Muștele care consumă alcool ca medicament împotriva paraziților

Unii oameni beau alcool ca să își înece amarul. La fel face și musca Drosophila melanogaster, dar grijile sale nu țin de relații destrămate sau locuri de muncă pierdute. Această muscă bea ca să omoare viespile din corp, care altfel ar mânca-o de vie.

D. melanogaster trăiește într-o lume îmbibată în alcool. Mănâncă drojdia care crește pe fructele putrede, care poate conține până la 6% alcool. A fi mereu beat nu este o idee bună pentru un animal sălbatic, iar muștele au dezvoltat o anumită rezistență la alcool.

Imagine detaliată a capului și ochiului unei muște Drosophila melanogaster. Foto: Shutterstock

Dar Neil Milan, de la Universitatea Emory, a descoperit că alcoolul nu este doar o substanță pe care insecta o tolerează. Pentru D. melanogaster, alcoolul este un medicament, potrivit Science Direct.

Insectele din întreaga lume sunt afectate de viespea parazit. Viespile depun ouă pe corpurile altor insecte sau chiar în ele, transformându-le în cămări vii pentru larvele lor în curs de dezvoltare.

Acestea își mănâncă gazdele din interior și, în cele din urmă, ies din trupurile insectelor moarte sau muribunde. Este o soartă cruntă, dar D. melanogaster poate face ceva în acest sens.

Milan a crescut câteva larve de muște pe alimente care conțineau 6% alcool și le-a oferit viespii Leptopilina heterotom. Această specie vizează o mare varietate de muște.

Cercetătorul a descoperit că viespile depuneau de trei ori mai multe ouă pe muștele care nu consumaseră alcool decât pe cele „abțiguite”. Poate că nu le convenea alcoolul sau poate că au detectat un mediu ostil pentru larve.

În orice caz, conținând alcool, muștele au avut mai multe șanse să nu devină bufet pentru viespi. Chiar dacă viespile reușesc să-și depună ouăle, o muscă alcoolică se dovedește a fi un mediu nociv pentru dezvoltarea paraziților.

Mor de două ori mai multe larve de viespe dacă gazdele lor încep să consume hrană cu alcool. Chiar și cele care supraviețuiesc o duc rău.

Foto: Wikiwand

Când a analizat câteva larve crescute în muștele care consumaseră alcool, Milan a descoperit că larvele abia se puteau mișca, iar organele lor interne erau deformate.

În mod normal, muștele încearcă să facă față infestării cu viespi „întemnițând” larvele în celule speciale. Dar cele care beau alcool nu se mai deranjează.

Acestea nu au nevoie de o apărare specială; alcoolul face toată treaba pentru ele, iar cumva, muștele par să știe acest lucru.

Milan a descoperit că muștele infestate consumă medicamentul cu regularitate. Dacă au de ales între hrană cu alcool și hrană fără alcool, muștele cu viespi în corp se îngrămădesc la sursa de mâncare cu alcool.

În consecință, au mai multe șanse să supraviețuiască. Dar această apărare are propriul călâi al lui Ahile. O viespe diferită, dar înrudită îndeaproape – Leptopilina boulardi – caută doar musculițe D. melanogaster și a dezvoltat o rezistență la sistemul de apărare al țintelor sale.

Această viespe specializată poate rezista la alcool mult mai bine decât ruda sa generalistă L. heterotom. Depune ouă pe muște chiar dacă acestea consumă alcool, iar larvele sale tolerează bine mediul alcoolic.

Acesta este un exemplu interesant de cursă a înarmării observată în natură, unde paraziții și gazdele lor sunt prinși într-un ciclu de măsuri și contramăsuri în continuă escaladare.

Omida Pyrrharctia isabella consumă plante toxice atunci când este infestată cu viespi. Foto: Pinterest

Muștele nu sunt nici pe departe singurele animale care își administrează medicamente. Cimpanzeii cu viermi intestinali caută să consume planta Veronia.

Animalele din pădurile tropicale, de la tapiri până la papagali, mănâncă lut pentru a neutraliza substanțele chimice otrăvitoare din hrană. Cu câțiva ani în urmă, Michael Singer a descoperit că unele omizi caută să mănânce plante toxice dacă sunt infestate cu viespi.

Există sute de astfel de exemple, dar este posibil ca Milan să fi găsit primul animal care consumă alcool pentru a ține la distanță paraziții.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Lasă un comentariu