Peștele Mola Mola, gigantul cât un rinocer care face băi de soare la suprafața oceanului

Mola Mola (sau peștele-lună oceanic) este unul dintre cei mai mari pești cu schelet osos din lume, ajungând până la 2.300 de kilograme și 4.2 metri lungime.

Oricât de ciudat arată (ca o scândură cu ochi), aceste creaturi gigantice fac salturi la suprafața apei, astfel că sunt un spectacol impresionant pentru cei suficient de norocoși să se afle în apropierea lor.

Peștele-lună este unul dintre cei mai mari pești din lume, fiind depășit numai de câțiva rechini și de pisica de mare uriașă. Uneori, acești pești trec de greutatea de 2.300 de kilograme. Adică sunt la fel de grei ca un rinocer și puțin mai grei decât un automobil obișnuit.

peștele mola mola
Un pește-lună enorm, de 1590 de kilograme, prins lângă insula Santa Catalina pe 1 aprilie 1910. Foto: Wikimedia

Peștele-lună este atât de mare, încât este aproape imposibil să-l crești în captivitate. Numai câteva acvarii din lume au expuse exemplare de Mola Mola, fiindcă peștele crește pur și simplu prea repede.

Un pește-lună din acvariul din Monterey Bay s-a îngrășat cu 360 de kilograme în numai 14 luni. A fost nevoie ca creatura să fie ridicată cu un elicopter și să fie dusă înapoi în ocean.

Mola Mola poate depăși greutatea de două tone

Deși este atât de greu, peștele-lună este plat „ca o clătită”. Animalul seamănă cu un cap de pește retezat, cu aripioare pe laturile sale, căutându-și drumul prin apă cu gura mereu întredeschisă, într-o expresie de confuzie și surprindere.

Expresia feței nu poate fi controlată de peștele-lună. În gură, dinții sunt sudați între ei, formând ceva ce seamănă cu ciocul unui papagal, ascuns în spatele buzelor. Stratul de dinți este atât de gros, încât peștele-lună nu poate să-și închidă gura.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

peștele mola mola
Un pește-lună într-un acvariu din Japonia. Foto: Wikimedia

Puține animale sunt suficient de mari pentru a îndrăzni să încerce să mănânce un pește-lună. Totuși, din cauza oamenilor, aceste animale se află pe lista speciilor vulnerabile.

Peștii Mola Mola sunt creaturi lente, care preferă să-și petreacă timpul lângă suprafață, întinși pe o parte. La o primă vedere par morți, dar de fapt se simt foarte bine, pentru că peștilor-lună le place să stea la soare.

Urcă la suprafață și se întorc pe o parte, lăsându-se scăldați de razele soarelui. Însă, fiindcă se mișcă încet, acești pești masivi rămân pe loc atunci când trec ambarcațiunile și adeseori sunt loviți de acestea.

În afara faptului că pot deveni un obstacol pentru bărcile aflate în trecere, peștii-lună sunt inofensivi pentru oameni. Sunt înotători slabi și se hrănesc cu hrană ușor de prins, cum ar fi meduzele sau algele mici și zooplanctonul.

peștele mola mola
Un Mola Mola uriaș eșuat pe o plajă din Awatuna, Noua Zeelandă, pe 1 ianuarie 1910. Foto: Wikimedia

Însă momentul de glorie al acestui pește este scurtul răstimp în care se află în aer. Oricât de ciudat ar arăta, peștii Mola Mola sunt, totuși, frumoși.

Salturile lor peste suprafața apei sunt o priveliște spectaculoasă: în mod repetat, Mola Mola străpunge suprafața apei și face o săritură prin aer.

Amenințările cu care se confruntă peștele-lună

Parțial, saltul are scopul de a scăpa peștele de paraziții care cresc pe corpul său. Adeseori, pe un pește-lună se află până la 40 de specii de paraziți.

Populația de Mola Mola este în descreștere, iar vina este, în mare parte, a oamenilor. De exemplu, un bărbat s-a filmat când sărea din barcă și încăleca pe spinarea unui Mola Mola gigantic, călărindu-l ca pe un cal, în timp ce prietenii săi râdeau (filmul de mai jos).

Aceasta este numai una dintre amenințările la adresa acestui animal placid. De multe ori, peștele este atras în capcane mortale. În Japonia și Taiwan, carnea peștelui-lună este considerată o delicatesă.

Pescarii care vor să prindă pești-sabie descoperă de multe ori că în plasele lor sunt prinși pești Mola Mola. S-a relatat că 29% dintre capturile colaterale ale pescarilor sunt pești-lună.

Poluarea este un alt risc. Cum peștele se hrănește în primul rând cu meduze, confundă adeseori pungile de plastic cu hrana sa. Aceste animale masive înghit pungile întregi, se sufocă și mor.


În continuare, descoperă 7 dintre cei mai periculoși pești din lume, apoi citește depre dipnoiul african, peștele care doarme 5 ani, fără mâncare sau apă.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

2 comentarii la „Peștele Mola Mola, gigantul cât un rinocer care face băi de soare la suprafața oceanului”

    • Ne bucurăm că vă plac articolele. Căutăm să abordăm subiecte cât mai interesante și mai variate.

      Răspunde

Lasă un comentariu