Lithoredo abatanica, moluștele care mănâncă piatră și excretează nisip

Probabil că cele mai multe scoici sunt mulțumite dacă ajung să își facă vizuina într-un banc moale de nisip sau noroi. Însă nu și această moluscă, mult mai „hardcore” decât rudele sale: mănâncă pietre și excretează resturile sub formă de nisip.

Lithoredo abatanica se află pe o listă scurtă de animale de apă dulce capabile să modifice mediul înconjurător și să creeze spații în care să se ascundă și alte specii, afectând astfel ecosistemul râului în care se află. Nu se cunoaște motivul pentru care aceste animale depun astfel de eforturi.

Lithoredo abatanica înghite piatră și excretează nisip. Cercetătorii cred că, făcând găuri în pietre, aceste moluște modifică ecosistemele râurilor. Foto: Ocean Genome Legacy / YouTube

Această creatură minusculă, asemănătoare unui vierme, a fost observată pentru prima oară în 2006, în timpul unei expediții a Muzeului Național Francez de Istorie Naturală, potrivit Science Alert.

Cercetătorii erau siguri că animalul făcea parte din familia de moluște numite Teredinidae, însă abia în 2019 au reușit să îl studieze mai amănunțit, în timpul unei expediții de studiere a vieții sălbatice din Filipine.

 

„Acest animal este atât de neobișnuit, încât am fost nevoiți să înregistrăm un gen nou. Această specie se găsește numai într-o porțiune de 3-5 kilometri a acestui râu din Filipine”, spune Dan Distel, director al Centrului „Ocean Genome Legacy”, din SUA.

Urmărește clipul de mai jos ca să vezi cum colegii lui Distel găsesc și recoltează aceste animale mici și ciudate.

Mai multe specimene au fost recoltate din câteva locuri de-a lungul râului Abatan, cu ciocanul și cu dalta, apoi au fost mutate într-un acvariu și, în cele din urmă, conservate.

Molusca nu este vierme, ci un fel de bivalvă (precum midiile și scoicile). Însă corpul alungit nu încape în carapacea minusculă, care a evoluat ca o unealtă de măcinat care o ajută să fărâmițeze lemnul pentru a se putea hrăni.

Din vremuri arhaice, abilitatea de a mesteca lemnul a transformat moluștele într-un adevărat blestem pentru marinari. Moluștele distrugeau totul, de la carena vaselor la catarge și jetelele porturilor.

Moluștele care pătrundeau în lemnul vapoarelor puteau ajunge la mărimi impresionante. De exemplu, Kuphus polythalamia este cea mai lungă bivalvă de pe planetă (o poți vedea în filmul de mai sus), cufundându-și corpul – lung de 1.5 metri – în mâlul mangrovelor, unde bacteriile din branhiile sale transformă hidrogenul sulfurat în nutrimente.

Moluștele din noua specie mâncătoare de piatră sunt mai mici, având corpul de culoare alb-pal, puțin peste zece centimetri, de la cap la coadă.

La fel ca în cazul altor specii de moluște, L. abatanica are o carcasă care s-a transformat de-a lungul erelor într-un instrument de săpat. Însă această moluscă nu sapă în lemn.

Instrumentul de săpat al animalului este mai potrivit pentru fărâmițarea calcarului, având forma a zeci de dinți mici, în loc de sutele de protuberanțe abrazive care acoperă carcasa rudelor sale.

Există și alte diferențe. În interiorul celor mai multe moluște, microbii transformă așchiile înmuiate (înmagazinate într-o pungă de lângă intestin) într-o „supă” nutritivă.

Cercetătorii nu au descoperit nicio dovadă că bucățile de piatră sedimentară din tractul digestiv al noii specii ofereau o hrană suficientă.

La ieșire, roca pulverizată arată așa cum arăta la intrare: o granulație fină care contribuie la stratul de nisip de pe fundul râului. Analizele cu raze X făcute pe pietrele din jur și pe excrementele animalelor au arătat că acestea se potriveau din punct de vedere chimic.

Mai multe exemplare au fost prelevate din râu pentru a fi studiate. Foto: Ocean Genome Legacy / YouTube

Pentru moment, tot ce pot face oamenii de știință este să speculeze, dar este posibil ca aceste moluște minuscule devoratoare de piatră să își adune hrana într-un fel asemănător cu cel al verilor lor gigantici, cu puțin ajutor din partea bacteriilor unice care trăiesc în branhiile lor mari.

O altă variantă ar fi că animalul ingerează bucăți de piatră din apă prin sifonul său. Este evident că mai sunt de elucidat multe mistere când vine vorba de obiceiurile acestui grup nou de terepinidae, însă eforturile s-ar putea să merite.

În primul rând, studierea obiceiurilor ecologice ale acestor animale ar putea să ne spună foarte multe despre felul în care alte organisme din mediul lor profită de comportamentul lor.

Vizuinile din piatră se pot conserva timp de milioane de ani, dar se pot studia câteva „șmecherii” ale acestor moluște cu poftă de piatră pentru a înțelege mai bine specimenele arhaice.

Bacteriile din branhiile lor ar putea oferi o sursă nouă de produse farmaceutice, clase noi de antibiotice care să ajute la lupta împotriva amenințării bacteriilor rezistente la medicamente.

Cercetătorii speră să analizeze în continuare genomul animalelor pentru a-și face o idee mai bună legată de poziția acestor viețuitoare în cadrul arborelui familial al moluștelor, rezolvând în același timp misterul legat de hrana consumată de aceste animale și de motivul pentru care au evoluat astfel încât să poată măcina piatra.


Distribuie:

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu