Speculațiile și misterul din jurul morții lui Jim Morrison

Jim Morrison, vocalistul trupei The Doors, a fost unul dintre cei mai nonconformiști artiști din istoria muzicii. Din păcate, cariera și viața sa tumultuoasă au fost foarte scurte.

Jim Morrison este membru al așa-numitului „Club 27” – al celebrităților care au încetat din viață la vârsta de 27 de ani. Deși cauza oficială a morții lui Morrison este infarctul, încă există multe întrebări fără răspuns privind circumstanțele în care a decedat artistul.

Căzut în dizgrație, Jim Morrison se mută la Paris

Jim Morrison 01
Jim Morrison era celebru pentru spiritul său rebel. Foto: Elle

După o ascensiune fulminantă pe scena muzicii rock, Jim Morrison a devenit unul dintre simbolurile spiritului rebel. Însă caracterul nonconformist al artistului a contribuit la căderea lui în dizgrație.

Prăbușirea lui Morriosn a început în 1969, în timpul unui concert susținut în Florida, când Jim Morrison și-a expus organele genitale în fața publicului.

După incident, muzicianul a fost condamnat pentru expunere indecentă și obscenitate, fapt care i-a determinat pe mulți promotori să anuleze concertele trupei.

Morrison si Courson 02
Jim Morrison alături de Pamela Courson, care era, și ea, dependentă de droguri. Foto: Musicoholics

Morrison a făcut recurs împotriva condamnării. În martie 1971, în timp ce recursul era judecat, apăsat de problemele legale și personale, Morrison s-a mutat la Paris împreună cu iubita sa, Pamela Courson.

În timp ce se afla la Paris, artistul s-a îngrășat atât de mult, încât a devenit de nerecunoscut. Mulți credeau că sănătatea lui era în pericol.

Jim Morrison și Pamela Courson au închiriat un apartament pe strada Beautreillis numărul 17-19. În dimineața zilei de 3 iulie 1971, Morrison a fost găsit fără suflare în baia apartamentului.

Courson a chemat echipajele de intervenție, însă era prea târziu. Morrison a fost declarat mort în urma unui infarct provocat de abuzul de heroină.

Însă nu toți sunt de acord cu versiunea oficială a evenimentelor. Se știa că Morrison lua droguri și bea excesiv, așa că – cel mai probabil – drogurile au contribuit la decesul lui.

Mort acasă sau în club?

Bloc Jim Morrison
Blocul de pe strada Beautreillis 17-19. unde se afla apartamentul închiriat de Jim Morrison. Foto: Wikimedia

Una dintre cele mai credibile relatări privind moartea lui Morrison spune că el și Courson își petrecuseră noaptea împreună ascultând discuri. Au prizat heroină, deoarece Morrison se temea de ace.

Tipul de heroină consumat era foarte puternic, iar Morrison a început să se simtă rău. A fost ajutat să ajungă în cadă, pentru a face o baie caldă.

Se crede că băile calde îi ajută pe cei care iau supradoze de heroină să își revină. Dar pe Jim Morrison baia nu l-a ajutat.

Alții, printre care și Sam Bernett, manager de club și prieten cu Morrison, susțin că starul a murit, de fapt, în baia clubului Rock’n’Roll Circus, loc pe care îl frecventa adesea în timpul șederii la Paris, potrivit revistei Rolling Stone.

Potrivit relatării lui Bernett, în seara morții sale, Morrison a apărut în club pentru a cumpăra heroină. După ce a făcut rost de drog, a intrat în baie și nu a mai ieșit.

Mai târziu, artistul a fost descoperit căzut într-o cabină de toaletă de către unul dintre bodyguarzii clubului. Șocat, Bernett l-a chemat pe unul dintre clienții clubului, care era medic, să îl examineze pe Morrison.

„Când l-am găsit, avea puțină spumă în jurul nasului, precum și puțin sânge, și doctorul a spus: «Este vorba de o supradoză de heroină»”, a povestit Bernett despre incident.

Bernett a vrut să cheme ambulanța, însă proprietarul clubului i-a interzis acest lucru. Vrând să mușamalizeze decesul, traficanții care i-au vândut drogurile au susținut că artistul este doar inconștient.

L-au cărat acasă și l-au introdus în cadă. Cadavrul lui a fost descoperit de Courson în dimineața următoare.

Versiunea cântăreței Marianne Faithfull

Abonează-te la canalul Incredibilia:

Mai există și varianta cântăreței Marianne Faithfull. Potrivit acesteia, un fost iubit de-al ei, care era și traficant de droguri, pe nume Jean de Breiteuil, este responsabil de moartea lui Morrison.

Potrivit acestei versiuni a evenimentelor, Faithfull și de Breiteuil au mers acasă la artist pentru a-i livra niște droguri. Însă heroina era de puritate prea mare și l-a doborât.

„Sunt sigură că a fost un accident. Bietul de el… Heroina era prea puternică și l-a ucis”, a spus Faithfull.

Faptul că trupul lui Morrison nu a fost supus unei autopsii a încurajat apariția a tot felul de teorii nebunești, între care cea conform căreia artistul și-ar fi înscenat propria moarte. Unii spun că Morrison încă locuiește în New York, recitând poezii în public.

Alții cred că s-a mutat în statul Oregon, unde, sub numele de Bill Loyer, a deschis ferma Jim Morrison Sanctuary.

În ciuda tuturor zvonurilor, la trei zile după moarte, cadavrul lui Jim Morrison (sau, cel puțin, cadavrul unei persoane care semăna cu el) a fost îngropat în cadrul unei ceremonii restrânse în cimitirul Pere Lachaise din Paris.

Ca să știi mai mult, citește „Viețile marilor compozitori”

În noua ediție a acestei cărți de mare succes, Harold Schonberg ne introduce în lumea celor mai mari muzicieni din istorie, de la Monteverdi până la tonaliștii anilor 1990, printr-o serie de capitole biografice fascinante. Muzica este o artă în continuă evoluție și nu au existat genii, oricât de mari, care să nu fi fost influențați de predecesorii lor. Marii compozitori sunt prezentați aici ca ființe umane în carne și oase, cu totul conectate la lumea reală.

Toate figurile importante – Bach, Handel, Mozart, Beethoven, Chopin, Verdi, Wagner, Mahler și mulți alții – sunt incluse, iar viețile lor sunt prezentate într-o țesătură bogată în detalii și anecdote. Pentru această nouă ediție, Schonberg a extins acoperirea cărții cu descrieri informative și inteligente ale compozitorilor de dată mai recentă, însă nu a schimbat caracterul cărții, care rămâne un motiv de încântare pentru toți iubitorii de muzică.

„Viețile marilor compozitori” se găsește cu reducere pe Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Urmărește-ne pe Facebook

Zilnic, vezi episoade noi din serialul Astăzi în istorie, plus curiozități fascinante din toate domeniile!

Test de Cultură Generală #11 - Sex (20 de Întrebări)

Lasă un comentariu