Măștile de protecție din cupe de sutien s-au vândut în câteva minute de la lansare

Încă de la începutul crizei coronavirusului, pe internet au circulat nenumărate imagini amuzante cu măști faciale făcute din cupe de sutien, virale pe rețelele de socializare. Ei bine, o companie japoneză a decis să le transpună în realitate și s-au vândut aproape instantaneu.

În acest moment, în multe locuri din lume, inclusiv în Japonia, este dificil să găsești măști de protecție corespunzătoare, însă companiile de îmbrăcăminte încearcă să atenueze deficitul producând articole reutilizabile din material textil.

Foto: Fast Company

Atsumi Fashion, producător de articole de îmbrăcăminte, este o astfel de companie, dar privește lucrurile puțin diferit.

Firma este specializată în producția de lenjerie intimă pentru femei, iar managerii s-au gândit că aplicarea aceluiași design pentru măștile faciale nu ar fi o idee atât de rea. Au avut dreptate.

Potrivit SoraNews24, masca din cupă de sutien dantelată a apărut oarecum în glumă, însă compania a subestimat apetitul consumatorilor japonezi pentru ingeniozitate și lenjerie sexy, deoarece prototipul Atsumi Fashion prezentat online a stârnit un val de reacții pozitive.

Foto: Atsumi Fashion

Oamenii au devenit și mai interesați de accesoriu după ce compania a postat o fotografie cu o vedetă TV locală purtând o mască din cupă de sutien cu dantelă și, la scurt timp, a fost anunțată o întreagă colecție de astfel de produse.

Măștile din cupe de sutien cu dantelă au fost scoase la vânzare la finalul săptămânii trecute.

La un preț de 1.490 de yeni (circa 62 de lei), aproximativ jumătate din prețul din Japonia al unui sutien de gamă medie, accesoriile delicate s-au vândut în primele minute după ce au devenit disponibile, cumpărătorii luând cu asalt magazinul online Atsumi Fashion.

Compania a subestimat cererea, oferind doar 50 de unități pentru fiecare culoare disponibilă (alb, roz, galben, albastru și negru), dar are deja în lucru un nou lot de măști din cupe de sutien.

Probabil că nu va dura mult până când produsele de acest fel vor apărea și pe piețele europene. Așa se întâmplă de obicei cu ideile ingenioase care generează profit.

Ca să știi mai mult

„Cum să trăiești în stil japonez” ne aduce mai aproape o lume care a fascinat și continuă să fascineze prin farmecul ei – Japonia, Ţara Soarelui Răsare. Yutaka Yazawa îmbină cu măiestrie însemnările personale cu informațiile bine documentate, reușind să ne cucerească încă de la primele pagini. Trecem astfel cu ușurință de la prezentarea geografică la cea istorică, de la filozofie și cultură la arta culinară japoneză. Descoperim cum se poate trăi în armonie cu ceilalți într-o metropolă precum Tokyo, dar aflăm mai multe și despre respectul pentru natură, despre ikigai, shinrin-yoku, viaţa de familie, vacanțe și sărbători. Toate acestea sunt un bun prilej de a observa tradițiile japoneze, felul în care au înflorit secole de-a rândul alături de practicile moderne sau cum s-au schimbat odată cu pătrunderea culturii occidentale.

Comandă cartea „Cum sa trăiești în stil japonez” pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>