Până la cucerirea Vârfului Everest, în 1953, toți cei care au încercat să înfigă steagul țării lor în gheața de pe cel mai înalt pisc al lumii s-au confruntat cu provocări deosebit de grele, care țineau de condiția fizică, riscuri, planificare și costuri financiare.
Toți, mai puțin Maurice Wilson. Acest britanic excentric a abordat cel mai înalt vârf de pe Pământ în 1934 și a adoptat o strategie ieșită din comun.
Planul său – pe care l-a pus la cale când avea deja 35 de ani, un braț rănit în război și un genunchi slăbit în urma unei sărituri cu parașuta – era să zboare din Londra către Tibet într-un avion ușor, iar apoi să se prăbușească intenționat cu avionul pe munte, cât mai sus.
Apoi, Wilson urma să părăsească epava avionului și să escaladeze restul traseului, cărând în spate un rucsac cu echipamente, un jurnal în care să-și consemneze experiența și un „steag al prieteniei” aducător de noroc.
Se pare că amuleta îi era mai mult decât necesară, dat fiind că Wilson nu se pricepea nici la alpinism, nici la pilotaj.
Drama lui Maurice Wilson
Născut la 21 aprilie 1898, Maurice Wilson era fiul unui morar. La vârsta de 18 ani, s-a înrolat în armată pentru a lupta în Primul Război Mondial.
A ajuns repede la gradul de căpitan și a fost decorat cu Crucea Militară pentru fapte de eroism. Însă, în 1919, Wilson a fost rănit grav într-o confruntare și a fost trimis la vatră.
Rănile sale nu s-au vindecat complet niciodată, însă, în ciuda cererilor repetate, statul a refuzat să îi acorde o pensie. Ca mulți alți veterani, după război, Wilson a avut dificultăți în a se adapta la viața normală.
Afectat de dureri puternice cauzate de rănile suferite, a abandonat moara familiei și a încercat mai multe afaceri.
S-a căsătorit de două ori și a avut numeroase amante, iar timp de zece ani a călătorit prin Noua Zeelandă, SUA, Europa și Africa de Sud. În 1932, însă, totul s-a schimbat.
După ce niciun doctor nu a reușit să-l trateze satisfăcător, Wilson s-a întâlnit cu un vraci care i-a promis că se va vindeca în urma unui regim de post și rugăciune de 35 de zile.
După acest experiment, Wilson a susținut că s-a vindecat și a început să dezvolte convingerea că putea realiza orice postind și rugându-se.
Instructorul de zbor nu i-a dat nicio șansă
Ideea de a cuceri cel mai înalt vârf din lume i-a venit în timp ce se recupera într-o stațiune din Germania. Citind un articol despre expediția din 1924 a britanicilor pe Everest (eșuată), Wilson a decis că trebuia să încerce și el aventura.
Și nu oricum, ci zburând de unul singur până în Tibet, unde urma să prăbușească avionul pe munte, iar apoi să escaladeze restul traseului.
Deși nu știa nici să piloteze avioane, nici să escaladeze munți, lacune care ar fi împiedicat orice om rațional să pornească într-o astfel de aventură, Wilson nu s-a descurajat.
A cumpărat un avion De Havilland Gipsy Moth vechi de trei ani și avariat. După ce a reparat aeronava, a început să ia lecții de pilotaj.
Wilson nu avea vreo aplecare naturală spre pilotaj. I-a luat de două ori mai mult decât unui cursant normal să obțină permisul de zbor, iar instructorul i-a spus foarte ferm că nu va ajunge niciodată la destinație.
Pregătirea sa în domeniul alpinismului a fost la fel de superficială. Aventurierul nu s-a documentat cu privire la tehnicile de cățărare sau la problemele de sănătate care apar la mare altitudine.
Nu a citit nicio carte de specialitate și nu a discutat cu niciun expert. În schimb, înainte de a pleca în marea aventură a vieții sale, a petrecut cinci săptămâni făcând drumeții montane.
În ciuda pregătirii precare și cunoscând fără îndoială cazul lui George Mallory, eroul național britanic care își pierduse viața pe latura nordică a Everestului în 1924, Wilson era de un optimism de nezdruncinat.
Arestat în Tunisia, rămas fără avion în India
Nu a renunțat nici după ce, în timpul pregătirilor, s-a prăbușit cu avionul pe un câmp, accident care i-a întârziat plecarea cu trei săptămâni (Wilson a decolat din Londra la 21 mai 1933).
Nu a renunțat nici în timpul chinuitorului zbor spre Tibet, care a durat două săptămâni și în cursul căruia a fost arestat în Tunisia, i s-a refuzat cererea de a traversa Persia, ordonându-i-se să se întoarcă în Bahrain.
Nu a renunțat nici după ce avionul i-a fost confiscat în India și după ce autoritățile i-au interzis să intre în Tibet pe jos. Wilson a fost nevoit să petreacă iarna anului 1933 în India, punând la cale intrarea în Tibet.
Pe 21 martie 1934, Wilson a trecut granița cu Tibetul deghizat în călugăr budist. Astfel, în ciuda tuturor obstacolelor, la 14 aprilie 1934, încăpățânatul Wilson a ajuns la o mănăstire situată la poalele Everestului, unde a fost primit cu căldură.
A crezut în șansa lui până în ultimul moment
Prima încercare de a ajunge în vârf a avut loc pe 16 aprilie 1934. Cărând în spate un rucsac cu 20 de kilograme de echipament, printre care un altimetru stricat, un „steag al prieteniei” pe care îl considera aducător de noroc și o copie a unui text budist, Wilson a fost oprit din drum de o furtună de zăpadă.
„Vremea m-a învins. Ce ghinion!”, a scris bărbatul în jurnalul său.
S-a întors la mănăstirea de la baza muntelui epuizat, cu dureri groaznice și cu o gleznă luxată.
I-a luat 18 zile să se recupereze, iar la 12 mai 1934 și-a reînceput ascensiunea, de data aceasta alături de doi șerpași. A ajuns la Tabăra nr. III, însă încercările repetate de a avansa în pasul North Col s-au dovedit un eșec.
Sfârșitul lui Maurice Wilson
Vremea rea și lipsa de experiență a lui Wilson indicau un dezastru iminent. Cei doi șerpași care îl însoțeau au încercat să îl convingă să renunțe, dar s-au lovit de un refuz categoric.
Ca să nu își pună ei înșiși viața în pericol, șerpașii l-au abandonat. Rămas singur, Wilson era convins că va reuși.
„Acesta va fi ultimul efort și simt că voi avea succes”, a scris acesta în jurnal la 29 mai, când a pornit din nou la drum.
Prea slăbit ca să treacă prin North Col în acea zi, și-a montat cortul la baza trecătoarei. Ultima intrare din jurnalul său este datată 31 mai:
„La drum din nou, este o zi superbă”.
Aceasta este ultima informație pe care o avem despre aventura lui Wilson. Nu se știe ce s-a întâmplat după această dată, dar cert este că nu s-a mai întors din expediție.
În 1935, membrii unei expediții britanice pe Everest i-a găsit trupul la baza trecătorii North Col, lângă un cort distrus. Ajunsese la altitudinea de 6.920 de metri.
Data decesului este necunoscută. Trupul aventurierului a fost înmormântat într-o crevasă de pe muntele pe care își dorea atât de mult să îl cucerească.
