O familie din Mexic a descoperit recent că pisica ducea o viață dublă, adică avea o a doua casă, un nume diferit și alți proprietari la numai câteva blocuri distanță.
Pisicilor le place să fie independente, așa că, atunci când pisica Pixi lipsea de acasă mai mult decât de obicei, Mary Lore Bara presupunea că animalul vâna păsări pe acoperiș și trecea prin tot felul de aventuri pe străzile din Tamaulipas, Mexic.

Nu și-a imaginat nicio clipă că Pixi își petrecea timpul cu o altă familie, ai cărei membri credeau și ei că sunt singurii proprietari ai animalului. Însă viața dublă a lui Pixi a ieșit accidental la iveală luna trecută, când pisica s-a întors în locuința familiei Bara purtând o zgardă nouă.
Într-o postare pe Facebook care a devenit virală, Mary a explicat că Pixi avea obiceiul să plece des de acasă în ultimii doi ani, dar a aflat unde mergea pisica numai luna trecută, când felina s-a întors acasă având la gât o zgardă nouă.
Bănuind că pisica era îngrijită de încă o familie, Mary a scris un bilet și l-a pus sub zgardă, după care a așteptat ca Pixi să se facă din nou dispărut.
„Numele lui este Pixi și cred că are două case, ha, ha!”, spunea biletul lui Mary.

După o vreme, pisica s-a întors cu un bilet nou sub zgardă. Biletul spunea:
„Aici îl cheamă Huarache, se pare că chiar are două case, ha, ha. Salutări! Semnat: Ceilalți părinți ai pisicii.”
Astfel, Pixi a devenit singura formă de comunicare între cele două familii, care se pare că locuiesc în același cartier, la o distanță de câteva blocuri.

Cele două familii continuă să împartă pisica și păstrează legătura prin bilețele. Povestea pisicii cu viață dublă a devenit virală pe platformele sociale, după ce Mary Lore Barra a postat pe Facebook întreaga istorie, alături de fotografii cu Pixi/Huarache și cu biletele schimbate cu cealaltă familie.
Dacă ți-a plăcut acest articol, citește și:
Citește în continuare