Oamenii au introdus mesaje în sticle și le-au aruncat în apele învolburate ale mărilor încă din anul 310 î.e.n., când filosoful grec Teofrast a folosit această strategie ca să-și testeze teoria conform căreia Oceanul Atlantic și Marea Mediterană comunică.

Chiar și în ziua de astăzi, sisteme asemănătoare sunt folosite pentru a studia curenții oceanici. Dar, în afară de analiza curenților oceanici, există multe alte motive pentru care oamenii își aștern cuvintele pe hârtie și le introduc în sticle, pe care le trimit în necunoscut. Iată câteva dintre ele:

Un tânăr irlandez pe nume Jeremiah Burke s-a îmbarcat pe Titanic împreună cu un văr, ca să li se alăture rudelor lor din Boston. Cei doi urmau să înceapă o viață nouă în SUA și erau încântați de viitorul care îi aștepta.

Când Titanicul a început să se scufunde, Burke și-a dat seama că va pieri și a scris un bilet, pe care l-a introdus apoi în sticluța cu apă sfințită pe care o primise de la mama sa înainte de plecarea din Irlanda.

În ultimele sale clipe, Burke a introdus nota în sticlă și a aruncat-o în mare. Bilețelul conținea următorul mesaj:

„De pe Titanic, la revedere tuturor, Burke din Glanmire, Cork.”

Din nefericire, atât Burke, cât și vărul său au pierit în apele Atlanticului. În mod miraculos, sticla a fost transportată de ape până pe coasta Irlandei, la doar la câțiva kilometri de casa familiei lui Burke.

Biletul a fost păstrat de familie până în 2011, când nepoata lui Burke a decis să îl doneze.

La doar câțiva ani de la scufundarea Titanicului, vasul de lux Lusitania a avut aceeași soartă. În mai 1915, nava a fost lovită de o torpilă germană în timp ce se deplasa dinspre New York spre Liverpool.

A fost avariată atât de tare, încât s-a scufundat în doar 18 minute. Peste 1.000 de oameni și-au pierdut viața, iar aproximativ 700 au fost salvați.

Cumva, înainte de a-și găsi sfârșitul, un pasager a avut prezența de spirit să scrie un mesaj, să-l introducă într-o sticlă și să-l arunce în apă. Ultimele cuvinte ale autorului necunoscut au fost:

„Încă sunt pe punte împreună cu câțiva oameni. Ultimele bărci au plecat. Ne scufundăm repede. Câțiva oameni de lângă mine se roagă cu un preot. Sfârșitul este aproape. Poate acest bilet va…”

Misiva adresată nimănui, dar al cărei destinatar s-a dovedit a fi lumea întreagă, s-a încheiat abrupt.

În 2018, Tonya Illman, din Australia, a descoperit o sticlă în timp ce se plimba pe plajă împreună cu familia. Curioasă, femeia a ridicat sticla și, spre surprinderea ei, din interior a ieșit o bucată de hârtie, rulată și legată cu sfoară.

După ce a lăsat biletul să se usuce, Illman a desfășurat hârtia, pe care se găseau informații despre locul și ruta unei nave numite Paula.

La început, Illman a presupus că mesajul era o farsă, dar soțul ei s-a hotărât să caute mai multe detalii pe internet. Mesajul era datat, iar acest detaliu i-a îndreptat bărbatului atenția spre un program desfășurat în Germania din 1864 până în 1963.

În acea perioadă, căpitanii de nave obișnuiau să arunce în mare sticle care conțineau bilete cu denumirea navei, data, coordonatele precise și ruta de călătorie. Având în vedere că mesajul includea aceste informații, familia a dus sticla la un muzeu maritim.

Specialiștii au stabilit că mesajul este autentic și are peste 130 de ani, fiind cel mai vechi mesaj în sticlă descoperit vreodată. Recordul anterior fusese de 108 ani.

Unul dintre cele mai emoționante mesaje în sticlă descoperite vreodată a fost trimis de un deținut din lagărul de concentrare de la Auschwitz. Sticla a fost îngropată într-un zid de beton la care lucrau prizonierii și a fost descoperită în 2009 de niște muncitori în construcții.

Mesajul purta data de 20 septembrie 1944. În acea zi, un deținut disperat a notat pe o bucată de hârtie numele, numerele de înregistrare și orașele natale ale unor tineri din lagărul de concentrare.

Cei șapte aveau între 18 și 20 de ani. La câteva luni de la descoperirea scrisorii, autorul ei a fost identificat: Bronislaw Jankowiak, un polonez care a ajuns în lagăr în 1943. În 1945, acesta a fugit în Suedia, unde a murit în 1997. Scrisul său a fost recunoscut de un prieten și de fiica sa, Irene Jankowiak.

În 1979, un cuplu care se afla în vacanță în Hawaii a decis să se distreze introducând bilețele și bani în interiorul sticlelor de șampanie goale și aruncându-le în Oceanul Pacific de pe vasul de croazieră.

Dorothy și John Peckham au introdus câte un dolar în fiecare sticlă, pentru a plăti în avans taxele poștale ale celor care ar fi găsit sticlele și ar fi dorit să le scrie înapoi.

Primul răspuns l-au primit după patru luni. Apoi, în 1983, au primit o scrisoare de la un fost soldat vietnamez pe nume Hoa Van Nguyen, care a găsit una dintre sticle împreună cu fratele său.

În momentul în care au descoperit sticla, cei doi frați pluteau în derivă în apropierea coastei Thailandei, în încercarea de a scăpa de viața sub regimul comunist. Când au ajuns la mal, au folosit dolarul pentru a achiziționa timbre și le-au trimis o scrisoare soților Peckham.

În scrisoare, frații i-au întrebat dacă i-ar putea ajuta pe ei și pe familia lor să emigreze în SUA. Încântați, soții Peckham au hotărât să-i ajute pe vietnamezi.

Doi ani mai târziu, în 1985, cei doi americani l-au cunoscut pe Nguyen și l-au ajutat să emigreze în SUA, alături de familia sa.