Escrocii care făceau bani promițând „neveste bogate pentru burlaci săraci”

La sfârșitul anilor 1800, câțiva escroci din Anglia au pus la punct o schemă prin care, publicând anunțuri în ziare, atrăgeau burlaci dornici să plătească pentru a se însura cu femei bogate. Odată ce plăteau, erau puși în contact cu servitoare, femei care, la rândul lor, plătiseră ca să se mărite cu bărbați cu avere.

Anunțurile matrimoniale au fost dintotdeauna o mină de aur pentru escroci, fiind folosite ca pretext pentru atragerea persoanelor singure în unghere întunecate, unde erau jefuite ori agresate sexual, sau pentru implicarea victimelor în scheme de fraudă mai elaborate și mai bănoase.

Miri de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Foto: Time

În Marea Britanie a secolului XIX a existat o grupare de escroci care a prosperat vreme de 11 ani înșelând femei și (mai ales) bărbați aflați în căutare de parteneri cu zestre bogată.

Potrivit istoricului Angus McLaren, din 1884 până în 1895 în presa londoneză au apărut constant anunțuri matrimoniale care promiteau să ofere „perechi de înaltă clasă”. Ca să intre în contact cu potențialele partenere, explicau reclamele, doritorii erau rugați să ia legătura cu personalul Asociației Căsătoriile Bune.

Aceștia erau ademeniți cu reclame care lăsau impresia că fuseseră scrise de femei bogate. Când un doritor răspundea la mesajele din reclame, primea invitația să intre în asociație. Noii membri primeau apoi scrisori cu descrierile femeilor care își căutau parteneri.

Odată ce își aducea victima în acest punct, asociația (paravanul escrocilor) îi prezenta clientului următoarea opțiune: îl putea pune în contact direct cu o femeie bogată, să se întâlnească față în față, dar pentru asta urma să semneze un contract prin care se obliga să doneze asociației 2.5% din averea miresei.

Ca să evite această donație, clientul putea plăti în avans o taxă de 12 lire sterline (aproximativ 1.500 de lire la valoarea de astăzi).

Convinși că erau pe punctul de a cuceri moștenitoare bogate, mulți considerau că suma era un preț mic, ce merita plătit. Însă, odată ce asociația obținea banii, misterioasele femei bogate care fuseseră folosite ca momeală plecau brusc în străinătate sau încetau să mai răspundă la scrisori.

În ele din urmă, asociația îi punea în contact cu femei reale: servitoare sau muncitoare în fabrici, care, la rândul lor, plătiseră cotizații în speranța că aveau să se mărite cu bărbați bogați.

„Primul sărut al dragostei”, ilustrație de la începutul secolului XIX. Foto: Pinterest

După câțiva ani de reclamații, poliția a început să investigheze asociația. În procesul care a urmat, liderii organizației nu s-au străduit prea mult ca să își demonstra nevinovăția.

În schimb, au făcut apel la superioritatea socială a judecătorului și a juriului, format exclusiv din bărbați, încercând să arate că păgubiții erau personaje de la marginea societății, care nici măcar nu meritau protecția legii pentru că se lăsaseră păcălite atât de ușor.

Avocatul apărării le-a batjocorit pur și simplu pe cele câteva victime care au fost suficient de curajoase încât să se prezinte în instanță. De exemplu, l-a întrebat pe un bărbat dacă „tu, la 22 de ani, fără venit și cu o avere de numai cu 40 de lire sterline, chiar ai crezut că ai putea avea o soție?”

În cele din urmă, juriul i-a condamnat la închisoare pe trei dintre directorii asociației, dar nu înainte ca batjocura avocatului să fi provocat râsetele publicului și ironii din partea escrocilor în sala de judecată.

La fel ca victimele schemelor de înșelăciune din zilele noastre, cei care au fost păcăliți în procesul falselor căsătorii aranjate au fost judecați mai dur decât cei care au pus la punct escrocheria.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu