Misterele vieții – De ce pacienții de transplant de organe moștenesc amintirile donatorilor?

De când transplantul de organe a devenit o posibilitate, numărul pacienților care se află în așteptare sau care ajung să fie supuși unei astfel de proceduri a crescut mereu. Există cazuri de transplant de organe care modifică inclusiv grupa sanguină a beneficiarului.

Atunci când organul primit este inima sau ficatul, în timp, beneficiarul va ajunge să aibă grupa sanguină a donatorului. Însă cercetătorii studiază un fenomen nou, care se manifestă în special la beneficiarii transplantului de inimă.

De ce se petrece acest fenomen misterios? Care este legătura între memorie și operația de transplant de organe? Avem la îndemână câteva indicii…

„Ceva” din donator continuă să trăiască…

transplant de organe

Creierul nu este singurul „sediu” al memoriei

Există cel puțin 70 de cazuri bine documentate în care beneficiarul unui transplant de organe a dat dovadă de schimbări de personalitate. În aceste situații bizare, personalitatea beneficiarului a început s-o reflecte pe cea a donatorului.

Fenomenul este și mai accentuat în cazul celor care au beneficiat de un transplant de inimă. În cadrul unui studiu publicat în jurnalul Quality of Life Research, 47 de beneficiari ai transplantului de inimă au fost intervievați pe o perioadă de doi ani.

79% nu au simțit nicio schimbare de personalitate, 15% au simțit o oarecare schimbare și 6% au confirmat că au avut parte de o schimbare drastică. Un alt studiu s-a desfășurat la Școala de Asistenți Medicali din cadrul Universității Hawaii, din Honolulu.

Studiul s-a concentrat pe zece beneficiari ai transplantului de inimă. Cercetătorii au descoperit că există două sau trei schimbări la fiecare pacient, după operație.

Aceste schimbări reflectă gusturile donatorului în materie de mâncare, muzică, artă și preferințele sale în ceea ce privește sexul, distracția și cariera. În unele cazuri de transplant de organe, schimbările apar doar în ceea ce privește gusturile și preferințele.

Noul organ aduce bucurii, dar și traume

transplant de organe

Inima unui donator este pregătită pentru transplant

La alți pacienți, apar traumele, amintirile sau sentimentele pe care donatorii le-au avut înainte de moarte. Într-unul dintre cazuri, o femeie a început să tânjească după bere și carne de pui. Acestea erau mâncărurile preferate ale donatorului.

Au existat mai multe cazuri în care un transplant de organe a generat schimbări inofensive de personalitate. David Waters a primit inima lui Kaden Delaney, un tânăr în vârstă de 18 ani.

Waters a început să tânjească după Burger Rings, gustarea zilnică preferată a donatorului.  În alt caz, dansatoarea Claire Sylvia a primit inima și plămânii unui bărbat de 18 ani, care murise într-un accident de motocicletă.

Claire a început să-și dorească bere și carne de pui. De asemenea, ea a început să aibă vise care se repetau despre un anumit „Tim”. Ea și-a dat seama că Tim era donatorul ei și că îi plăcuseră felurile de mâncare pe care ea și le dorea acum.

A descris toate aceste experiențe în cartea A Change of Heart (în engleză, un joc de cuvinte care se pate traduce literal „O schimbare a inimii”, dar înseamnă și „O schimbare de opinii/preferințe”).

Dar există și o parte negativă a lucrurilor. După o operație de transplant de inimă, o fetiță de opt ani a început să aibă coșmaruri legate de omul care îl ucisese pe donatorul ei.

Detaliile din visele ei erau atât de precise, încât poliția a reușit să găsească criminalul, care până atunci le scăpase, și să-l condamne. Un alt exemplu este cel al unui pacient american.

