Conductorul „în transă”: Misterul accidentului de metrou de la Moorgate

Accidentul de metrou de la Moorgate a avut loc pe 28 februarie 1975, la ora 8:46, pe linia Northern City din Londra, când 43 de oameni și-au pierdut viața, iar 74 au fost răniți grav. Autoritățile britanice efectuat o investigație și au stabilit că trenul nu avea nicio defecțiune tehnică.

Tragedia a fost cauzată de o inexplicabilă lipsă de reacție a conductorului, Leslie Newson. Analiza post-mortem a trupului său nu a evidențiat nicio afecțiune medicală, iar Newson nu dăduse semne că ar avea porniri sinucigașe înainte de accident.

Deci, ce fusese în neregulă cu Newson în acea zi fatidică?

Puțină istorie

Personalul de urgență caută prin epavă. Foto: Poliția Londra

Potrivit Rail Magazine, metroul din Londra a fost primul sistem de transport subteran cu trenul din lume, fiind inaugurat în 1863. Conceptul unui astfel de sistem a fost propus pentru prima oară în anii ’30 ai secolului XIX, însă permisiunea de construire a fost acordată numai în 1854.

Primele trenuri de metrou erau acționate de aburi. Abia în anii ’90 ai secolului XIX întregul sistem a trecut pe electricitate și a devenit un mijloc de transport curat și prietenos cu mediul, cu care navetiștii din multe orașe mari din jurul lumii s-au obișnuit.

De-a lungul anilor, rețeaua de metrou a crescut, deservind întreaga Londră. De la o singură linie, care mergea de la est la vest, sistemul s-a dezvoltat până azi pe 11 linii diferite.

Una dintre zonele-cheie ale rețelei este Kings Cross, unde a avut loc un incendiu devastator la sfârșitul anului 1987. Incidentul a scos în evidență măsurile de siguranță depășite de la acea vreme.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Al treilea vagon din trenul distrus. Foto: Poliția Londra

Însă aceasta nu a fost cea mai mare tragedie din metroul londonez. Pe 28 februarie 1975, accidentul de la Moorgate a avut loc într-un tunel aflat în apropierea stației, în timpul orei de vârf a dimineții.

Acesta a fost cel mai mare dezastru din metroul londonez petrecut pe timp de pace.

Accidentul

Conform Wikipedia, la ora 8:38 în acea dimineață, metroul 272 al Northern Line a plecat din Drayton Park cu o întârziere de un minut. Când s-a apropiat de stația Moorgate, avea 300 de oameni la bord.

Recomandările pentru apropierea de o stație din rețea includ reducerea vitezei la 24 de kilometri pe oră. Pasagerii de pe platforma din Moorgate care așteptau metroul au relatat că acesta a continuat să ruleze cu viteza de 50 – 65 de kilometri pe oră.

Un bărbat investighează urmările accidentului din stația Moorgate. Foto: Pompierii din Londra

Unii martori au spus că trenul accelera. Existau anumite măsuri în cazul unui astfel de incident. Vagoanele scăpate de sub control puteau fi deviate automat pe o linie secundară, mai puțin periculoasă.

Sistemul este eficient în cazul vehiculelor neautorizate care ar putea constitui o amenințare. Metroul 272 a ocolit această măsură de siguranță și s-a ciocnit cu amortizoarele, după care a lovit zidul de ciment masiv din spate.

Primii angajați care au ajuns la locul accidentului au crezut că o garnitură cu patru vagoane sărise de pe platformă și s-au gândit că trebuia doar să fie repusă în poziție.

Abia când au avansat în tunel situația a fost declarată ca fiind o urgență. Forța impactului strivise pur și simplu primele două vagoane și jumătate din al treilea, comprimându-le la jumătate din mărimea lor.

Primul vagon se înfipsese în tavanul tunelului. Al doilea intrase sub primul, în timp ce al treilea trecuse de al doilea și se ciocnise cu primul, formând un morman de fiare contorsionate.

Interiorul unui vagon de tren de felul celor implicate în accident. Foto: Wikimedia

Operațiunea de salvare

Operațiunea de salvare a durat aproape o săptămână și a implicat peste 1.600 de oameni. Echipajelor de pompieri, poliție și ambulanță li s-au alăturat 16 doctori și mulți voluntari.

Abia după 13 ore de la accident a fost scos din metrou și ultimul dintre cei 74 de răniți. Ultimul dintre cei 43 de morți care a fost scos din metrou a fost conductorul Leslie Newson. Acesta avea 56 de ani și era tatăl a doi copii.

Investigațiile

Când are loc un dezastru de o asemenea magnitudine, întrebarea cea mai evidentă și presantă este „de ce?”. De ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat?

Inginerii și investigatorii au analizat metroul și au eliminat posibilele cauze una câte una. Componentele vitale și sistemele metroului funcționau corespunzător.

Câțiva pasageri răniți așteaptă ca ambulanța să-i ducă la spital. Foto: RexMailPix

Componentele defecte erau rezultatul accidentului, nu cauza sa. Cel mai misterios aspect a fost relatat de doi angajați ai metroului care se aflau pe platformă când sosise metroul 272.

L-au văzut pe Newson așezat pe scaunul conductorului. Părea calm și privea direct înainte – ca și cum nu și-ar fi dat seama că trecuse de niște bariere – atunci când metroul a intrat în coliziune cu zidul.

Investigatorii spun că Newson și-a menținut tonusul muscular și echilibrul. Examinările post-mortem au arătat că nu suferea de probleme cardiace și nici de afecțiuni precum epilepsia.

Cei care îl cunoșteau au spus că era grijuliu la muncă și că urma regulile. De obicei, reducea viteza în tunel și oprea în stație. Newson nu consuma alcool des și pe 27 februarie încercase să găsească o mașină pe care să i-o cumpere fiicei sale.

Cabina conductorului dintr-un metrou din 1938; în prim-plan, în dreapta, este așa-zisul „mâner al mortului”, un dispozitiv prin care oricine poate opri automat trenul, în cazul în care conductorul nu este apt. Foto: Wikimedia

Totuși, când salvatorii au reușit să-l scoată din metrou, la patru zile după accident, nu s-a constat că întreprinsese ceva pentru a evita să fie rănit. De fapt, încă se afla cu mâna pe frână. Părea că nu avusese nicio reacție.

După accident

După accident, câteva lucruri ciudate au ieșit la iveală despre Newson. În săptămâna dinainte de accident, un angajat al metroului relatase că metroul lui Newson trecuse de stop într-o altă stație.

În 1978, inginerii au instalat un nou sistem de protecție, care aplica automat frânele dacă conductorul nu făcea acest lucru. Iar viteza pentru metrourile care se apropiau de platforme a fost redusă de la 24 de kilometri pe oră la 16 kilometri pe oră.

Investigatorii au înțeles mecanismul din cauza căruia a avut loc accidentul. Metroul nu se oprise la Moorgate și rula prea repede pentru procedurile de siguranță de la acea vreme.

Însă nu se cunoaște cauza accidentului. Oare Newson devenise incapabil să reacționeze din cauza unei afecțiuni medicale misterioase sau avea porniri sinucigașe?

Chiar și în ziua de azi, familiile și prietenii victimelor încă suferă din cauza acestei tragedii și a circumstanțelor sale misterioase. Dezbaterile continuă.


Distribuie articolul:

Citește în continuare

Lasă un comentariu