor șapte continente. Este singura persoană din lume care a supraviețuit bolii Hodgkin și sarcomului Askin.
A fost diagnosticat pentru prima dată la 13 ani și i s-au prognosticat 3 luni de viață. Deși a reușit să învingă primul lui cancer, acesta s-a întors sub forma unei tumori de mărimea unei mingi de golf în plămânul său drept.
După cea de-a doua operație, doctorii i-au prognosticat doar două săptămâni de viață. Totuși, Sean a supraviețuit. În 2002, a urcat pe Vârful Everest și a devenit primul supraviețuitor de cancer care a cucerit această culme.
5. Jillian Mercado, care folosește căruciorul cu rotile, a devenit un manechin de succes
Această fată a dovedit că nu trebuie să urmezi standardele ca să devii manechin de modă. Principalul este să te iubești pe tine și corpul tău, chiar dacă nu este perfect.
În copilărie, a fost diagnosticată cu distrofie musculară spastică și a fost nevoită să folosească un cărucior cu rotile din acel moment. Totuși, acest lucru nu a împiedicat-o să devină parte din lumea modei.
4. Esther Vergeer este o jucătoare de tenis în cărucior cu rotile și a câștigat 71 de titluri
Esther a fost diagnosticată cu mielopatie vasculară în jurul măduvei spinării când era copil. După operație, nu a mai putut să-și miște picioarele.
În timpul reabilitării, a învățat să joace volei, baschet și tenis în căruciorul cu rotile. În cele din urmă, a ales tenisul și a devenit victorioasă în turnee de Grand Slam de 42 de ori.
3. Oameni puternici: Michael J. Fox suferă de Parkinson și îi ajută pe alții
Starul din „Înapoi în viitor” a fost diagnosticat cu Parkinson la 30 de ani. După aceea, a avut probleme cu alcoolul. Totuși, a reușit să-și învingă dependența și a devenit un puternic susținător al cercetărilor privitoare la boala Parkinson.
Mulțumită eforturilor sale, s-au strâns 350 de milioane de dolari pentru cercetări referitoare la această boală.
2. Patrick Henry Hughes a devenit muzician în ciuda faptului că este nevăzător și nu poate să meargă
Patrick s-a născut fără ochi și incapabil să-și întindă în întregime mâinile și picioarele, fiind invalid. Tatăl său i-a făcut cunoștință cu pianul la vârsta de 9 luni.
Mai târziu, a intrat la Universitatea din Louisville și a fost invitat să facă parte din fanfara de la Louisville. El cânta la trompetă în timp ce tatăl său împingea căruciorul cu rotile în timpul marșurilor.
De atunci, el a susținut multe concerte în Statele Unite ale Americii și a participat la multe show-uri televizate împreună cu familia sa.
1. Mark Inglis este singura persoană cu ambele picioare amputate din lume care a urcat pe Vârful Everest
Mark Inglis, un alpinist din Noua Zeelandă, este singura persoană cu ambele picioare amputate din lume care a urcat pe Vârful Everest. În 1987, Mark și-a pierdut ambele picioare după ce a suferit degerături într-una dintre expedițiile sale.
Dar Mark nu a renunțat niciodată. El s-a antrenat mult și a reușit să urce pe cel mai înalt vârf din lume. El locuiește în Noua Zeelandă, alături de soția sa și cei trei copii. Mark Inglis a scris patru cărți și lucrează ca speaker motivațional.
DA, mi a placut enorm, doar ca eu iau ca si rezultat BUN faptul ca au depasit boala si handicapul… dar nu au ajuns la rezultatele spuse, deoarece sunt rezulate de handicap, in domeniul handicapului, exista rezultate cu alti parametrii… un om sanatos, are alti parametrii…
si ma mai impresioneaza faptul ca atunci cind ai bani, poti deveni cineva important, chiar si cind nu esti intre, iar un om interg poate fi sabotat sa nu faca ce are POTENIAL SI POSIBILITATE SI CONDITII OPTIME SA FACA… vrem sa ne ducem pe un teren a MERITOCRATIEI CARE ASTAZI ESTE UNUL PERICULOS DE NEADEVARAT SI DE NEJUST…
dar pentru EI SI SUFLETUL LOR IMI PLACE MULT…
Care rezultate de handicap. Cati oameni intregi, normali au escalat Everestul, cati oameni fara maini piloteaza avioane si sunt intregi .Fra mai bbine daca nu posta nimic, Dna. linaura5