Mieii care cresc în copaci – Originea bumbacului „mai alb decât lâna”

Când bumbacul a fost introdus în Europa din Asia Centrală, în perioada Evului Mediu, oamenii erau fascinați de ghemotoacele pufoase care semănau cu lâna. Auziseră că bumbacul provine de la o plantă, dar nu știau exact cum era produs.

Pentru că nu văzuseră niciodată flori atât de pufoase, au presupus că bumbacul provenea de la miei care creșteau în copaci.

Mielul vegetal, desen din secolul XVII. Foto: Wikimedia

Sună incredibil? Nu chiar, având în vedere cât de puțin știau oamenii despre natură în acele vremuri. Chiar și astăzi, mulți oameni habar nu au despre cum arată în stare naturală fructele și legumele pe care le mănâncă (de exemplu, ananasul crește din pământ, precum gulia, nu atârnă de crengile palmierilor).

Potrivit Scientific American, mitul copacilor în care cresc miei a apărut cândva în secolul V, fiind menționat pentru prima dată într-un text evreiesc numit „Talmud Ierosolimitanum”, al rabinului Jochanan.

Acesta povestește despre un animal-plantă în formă de miel, ce crește din pământ, atașat de o tulpină ca un cordon ombilical.

Despre carnea sa fragedă, preferată atât de oameni, cât și de lupi, se spunea că avea gust de pește și sânge dulce precum mierea.

Mitul a fost promovat prin scrierile lui Sir John Mandeville, un mincinos patologic, care a inventat multe dintre așa-zisele povești de călătorie în țări îndepărtate.

Mandeville a plasat originea plantei în Tartaria, o regiune istorică din apropierea Mării Caspice și a Munților Ural.

Existau două variante ale mitului mielului vegetal. Într-una, se spunea că planta are mai multe păstăi, fiecare producând un miel mic, conform Amusing Planet.

Boramez, mielul vegetal. Desen dintr-o carte de Friedrich Johann Justin Bertuch. Foto: Alamy Stock Photo

În cealaltă variantă, din vârful plantei creștea un singur miel, care era legănat de vânt. Tulpina era flexibilă, astfel că, atunci când îi era foame, mielul se putea apleca pentru a se hrăni cu vegetația din jur. Odată ce hrana se termina, mielul murea.

Chiar și în acea perioadă existau sceptici, precum marele gânditor italian Girolamo Cardano, care a subliniat în 1557 că solul nu poate oferi căldura necesară supraviețuirii mielului, mai ales în timpul dezvoltării sale embrionare.

Apoi, au apărut botaniștii care au început să se întrebe dacă nu cumva existau plante care semănau întrucâtva cu mieii și care, prin similitudine, au dat naștere confuziei.

Bumbac pe o plantație din Asia Centrală. Foto: Pinterest

Primele dovezi care susțin această teorie au venit de la renumitul medic și botanist Sir Hans Sloane, care a prezentat în fața Royal Society din Londra o plantă adusă din China.

Specimenul avea lungimea de circa 30 de centimetri și suprafața acoperită cu peri gălbui, ca un miel. Planta, un rizom numit Cibotium barometz, are numeroase apendice proeminente care se pot asemăna cu picioarele unui miel lânos.

Deși era departe de a fi pe deplin convinsă, comunitatea științifică a considerat misterul rezolvat în mare parte.

Aproape un secol mai târziu, un savant și medic german, Engelbert Kaempfer, a plecat în Persia să găsească planta legendară și a revenit cu mâna goală.

Raoulia eximia, „oaia vegetală”. Foto: Pinterest

După ce a vorbit cu localnicii și tot nu a găsit nicio dovadă a existenței mielului-plantă, Kaempfer a concluzionat că este doar un mit.

Știm că bumbacul a fost cultivat inițial în India și a fost adus de acolo de grecii antici, care au scris versuri foarte laudative la adresa plantei.

Herodot a scris că „anumiți copaci fac drept fructe lână, care o depășește în frumusețe pe cea de oaie, iar băștinașii se îmbrăcă în pânze confecționate din aceasta.”

Amiralul lui Alexandru cel Mare a relatat că „în India erau copaci care făceau buchete de lână, iar localnicii confecționau din aceasta haine de un alb pur.”

Un alt general al lui Alexandru a menționat planta de bumbac în jurnalul său sub denumirea de „arbore făcător de lână”.

În acele vremuri în care lumea părea dispusă a crede orice, ideea plantelor care produc animale nu era de neconceput, mai ales pentru persoanele fără educație.

De exemplu, a fost o vreme în care oamenii credeau că gâștele-călugăr creșteau în copaci. Când fructul-gâscă se cocea, cădea în apă, iar pasărea zbura liberă.

Cu toate acestea, în zonele alpine din Noua Zeelandă chiar există o floare care seamănă cu o oaie. Plantele Raoulia eximia cresc în ciorchini atât de mari și denși, încât de la distanță par oi care pasc, de unde și denumirea de „oi vegetale”.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu