Najash, șarpele cu două picioare care umbla prin negura preistoriei

Nu se întâmplă în fiecare zi ca savanții să descopere ceva revoluționar. În februarie 2013, Fernando Garberoglio – pe atunci student la paleontologie la Universitatea din Buenos Aires – a descoperit craniul unui șarpe dispărut în urmă cu 95 de milioane de ani. Și mai impresionant este faptul că osemintele erau foarte bine conservate.

Așa cum relatează cercetătorii Alessandro Palci și Michael Caldwell, care au publicat împreună cu Garberoglio un studiu despre acest craniu, este vorba de o descoperire importantă, care le-a oferit paleontologilor verigile care lipseau pentru a studia o specie arhaică de șarpe cunoscută drept Najash rionegrina.

Un craniu rar și bine conservat de Najash rionegrina, un șarpe arhaic cu membre posterioare. Foto: Fernando Garberoglio

Primele dovezi privitoare la acest șarpe arhaic, care a fost botezat după șarpele biblic Nahaș (care înseamnă „șarpe” în ebraică), au fost descoperite la începutul anilor 2000, când au fost găsite un craniu fragmentat și un schelet parțial.

Rămășițele au fost descoperite în provincia Rio Negro din Argentina și au fost o adevărată revoluție în privința înțelegerii evoluției anatomiei șarpelui.

Primele săpături au fost semnificative – oasele scheletului includeau membrele posterioare, acestea fiind primele dovezi referitoare la o specie terestră de șarpe care avea picioare. Anterior, fuseseră descoperite dovezi privind șerpi marini cu picioare.

Cercetătorii au reușit să obțină numai informații sumare despre capul șarpelui, din cauza stării destul de proaste în care se afla primul craniu.

Savanții află adeseori foarte multe despre dieta șerpilor după forma craniului, așa că era dificil să se tragă prea multe concluzii despre evoluția șarpelui în lipsa unui specimen de craniu corespunzător, care să poată fi examinat.

Însă craniul descoperit intact în regiunea paleontologică La Buitrera, din nordul Patagoniei, le-a oferit savanților o șansă de a înțelege mai bine această specie arhaică.

„Acesta este cel mai bine păstrat craniu de șarpe din Mezozoic de până acum și conține date esențiale despre anatomia acestui șarpe arhaic”, a declarat Garberoglio pentru New York Times.

Ilustrație a șarpelui Najash cu membre posterioare. Foto: Raúl Orencio Gómez

Cercetătorii încă încearcă să afle cum au evoluat șerpii din strămoșii lor arhaici, devenind animalele pe care cunoaștem azi.

Șerpii orbi, care trăiau în vizuini, numiți scolecofidieni, au fost considerați multă vreme a fi cei mai primitivi șerpi. Prin urmare, savanții credeau că șerpii arhaici aveau trăsături asemănătoare cu ale acestora. Însă rămășițele șarpelui Najash indică altceva.

Savanții cred că șerpii aveau cândva patru picioare, în loc de cele două picioare ale lui Najash. Asta înseamnă că strămoșii cu patru picioare ai șerpilor și-au pierdut picioarele din față la începutul parcursului lor evoluționar, cu cel puțin 170 de milioane de ani în urmă.

Studiul fosilelor sugerează că, după ce și-au pierdut membrele din față, șerpii au evoluat în niște creaturi cu membre posterioare și au rămas astfel vreme de zeci de milioane de ani.

Fosila de șarpe a fost descoperită în regiunea paleontologică La Buitrera, în nordul Patagoniei. Foto: Fernando Garberoglio

„Șerpii sunt niște creaturi foarte vechi și probabil că de aceea nu avem reprezentanți vii ai șerpilor cu patru picioare așa cum avem reprezentanți ai tuturor tipurilor de șopârle”, a explicat paleontologul Michael Caldwell, de la Universitatea din Alberta, Canada.

Caldwell a adăugat că șerpii au fost unele dintre primele grupuri de șopârle care au început să „experimenteze” cu lipsa membrelor, iar craniile lor aveau niște trăsături caracteristice.

Trăsăturile craniului lui Najash sunt foarte diferite în comparație cu cele ale craniilor scolecofidienilor, care au gura mică.

Prin comparație, șerpii Najash aveau gura mare, plină cu dinți ascuțiți, iar craniile lor aveau articulații mobile, care sunt caracteristice șerpilor moderni. Totuși, acești șerpi străvechi aveau unele caracteristici ale craniului similare cu cele ale șopârlelor tipice.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că osul zigomatic al lui Najash avea aceeași formă și conexiunile care pot fi găsite în mod tipic la șopârle. Osul zigomatic este un os ca o bară aflat în spatele ochilor șerpilor moderni.

Începând cu perioada lui Najash, partea de jos a osului zigomatic s-a pierdut de-a lungul evoluției, și tot ce a rămas a fost acest os asemănător cu o bară.

Acest lucru ne spune că aceste animale își evoluau capacitatea biologică – cel mai notabil, mobilitatea craniului – de a consuma pradă mai mare, o trăsătură distinctivă printre șerpii de azi.

„Este uimitor ce puteau face ca animale lipsite de membre. Și fac aceste lucruri de foarte mult timp”, a spus Caldwell.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu