fbpx

5 morți ciudate pe care istoria nu le va uita niciodată

Câteva dintre dintre cele mai importante personaje ale istoriei au suferit morți ciudate, ce nu par să se potrivească bine cu memoria lucrurilor nobile pe care le-au lăsat moștenire posterității.

Mai devreme sau mai târziu, cu toții vom ajunge la capătul vieții. În general, lumea își amintește de tine în funcție de cele pe care le faci în timpul vieții. Cu toate acestea, unii vor fi ținuți minte nu pentru ce au zis sau au făcut, ci pentru felul în care au murit.

Așadar, iată o listă cu cinci dintre cele mai bizare morți din istorie.

1. Moartea ciudată a lui Eschil

morți ciudate
O gravură care înfățișează momentul morții lui Eschil

Iată primul exemplu de pe lista noastră cu morți ciudate. Cunoscut ca unul dintre cei mai înțelepți oameni din Grecia antică, Eschil este ținut minte pentru tragediile pe care le-a scris.

Însă moartea sa este mai degrabă o comedie. O cunoscută anecdotă atribuie sfârșitul lui Eschil unei broaşte ţestoase: în timp ce dramaturgul medita aşezat pe o stâncă, un vultur, care prinsese o broască ţestoasă şi trebuia să-i spargă cumva carapacea ca să o poată mânca, și-a fixat atenția pe Eschil.

Văzându-i capul chel şi strălucitor, pe care l-a confundat cu o piatră, vulturul a dat drumul prăzii în dreptul lui și l-a ucis pe Eschil pe loc! Cum se știe că vulturii chiar fac astfel de lucruri (aruncă prada din înaltul cerului pentru a sparge oase), s-ar putea ca povestea să fie adevărată.

2. Finalul neobișnuit al împăratului Qin Shi Huang

morți ciudate

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Numele de Qin Shi Huang trezește respectul printre chinezi ori de câte ori este pomenit. Asta, deoarece a fost primul împărat al Chinei și unul dintre cei mai de succes lideri ai timpului său.

Cine n-ar vrea să fie împărat? Lui Qin Shi Huang îi plăcea atât de mult, încât a vrut să fie împărat pentru totdeauna. Din păcate, cineva i-a spus că putea ajunge nemuritor dacă bea mercur.

Nu a ajuns nemuritor, însă a ajuns pe lista noastră. Tot nu-i rău…

Aceste morți ciudate au rămas în istorie, fiind cu totul ieșite din comun.

3. Morți ciudate: Regele Bela I al Ungariei

morți ciudate

Bela I a fost cel care a stârpit păgânismul în Ungaria, motiv pentru care încă este sărbătorit în țara sa. Însă lupta împotriva păgânilor nu este singurul lucru interesant legat de Bela.

Felul în care a murit nu este menționat în școlile maghiare, deși accidentul în sine a fost cât se poate de neobișnuit. Tronul lui opulent, din lemn, s-a prăbușit cu tot cu rege, cauzându-i răni care l-au costat viața.

4. Morți ciudate: George Plantagenet

morți ciudate

Unele morți ciudate sunt accidentale, însă George Plantagenet și-a ales singur soarta. După ce a pierdut Războiul Rozelor, George urma să fie executat din ordinul fratelui său, Eduard al IV-lea.

Din dragoste frățească, Eduard l-a lăsat să aleagă felul în care avea să fie executat. Atunci, George a dat dovadă de un nivel de creativitate pentru care nu va fi uitat niciodată.

Nici vorbă de decapitare! George a ales să fie înecat într-un butoi cu vinul său preferat, Malvasia.

5. Piedica lui Hans Steininger

morți ciudate
Basorelief cu Hans Steininger

Braunau am Inn este un orășel austriac faimos mai ales pentru că aici s-a născut Adolf Hitler. Dar, cu trei secole înainte ca localitatea să dubândească această celebritate nedorită, Hans Steininger, primar și mândru purtător al unei bărbi de 1.5 metri lungime, a intrat în istorie printr-un eveniment de cât de bizar, pe atât de tragic.

În timpul unui incendiu care a semănat panică pe străzile orașului, Hans Steininger s-a împiedicat de propria sa barbă și a căzut de pe o scară, rupându-și gâtul și murind pe loc. Cele făcute pentru orașul său a fost în mare parte uitate, însă felul în care a murit a intrat definitiv în istorie.

Astăzi, barba enormă a fostului primar este expusă la Muzeul Herzogsburg (o poți vedea aici).


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>