Nutella sau Cianură? 5 nume ciudate interzise la botezul copilului

„Numele îl face pe om.” Ești de acord cu această afirmație? Circulă multe teorii și opinii cu privire la influența prenumelui asupra personalității și viitorului unei persoane.

Pentru unii este important să le atribuie copiilor nume unice, simboluri ale individualității lor în această lume. Toate bune și frumoase, dar părinții nu își pot boteza bebelușii chiar cu orice nume.

Cele cinci nume prezentate în continuare au fost respinse de instanțe sau chiar interzise explicit prin lege în țări din întreaga lume.

1. Nutella

Foto: iStock

În 2017, doi francezi au dus preferința pentru crema de ciocolată un pic prea departe și au cerut ca fiica lor nou-născută să fie botezată Nutella.

În trecut, francezii erau nevoiți să aleagă numele copiilor de pe o listă formală de opțiuni acceptabile din punct de vedere legal. Dar în 1993 legea a fost schimbată, iar părinților din Franța li s-a oferit mai multă libertate de alegere.

Cu toate acestea, funcționarii trebuie să informeze instanța în cazul în care numele ar putea să contravină intereselor copiilor, iar după analizarea cazului, judecătorul poate interzice numele. Exact asta s-a întâmplat cu Nutella.

Instanța a respins numele Nutella, întrucât „nu poate atrage decât hărțuiri din partea celorlalți”. Copilul a fost rebotezat Ella chiar de judecători, după ce părinții ei au refuzat să se prezinte la audieri.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

2. Lucifer

Foto: Adobe Stock

Lista celor care ar vrea să-și numească nou-născuții Lucifer este mai lungă decât ne-am aștepta. În 2017, autoritățile germane au fost nevoite să intervină și să oprească un cuplu dim Kassel care intenționa să-și numească bebelușul Lucifer.

Chiar dacă numele înseamnă literalmente „purtător de lumină”, asocierea inevitabilă cu Satana și cu forțele răului poate dăuna copilului. Părinții au acceptat în cele din urmă să-l boteze pe copil Lucian.

3. Brfxxccxxmnpcccclllmmnprxvclmnckssqlbb11116

Un tribunal din Suedia a respins recursul prin care un cuplu din orașul Halmstad încerca să își boteze nou-născutul cu „titlul” de mai sus.

Apelul fusese înaintat ca răspuns la o amendă de 670 de euro pe care părinții au primit-o pentru că nu au înregistrat un nume oficial pentru copil până în ziua a cincea de la naștere.

Foto: Pinterest

Toate aceste acțiuni au făcut parte dintr-un protest ciudat al părinților împotriva legii suedeze privind alegerea numelor nou-născuților.

4. Cianură

În 2016, unei mame din Țara Galilor i s-a interzis să-și numească fiica Cianură, după otrava cu care s-a sinucis Adolf Hitler.

Cazul a fost dus în instanță de un asistent social care ținea legătura cu familia, iar judecătorul a decis că „numirea unei fetițe după o otravă celebră este pur și simplu inacceptabilă”.

Foto: Wikimedia

Și fratele geamăn al fetei avea un nume neobișnuit – Predicator. Chiar dacă nu este la fel de rău precum Cianură, și numele Predicator a fost respins de judecător.

Interesant este că instanța a decis că gemenii să fie botezați de frații lor mai mari.

5. Thor

Portugalia interzice folosirea numelor considerate „neportugheze” sau care fac referire la cultura pop. Există o listă oficială de 82 de pagini care menționează toate numele interzise.

Foto: Pinterest

De exemplu, numirea unui copil Felipe este perfect în regulă, dar versiunea anglo-saxonă, Philip, nu este permisă. Numele Rihanna și Thor au ajuns pe listă pentru că sunt legate de cultura pop.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu