Calamitățile naturale precum inundațiile, uraganele și cutremurele au fost dintotdeauna considerate „semne de la Dumnezeu”.

Totuși, timp de secole, strămoșii noștri au refuzat să se aplece în fața voinței divinității. Pentru a se proteja de cutremure, au construit ziduri și structuri care sfidau furia naturii, așa cum o face de mii de ani și mormântul lui Cirus cel Mare.

Cercetările istorice și arheologice au arătat că civilizațiile antice stăpâneau tehnica edificării de structuri rezistente la cutremure.

De exemplu, multe clădiri din Creta antică au fost construite din blocuri de piatră legate între ele cu ajutorul unor elemente din lemn care ofereau flexibilitate unor structuri altfel rigide, care s-ar fi putut crăpa atunci când pământul se zguduia.

De asemenea, unele clădiri au fost construite pe nisip sau pe pietriș, astfel încât solul să absoarbă vibrațiile produse de cutremure. Templul Atenei din Troia (1.500 î.e.n.) stă pe o fundație groasă, de nisip, la fel și templele dorice de la Paestum (273 î.e.n.).

În Grecia și Persia a fost dezvoltată o tehnică nouă: un material diferit, precum lutul, era „injectat” între sol și fundație, astfel încât, atunci când pământul se cutremura, un strat aluneca peste celălalt, iar asta minimiza pagubele produse de zguduituri.

Acest procedeu se numește „izolarea bazei” și în ziua de azi este unul dintre cele mai eficiente mijloace de protejare a unei structuri împotriva cutremurelor.

În cazul clădirilor moderne, inginerii folosesc rulmenți de cauciuc și sisteme cu arcuri pentru a izola structura de pământul care se cutremură.

Unul dintre cele mai timpurii exemple de izolare a bazei poate fi găsit la presupusul mormânt al lui Cirus cel Mare, din Pasargadae, capitala Imperiului Ahemenid sub Cirus cel Mare (559 – 530 î.e.n.), în Iranul de astăzi.

Cirus a condus un imperiu imens, care se întindea de la Marea Mediterană până la Fluviul Ind, însă mausoleul său este extrem de simplu și de modest. Mormântul este aproximativ cubic, măsurând puțin peste 6 metri pe 5 metri.

Monumentul funerar este prevăzut cu o ușă mică, acoperișul este triunghiular, iar camera mortuară se află pe o bază piramidală prevăzută cu șase trepte mari. Totul este construit din blocuri de piatră colosale.

Cirus cel Mare a fost întemeietorul primului Imperiu Persan

Fundația este alcătuită din mai multe straturi de calcar. Primul strat sau baza este format din pietre lipite laolaltă cu ciment alcătuit dintr-un amestec de ghips și cenușă sau nisip și apoi finisat.

Straturile superioare sunt alcătuite din blocuri legate între ele cu bare de metal, însă nu sunt legate de bază. Acest lucru le permite straturilor de sus să alunece pe stratul de bază, adică fundația, în cazul unui cutremur.

Este evident că mormântul lui Cirus a rezistat la numeroase cutremure în ultimii 2.500 de ani, deși nu știm cu siguranță cât de mari au fost aceste seisme și dacă au fost destul de puternice pentru a declanșa configurația „izolării bazei”.

Nu există indicii că blocurile de piatră sau straturile s-ar fi mișcat vreodată, ceea ce i-a făcut pe unii istorici să se întrebe dacă structura piramidală se datorează unei „izolări a bazei” care proteja clădirea și dacă întreg sistemul funcționa cu adevărat.

Și acum urmează partea cea mai amuzantă: nici măcar nu suntem siguri că acest mormânt este locul de odihnă final al lui Cirus cel Mare.

Potrivit istoricului grec Arian din Nicomedia, care a fost și un comandant militar al lui Alexandru cel Mare, regele macedonean a vizitat mormântul după ce a jefuit și a distrus Persepolis.

„Trecătorule, eu sunt Cirus”

Alexandru i-a ordonat lui Aristobulus, unul dintre războinicii lui, să intre în monument. Înăuntru a găsit un pat aurit, o masă pe care se aflau vase de băut, un mormânt de aur, câteva ornamente încrustate cu pietre prețioase și o inscripție care spunea:

„Trecătorule, eu sunt Cirus, cel care le-a dat persanilor un imperiu și a fost rege al Asiei. De aceea, nu-mi lua în nume de rău faptul că am ridicat acest monument.”

Textul este amintit și de autorul grec antic Plutarh, însă nu există dovezi arheologice că această inscripție ar fi existat cu adevărat. Nici măcar printre istoricii care o menționează nu există un consens privitor la conținutul său.

Se presupune că mormântul a fost jefuit la scurt timp după vizita lui Alexandru. A doua oară când a vizita mormântul, Alexandru a fost întristat de starea în care se afla și a ordonat să fie restaurat.

Dacă inscripția ar fi fost distrusă, ea ar fi fost restaurată la porunca lui. Absența totală a epitafului menționat în textele grecești este un mister și pune la îndoială relatările grecești referitoare la inscripție.

Așadar, avem de-a face cu un mormânt care s-ar putea ca nici măcar să nu-i aparțină lui Cirus cel Mare, un mormânt cu o tehnologie sofisticată de rezistență la cutremure despre care nu știm dacă funcționează cu adevărat.

Există un singur studiu detaliat al sistemului de „izolare a bazei” al mormântului lui Cirus cel Mare, realizat de Universitatea Azad, din Iran.

Autorul studiului susține că a realizat o simulare computerizată a mormântului și a supus-o unui cutremur destul de puternic, înainte de a trage vreo concluzie.

Studiul este disponibil online, însă, din păcate, nu poate fi accesat gratuit.