Orașul Nordlingen din districtul Donau-Ries din Bavaria, Germania, este diferit de orice alt oraș din zonă. De fapt, este diferit de orice altă așezare de pe planetă.
Acest cochet orășel medieval, cu o populație de aproximativ 20.000 de locuitori, este situat în întregime într-un uriaș crater de meteorit, cu diametrul de 24 de kilometri.
Craterul, numit „Nordlinger Ries”, s-a format cu 14.5 milioane de ani în urmă, când un meteorit cu diametrul de circa 1.6 kilometri a lovit Pământul.
Abia în urmă cu 50 de ani au apărut dovezi care au permis stabilirea acestui lucru. Timp de ani de zile, s-a crezut că depresiunea în mijlocul căreia este situat orașul era un crater vulcanic.
Apoi, în 1960, doi savanți americani, Eugene Shoemaker (după care a fost botezată cometa Shoemaker-Levy 9) și Edward Cheo, au dovedit că depresiunea fusese, de fapt, cauzată de impactul unui meteorit.
O anecdotă spune că, în timp ce vizita o biserică în orașul Nordlingen, Shoemaker a zgâriat pereții ca să vadă din ce material erau făcuți și a fost încântat să descopere că era vorba de cuarț șocat, un tip de rocă format în urma presiunii șocului asociat în mod normal cu impactul unui meteorit.
Explorările ulterioare ale formațiunilor stâncoase ciudate din Ries au stabilit cu certitudine că craterul fusese creat în urma impactului unui meteorit.
Mai există încă un crater apărut în urma unui impact: craterul Steinheim, cu diametrul de circa 3.8 kilometri, situat la aproximativ 42 de kilometri sud-vest de centrul craterului Ries.
Se crede că aceste două cratere s-au format aproape simultan, în urma impactului unui asteroid binar.