Nimeni nu i-a dat prea multă atenție lui Kaspar Hauser când a apărut de nicăieri în Nürnberg, într-o dimineață din 1828. Tânărul de aproximativ 16 ani purta pantaloni, o cravată de mătase, o vestă și o jachetă gri.

În buzunar avea o batistă cu inițialele „K. H.” brodate pe ea. Cizmele îi erau atât de uzate, încât picioarele îi ieșeau prin ele.

Când l-au abordat pe vagabond, polițiștii și-au dat seama că acesta putea rosti numai câteva cuvinte. Asupra lui a fost găsită și o scrisoare ciudată, adresată căpitanului de cavalerie din partea locului.

O scrisoare misterioasă de la un necunoscut

Misiva susținea că autorul ei nu avea nicio legătură de sânge cu Kaspar Hauser, deși îl crescuse ca pe un fiu. Scrisoarea mai adăuga că, începând cu 1812, Kaspar Hauser „nu făcuse niciun pas în afara casei, pentru ca nimeni să nu știe unde fusese crescut”.

Apoi, scrisoarea enigmatică susținea că băiatul știa să citească și să scrie. Potrivit textului, tânărul voia să devină „soldat de cavalerie, ca tatăl său”.

Deși nu avea părinți, se menționa în scrisoare, „Kaspar ar fi fost un om învățat dacă i-ar fi avut”. În încheiere, autorul misterioasei scrisori afirma că l-ar fi costat viața dacă l-ar fi însoțit personal pe Kaspar Hauser la Nürnberg.

Poliția l-a luat în custodie pe băiat. Martorii au declarat că, deși se purta ca un copil (pășea de parcă abia învață să meargă), în mod sigur nu era „nebun sau idiot”.

Un copil crescut ca un animal

Kaspar Hauser nu vorbea decât pentru a repeta ca un papagal cuvinte și fraze. Avea un vocabular extrem de redus, ce consta mai ales în cuvinte referitoare la cai.

În mod ciudat, deși avea răni din cauza călătoriei pe care o făcuse, picioarele sale aveau pielea fină, ca-n palmă. Ai fi zis că băiatul nu mai purtase pantofi înainte de a veni la Nürnberg.

Tânărului îi stârnea repulsie orice mâncare și băutură, în afară de pâine și apă. Când i s-a adus o lumânare aprinsă, s-a uitat la ea cu uimire și a încercat să o prindă în mână, sfârșind prin a se arde.

Era foarte fascinat de propria-i reflecție din oglindă, pe care încerca în zadar să pună mâna. În cele din urmă, Kaspar Hauser a fost luat sub protecție de către comunitate și a intrat în custodia Lordului Stanhope, un nobil britanic.

Povestea bizară spusă de Kaspar Hauser

Pe măsură ce învăța să comunice eficient, „băiatul pădurii” a început să depene o poveste ciudată despre cum fusese crescut într-o închisoare. Kaspar Hauser susținea că nu văzuse niciodată fața bărbatului care îl adusese la periferia Nürnbergului.

Băiatul spunea că fusese obligat să-și țină privirea în pământ pe toată durata călătoriei. Apoi i s-a dat scrisoarea și a fost lăsat singur.

Hauser mai descria un vis detaliat: se afla într-un castel enorm în compania unei femei îmbrăcate fastuos și a unui bărbat îmbrăcat în negru, care avea o sabie.

Profesorul Daumer (care îl trata și îl observa pe Hauser) a emis teoria că ar putea fi vorba de o amintire din copilăria timpurie a tânărului.

Această poveste ciudată, desprinsă parcă dintr-un roman de Charles Dickens, a fascinat întreaga Europă. Au existat zvonuri care spuneau că Hauser era un prinț pierdut, probabil fiul Marelui Duce Karl von Baden și al soției sale, Stephanie de Beauharnais (care fusese adoptată de Napoleon Bonaparte).

Totuși, mulți credeau că este doar un impostor care căuta faimă și avere. Însă un alt incident, parcă și mai ciudat decât apariția din neant a tânărului, a alimentat și mai mult zvonurile.

În 1829, Kaspar a fost găsit în pivnița lui Daumer, sângerând abundent de pe urma unei răni la cap. Băiatul susținea că a recunoscut vocea celui care l-a atacat: același om care îl adusese în Nürnberg.

O viață misterioasă și o moarte pe măsură

Viața misterioasă a lui Kaspar Hauser a luat sfârșit într-o manieră la fel de enigmatică. Într-o noapte a anului 1833, tânărul a ieșit val-vârtej pe ușa casei sale din Ansbach, povestind că fusese ademenit în parc de un străin.

Mai apoi, bărbatul îl înjunghiase. Povestea tânărului a fost pusă la îndoială. Când Hauser a încercat să-și ducă prietenii la locul în care fusese rănit, s-a prăbușit la jumătatea drumului.

A murit din cauza rănii pe care o suferise. Investigațiile cu privire la identitatea tânărului nu au luat sfârșit odată cu moartea sa.

În 1998, s-au făcut teste ADN pe baza unei mostre din cămașa pătată cu sânge și a probelor de sânge luate de la doi dintre descendenții în viață a lui de Beauharnais.

Testele au arătat că Hauser nu fusese, de fapt, prinț de Baden. S-ar fi putut spune că identitatea lui Kaspar Hauser avea să rămână pentru totdeauna un mister.

Lovitura de teatru din 2002

Apoi, în august 2002, un film documentar de pe canalul de televiziune franco-german ARTE avea să prezinte rezultatele unui al doilea test ADN, realizat de Bernd Brinkmann la Institutul de Medicină Legală al Universității din Münster.

Șase eșantioane din părul lui Kaspar Hauser și celulele corpului au fost analizate de mai multe ori și s-a obținut un rezultat foarte diferit: codul genetic s-a dovedit a fi același în toate mostrele.

Era o potrivire de 95% cu ADN-ul lui Astrid von Medinger, descendentă al lui Stephanie de Beauharnais. Concluzia lui Bernd Brinkmann a fost că „ar fi absolut neștiințific și fals să îl excludem în prezent pe Kaspar Hauser ca fiind posibilul prinț al coroanei din Baden”.

Nepotrivirea de 5% a fost pusă pe seama vechimii mostrelor din care a fost prelevat ADN-ul. Se pare că tânărul crescut în izolare completă fusese, de fapt, prinț de Baden.

Cu toate acestea, este puțin probabil să aflăm vreodată adevărul despre acest destin extraordinar.