Arheologia este un domeniu cu foarte multe necunoscute. Cei care sapă în măruntaiele pământului după indicii și dovezi sunt nevoiți, de cele mai multe ori, să reconstituie istoria ca pe un puzzle.

O piesă descoperită aici, o alta dincolo și, încet, încet, imaginea prinde contur. Totuși, unele „puzzle-uri” au rămas încă nefinalizate, fie din lipsa probelor, fie din cauza distrugerii monumentelor și artefactelor. Iată cinci astfel de cazuri.

În 1994, arheologii au descoperit o cameră funerară în orașul mayaș Palenque. În încăpere, au găsit un sicriu cu rămășițele unei femei, acoperite cu o pudră roșie.

În jurul craniului femeii se afla o diademă, iar lângă ea au fost identificate bucăți din ceea ce fusese o mască funerară. În aceeași încăpere au mai fost găsite colecții de perle și nefrită.

Nimeni nu știe cine este această femeie misterioasă, supranumită de arheologi Regina Roșie. Tot ce se poate afirma, din datele de care dispunem până acum, este că femeia avea în jur de 60 de ani când s-a stins.

Oricum, după obiectele găsite în mormânt, este clar că femeia a avut un rang înalt și este foarte probabil ca ea să fi fost un lider al comunității.

Descoperirea este cu atât mai interesantă cu cât, în societatea mayașă, puterea era moștenită de bărbați. Era ceva total ieșit din comun ca o femeie să fie onorată după moarte, așa cum este cazul Reginei Roșii.

Această fotografie înfățișează un cap de piatră olmec gigantic, situat în La Venta, Mexic. În timpul săpăturilor efectuate în zonă, au fost descoperite 17 astfel de capete.

Statuile au fost realizate de civilizația olmecă, ce a înflorit în zona Golfului Mexic între 1.200 și 400 î.e.n. Fiecare cap cântărește 50 de tone și este sculptat într-un singur bloc de piatră.

Mai mult, capetele înfățișează bărbați cu trăsături africane – nasul plat și buzele groase.

Așadar, capetele de piatră ascund un dublu mister, neelucidat încă. În primul rând, cum au putut niște oameni, considerați primitivi, să creeze statui atât de mari și de dificil de transportat?

Și, în al doilea rând, de unde știau olmecii din Mexic cum arată oamenii din Africa, într-o epocă în care călătoriile între cele două continente erau imposibile?

Călătorul și inventatorul Wiliam Leonard Hunt a scris o relatare despre un oraș misterios, pe carte îl descoperise în deșert, în 1885. A trimis un raport către Societatea Regală Britanică de Geografie și a publicat o carte în care și-a descris în detaliu descoperirile.

Aceeași carte cuprinde și o poezie scrisă de Hunt despre momentul descoperirii:

„O ruină pe jumătate îngropată – niște imense rămășițe de piatră
Într-un loc pustiu și sterp
Un templu – sau un mormânt cu oase umane
Lăsat de lume să se degradeze și să putrezească.

Blocuri sculptate se ițesc din nisipul roșiatic
Și pietre neșlefuite și fără formă apar.
Proiectate pentru a proteja cenușa vreunui om măreț,
Îngropat acum multe milenii.

O relicvă, poate, a unui trecut glorios,
Un oraș odată măreț și sublim,
Distrus de cutremure, desfigurat de vânt,
Măturat de timp.”

Hunt susținea că orașul este construit sub forma unui arc și că unele părți din el sunt ascunse sub nisip.

Din 1932 încoace, au fost organizate 25 de expediții pentru a găsi orașul pomenit de Hunt, dar niciuna nu a avut succes. Apoi, peste poveste s-a așternut uitarea, până în 1964.

Atunci, profesorul A. J. Clement a cercetat povestea și a ajuns la concluzia că expedițiile anterioare căutaseră unde nu trebuia. Chiar în acel an, Clement a pornit în căutarea zidurilor de care vorbea Hunt. Și le-a găsit.

Însă el a afirmat că pietrele monumentale sunt, de fapt, formațiuni naturale, neatinse de mâna omului. Și totuși, într-un episod din documentarul Expedition Unknown, produs de Travel Channel, arheologii susțin că au găsit dovezi conform cărora zidurile au fost create de mâna omului.

Dar, pentru că niciuna din părți nu a adus dovezi suficiente până acum, dezbaterea rămâne deschisă.

Locul de veci al împăratului Alexandru cel Mare este unul dintre cele mai mari mistere ale Antichității.

Alexandru cel Mare a murit în mod misterios, în 323 î.e.n., la vârsta de 32 de ani. Textele antice spun că el ținea post pentru a comemora moartea unui prieten apropiat, când a resimțit o durere puternică și a leșinat.

Apoi, a intrat în comă, iar după câteva zile, a decedat. Istoricii încă dezbat cauza morții, iar posibilele cauze sunt diverse: de la malarie la otrăvire.

Dar de departe cel mai mare mister este ce s-a întâmplat cu cadavrul lui după moarte. Conform uneia dintre povești, corpul împăratului ar fi fost pus într-un sicriu aurit, care a fost trimis la Memphis și apoi în Alexandria, de unde a dispărut. Această teorie nu a fost, însă, dovedită niciodată.

Apoi, în 1887, în Sidon, Liban, au fost descoperite două camere subterane, care conțineau mai multe sarcofage. Printre ele se număra un sarcofag magnific, din marmură grecească, cu niște sculpturi impresionante.

Una dintre sculpturi pare să înfățișeze o scenă de bătălie dintre Alexandru cel Mare și regele persan Darius al III-lea.

Arheologii au crezut că descoperiseră, în sfârșit, mult-căutatul mormânt. Dar, în urma cercetărilor, au descoperit că nu era așa. Totuși, căutările nu s-au oprit aici.

În 2014, în zona centrală a Macedoniei, oamenii de știință au descoperit un schelet despre care cred că ar putea fi al lui Alexandru ce Mare. Însă vom ști cu siguranță abia după ce istoricii își vor încheia cercetările.

Ce atrage mulțimile către orașul San Bernardo din Columbia în fiecare an? Este vorba despre un mister pe care oamenii de știință încă trebuie să îl elucideze.

În 1957, un cimitir local a fost inundat, iar oamenii au fost nevoiți să mute rămășițele din zonă. În timpul excavărilor, muncitorii au constatat cu uimire că unele cadavre se mumificaseră în mod natural în sicriele lor.

Nimeni nu știe exact de ce cadavrele din acest oraș refuză să se descompună. Mulți localnici cred că acesta este efectul unei diete speciale, care conținea fructul chayote, însă acest lucru nu explică de ce și hainele celor decedați au rămas intacte.

Alții cred că trupurile s-au conservat atât de bine datorită unei combinații unice de condiții climatice.