Un transplant de organe transferă și gânduri?

transplant de organe

Preferințele culinare noi sunt cele mai frecvente semne că donatorul a transferat mai mult decât un organ

În 1995, Sonny Graham a primit inima lui Terry Cottle. Acesta se sinucisese, împușcându-se în cap. Mai târziu, Graham și văduva lui Cottle, Cheryl, s-au îndrăgostit și s-au căsătorit. Dar după 12 ani, Graham a murit, după ce s-a împușcat în gură.

În pofida deceniilor de studii, formarea și depozitarea amintirilor tot nu este înțeleasă în întregime. Teoria acceptată în mod curent spune că sinapsele creierului joacă un rol important în formarea memoriei.

Memoria este abilitatea minții noastre de a codifica, depozita și recupera informațiile de care avem nevoie. Ar putea fi vorba de un lucru pe care ni-l amintim în mod voluntar.

Sau ar putea fi vorba de o amintire pe care mintea ne-o oferă în mod subconștient. Din câte au descoperit oamenii de știință până acum, se pare că zone diferite ale creierului sunt implicate în crearea și managementul diferitelor tipuri de memorie.

Se crede că hipocampul, de exemplu, se ocupă cu învățarea spațială și declarativă. Amigdala pare a fi cea care se ocupă cu memoria emoțională și frica.

Corpul ține minte

transplant de organe

Este posibil ca transplantul oricărui organ să implice transferul amintirilor de la donator la receptor

Mai există încă o teorie, care presupune existența unei „memorii corporale”. Aceasta postulează că organele corpului uman (nu numai creierul) sunt capabile să stocheze amintiri.

Există și o variație a acestei teorii, numită „memoria celulară”. Aceasta pretinde că poate explica schimbările care apar la beneficiarii transplanturilor.

Potrivit teoriei memoriei celulare, amintirile sunt depozitate și în afara creierului și a sistemului nervos. Locul de depozitare ar fi celulele corpului.

Oamenii de știință de la Universitatea Tufts au desfășurat anumite studii. În cadrul acestora, niște viermi condiționați într-un anumit fel erau tăiați în bucăți și reduși la a 279-a parte din mărimea lor inițială.

În câteva săptămâni, bucățile au crescut și au format alți viermi. Aceștia arătau semne ale condiționării la care fusese supus viermele inițial.

O altă contribuție majoră la această teorie au fost experimentele făcute în anii ’50 și ’60 de către James McConnell. Acesta a fost un biolog american, specialist în psihologia animalelor, cercetător la Universitatea din Michigan.

Memoria viermilor

transplant de organe

Experimentele au demonstrat că transferul memoriei materiei se manifestă și la alte organisme

Era cunoscut pentru cercetările sale privind învățarea și transferul memoriei la viermii planaria. În cadrul experimentelor sale, McConnell a condiționat un grup de viermi lați să traverseze un labirint.

El folosea șocuri electrice pentru a-i determina să evite greșelile. Apoi, acești viermi plați au fost tăiați în bucăți mici.

Bucățile au fost oferite drept hrană unor viermi necondiționați. Aceștia reușeau să treacă prin labirint mai repede decât alți viermi, care nu fuseseră hrăniți cu bucăți din grupul inițial.

Dar stresul datorat șocurilor electrice produce hormoni care rămân în corp. Așa că, comportamentul viermilor a fost pus pe seama transferului de hormoni și nu al transferului de memorie.

Teoria memoriei celulare pare să explice experiențele prin care trec beneficiarii transplanturilor. Dar există și mult scepticism privitor la această teorie. Mulți o numesc „pseudoștiință”.

Aceasta, deoarece nu există nicio modalitate cunoscută prin care memoria să poată fi depozitată în celule care nu sunt de tipul celor aflate în creier. Totuși, s-ar putea ca și de această dată – ca în multe alte situații – oamenii de știință să respingă evidența (în cazul de față, memoria trupului) doar pentru că încă nu au reușit să creeze instrumente prin care să o măsoare.

Articole fascinante

  • Stefan 51 spune:

    cititi cartea creierul din burta

  • >