Downing Street 10, reședința oficială a primului-ministru britanic, construită cu foarte puțini bani în urmă cu 300 de ani de un absolvent al Universității Harvard, nu a fost întotdeauna centrul de putere al Londrei.
Deși imobilul cu adresa Downing Street 10 pare, din afară, o reședință modestă, dincolo de ușa neagră de la intrare se dezvăluie un spațiu impresionant.
Clădirea originală, construită pe locul unei foste fabrici de bere medievale, este o rețea de case interconectate, cu 100 de camere.
Downing Street, o investiție imobiliară de proastă calitate
De secole, terenul ocupat de imobilul de Downing Street 10 este nucleul puterii britanice. Însă, până să ajungă pe mâinile prim-miniștrilor britanici, proprietatea a avut mai mulți locatari.
Primul a fost Sir George Downing, căruia Regele Carol al II-lea al Angliei i-a închiriat imobilul în 1682. Născut în Irlanda din părinți puritani, Downing a crescut în colonia Massachusetts Bay – al cărei guvernator era unchiul său – și a făcut parte din prima promoție a Universității Harvard.
Proaspăt absolvent, Downing s-a mutat în Anglia. După ce s-a instalat la faimoasa adresă, Sir Downing a construit 20 de case pe strada care acum îi poartă numele.
Aceste case nu erau de cea mai bună calitate, fiind construite cu bani foarte puțini. De asemenea, nici terenul pe care au fost edificate nu era chiar cel mai bun, astfel că fundațiile au fost realizate superficial.
Aceste neajunsuri i-au afectat pe viitorii prim-miniștri și l-au determinat pe Winston Churchill să afirme că Downing Street este o reședință „șubredă, construită în grabă de contactorul profitor al cărei nume îl poartă.”
Downing Street 10 – O reședință nepopulară
Ulterior, proprietatea a fost locuită de o serie de nobili englezi, până la începutul anilor 1730, când Regele George al II-lea i-a făcut-o cadou Primului Lord al Trezoreriei, Robert Walpole, acesta fiind considerat șef al executivului britanic.
Walpole a acceptat cadoul regal, dar cu condiția ca acesta să fie folosit în viitor de către toți prim-miniștrii care îi vor urma. Cu toate acestea, mulți dintre succesorii lui Walpole n-au fost impresionați de reședință, preferând să locuiască în continuare în casele lor personale.
La începutul anilor 1800, nici împrejurimile Downing Street 10 nu arătau prea bine. În acea perioadă, zona era împânzită de bordeluri și bodegi, astfel că abia din 1902 prim-miniștrii britanici au locuit efectiv la Downing Street 10.
Culoarea neagră a clădirii a fost cauzată de poluare
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pe 14 octombrie 1940, imobilul de pe Downing Street 10 a fost bombardat de germani, bucătăria și mai multe camere fiind distruse de bombele naziste.
Toate acestea se întâmplau în timp ce Winston Churchill lua masa în una dintre aripile clădirii. După distrugerile suferite în război, guvernul britanic a luat în calcul demolarea completă a imobilului, însă până la urmă, în anii ‘50 s-a luat decizia restaurării lui.
Lucrările de renovare au scos la iveală un lucru surprinzător: fațada neagră de la stradă, care a fost o emblemă pentru Downing Street, era, de fapt, consecința a două secole de poluare.
Restauratorii au descoperit că fațada inițială era de culoare galben aprins. Cum această nuanță era prea stridentă pentru o reședință oficială, s-a decis revopsirea fațadei în negru, culoare pe care o are și astăzi.
