Negrul din Banyoles, omul împăiat și expus la muzeu ca un animal

Umplut cu ziare și lustruit cu cremă de pantofi, Negrul din Banyoles a fost expus la muzeu mai bine de un secol, exact ca un animal împăiat.

Una este să păstrezi un schelet anonim sau corpul mumificat, vechi de mii de ani, al unui faraon într-o cutie de sticlă într-un muzeu, și alta este să furi cadavrul proaspăt îngropat al unui războinic african, să-l împăiezi și să-l expui ca pe un trofeu, alături de animale sălbatice.

Până în urmă cu aproape 20 de ani, l-ai fi putut vedea la Muzeul Darder de Istorie Naturală din orașul Banoyles, de lângă Barcelona, Spania. Avea înălțimea de circa 1.36 metri, era ușor aplecat, avea un umăr ridicat, într-o mână ținea o suliță, iar în cealaltă avea un scut.

Negrul din Banyoles, așa cum arăta când era expus la Museu Darder de Banyoles. Foto: Pere Duran / Nord Media

Potrivit La Vanguardia, corpul său, de culoarea cărbunelui, era acoperit numai cu un șorț portocaliu, înfășurat în jurul taliei. Timp de cea mai mare parte a secolului XX, vizitatorii s-au putut uita la corpul aproape dezbrăcat al acestui boșiman african anonim, care era cunoscut doar ca El Negro, adică Negrul.

Apoi, protestele internaționale au obligat guvernul spaniol să-l trimită înapoi în Botswana, ca să fie îngropat corespunzător. Se crede că El Negro era membru al grupului etnic Khoisan, care a dispărut undeva în sudul Africii prin 1831.

Jules Verreaux, un colecționar și negustor de specimene de istorie naturală din Franța, a fost martor la moartea și îngroparea africanului. Francezul a revenit noaptea în cimitir, alături de niște jefuitori de morminte, și i-a scos din pământ cadavrul.

Verreaux intenționa să trimită trupul în Franța, așa că l-a conservat folosind sârmă metalică (drept coloană vertebrală), șipci de lemn (drept omoplați) și ziare (ca material de împăiere). Apoi, a expediat cadavrul în Franța, alături de un transport de animale împăiate.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Aceasta este singura imagine cu Negrul din Banyoles realizată în secolul al XIX-lea. Fotografia a fost realizată la Paris în 1880. Foto: La Vanguardia

La scurt timp, cadavrul a fost expus în Rue Saint Fiacre. Verreaux a fost lăudat pentru eforturile sale și pentru faptul că „și-a pus viața în pericol furând cadavrul unui războinic african”.

Un reporter al ziarului Le Constitutionnel a observat că „individul, aparținând indigenilor Bechuana”, atrăgea mai multă atenție decât girafele, hienele sau struții, precum și că era vorba de un specimen foarte ciudat.

„Este mic de statură, are pielea neagră și capul îi este acoperit cu un păr lânos”, explica publicația.

Cu peste o jumătate de secol mai târziu, El Negro a fost cumpărat de un veterinar spaniol pe nume Francisco Darder, care l-a expus la Expoziția Universală din Barcelona în 1888 – nu în persoană, ci într-un catalog unde era reprodusă imaginea sa, după cum amintește și publicația The Guardian.

Negrul din Banyoles expus la  Museu Darder, cu legenda care îi atribuia în mod eronat originea în Kalahari. Foto: Pere Duran / Nord Media

În 1916, negrul a fost cumpărat de Muzeul Darder din Banoyles, un oraș mic aflat la poalele Pirineilor. Curatorul muzeului i-a aplicat un strat de cremă de pantofi ca să pară și mai negru și l-a urcat pe un piedestal care era incorect etichetat drept „Boșimanul din Kalahari”.

La acea vreme, originile negrului fuseseră în mare parte uitate și, treptat, a devenit cunoscut doar ca El Negro. Timp de ani de zile, El Negro a împărțit camera de mamifere a muzeului cu câteva maimuțe împăiate și cu scheletul unei gorile.

Puțini păreau deranjați de faptul că El Negro fusese cândva un om adevărat, cu nume și, probabil, familie. Apoi, la începutul anilor ’90, Alphonse Arcelin, un doctor francez de origine haitiană, i-a scris primarului din Banyoles în semn de protest, cerându-i să retragă din expoziție rămășițele africanului.

Cererea lui Arcelin a primit multă atenție, obținând sprijinul multor persoane importante din lume, inclusiv al lui Kofi Annan, pe atunci secretar general al ONU, care a condamnat expunerea acestui african, numind-o „respingătoare” și „barbară”.

Astfel, s-au pus în mișcare acțiunile care aveau să ducă la întoarcerea rămășițelor în Botswana, însă nu fără dificultăți. Catalanii erau foarte încântați de negrul lor și nu doreau să se despartă de el.

Pentru a-și arăta dragostea și sprijinul, localnicii purtau tricouri cu lozinci precum „Păstrați-l pe El Negro” și „Banyoles te iubește, El Negro”. De Paște, copiii primeau replici de ciocolată în miniatură ale africanului.

Primarul, bineînțeles, a apărat expoziția.

„Avem mumii și cranii și chiar și piei de om în muzeu. Care este diferența dintre acestea și un african împăiat?”, se întreba edilul.

Curatorul muzeului a fost de acord:

„El Negro este proprietatea noastră. Este treaba noastră și a nimănui altcuiva. Drepturile omului se aplică la cei vii, nu și la cei morți. Acesta este un muzeu care expune rase și culturi diferite, cu respectul potrivit. Este o expoziție cu diferite rase și rasismul sau morbiditatea pot fi atitudini personale ale vizitatorilor, pe care muzeul nu le sprijină… Deci, este absurd să vorbești de rasism.”

O tânără din Botswana se uită la craniul Negrului din Banyoles, aflat deja într-o capelă, înainte de a fi reînhumat. Foto: Kim Manresa

Abia în martie 1997 muzeul a cedat presiunilor internaționale și a îndepărtat africanul dintre exponate. Trei ani mai târziu, africanul și-a început călătoria finală spre casă într-un sicriu înfășurat în steagul național al Botswanei.

Pe 5 octombrie 2000, africanul a fost îngropat creștinește într-un parc public din orașul Gaborone. Pe placa de metal de pe mormântul său stă scris:

El Negro. A murit aproximativ în 1830. Fiu al Africii. Dus în Europa după moarte. Adus înapoi pe pământ african. Octombrie 2000.

Încă nu se știe cine a fost acest „fiu al Africii”, care era numele său și de unde venea. O analiză făcută în 1995 a indicat că a murit, cel mai probabil, în urma unei pneumonii. Avea în jur de 27 de ani.

Mormântul lui El Negro din Parcul Tsholofelo din Gaborone, Botswana. Foto: Frank Westerman

În continuare, citește și:


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu

>