Comerțul transatlantic cu sclavi a fost una dintre cele mai mari atrocități comise de-a lungul istoriei. Între secolele XVI și XIX, cel puțin 12 milioane de oameni au fost transportați cu forța din Africa în Lumea Nouă, în condiții îngrozitoare, pentru a fi vânduți în sclavie.
Aproximativ 2.4 milioane de africani și-au pierdut viața în timpul traversării oceanului, iar masacrul de pe vasul Zong a fost unul dintre episoadele care au dezvăluit întregii lumi cinismul extrem al comercianților de sclavi.
Zong a fost inițial navă olandeză, denumită Zorg. A fost capturată de britanici în 1781, în largul coastei de vest a Africii, cu 244 de africani la bord. În scurt timp, a fost cumpărată de un comerciant de sclavi pentru consorțiul William Gregson din Liverpool.
Călătoria spre Jamaica și masacrul din 29 noiembrie 1781
Cu un nou echipaj, comandat de Luke Collingwood, nava a pornit spre orașele africane Cape Coast și Accra. Aici, englezii au achiziționat încă 198 de sclavi, ajungând în total la 442 de persoane, potrivit History.
Nava – cu „încărcătura umană” asigurată de o companie din Anglia pentru 8.000 de lire sterline – a pornit spre Jamaica la 18 august 1781. Pe toată durata călătoriei, căpitanul a fost bolnav.
La 27 sau 28 noiembrie (relatările sunt contradictorii), membrii echipajului au zărit țărmul Jamaicăi, dar, crezând că era vorba de colonia franceză Saint Domingue, pe care o știm astăzi drept Haiti, au navigat mai departe.
La 29 noiembrie, echipajul vasului s-a reunit pentru a discuta propunerea de a arunca peste bord o parte dintre africani. Propunerea a fost acceptată în unanimitate.
Nu se știe cine se afla la comandă în acel moment, deoarece, din cauza bolii, Collingwood delegase comanda altor membri ai echipajului.
În aceeași zi, 54 de femei și copii au fost aruncați în mare. La 1 decembrie, 42 de bărbați au fost aruncați peste bord, iar alți 36 au avut aceeași soartă în zilele care au urmat.
În total, 132 de africani au fost aruncați peste bord înainte ca vasul să acosteze în Jamaica, la 22 decembrie. Luke Collingwood, căpitanul, a murit la scurt timp după aceea, iar africanii care au supraviețuit călătoriei au fost puși în vânzare.
În încercarea de a explica moartea africanilor, membrii echipajului au declarat că aceștia fuseseră aruncați peste bord deoarece rezervele de apă erau insuficiente pentru toți cei de pe navă.
Jurnalul de bord, unde se înregistra oficial tot ce se întâmpla pe vas, dispăruse în mod misterios.
Asigurătorii plăteau despăgubiri pentru fiecare african mort
Însă povestea spusă de membrii echipajului era cusută cu ață albă, deoarece se știa că pe Zong nu se putea să fi lipsit apa potabilă. Cele întâmplate la bordul navei aveau, ca de obicei, legătură cu banii.
Ca orice altă marfă, africanii de pe Zong erau asigurați. Un om valora până la 30 de lire sterline.
În anumite condiții, companiile de asigurare engleze erau de acord să plătească despăgubiri pentru africanii morți în călătoriile transatlantice, ca pentru orice altă marfă deteriorată în timpul transportului.
Era ceva obișnuit ca proprietarii de nave să fie despăgubiți pentru africanii uciși în timpul unei insurecții la bord sau pentru cei aruncați peste bord pentru a înăbuși o revoltă sau din alte motive considerate obiective.
Aceasta fusese practica standard cu mult înainte de călătoria vasului Zong. Deși cele întâmplate la bordul navei au rămas un mister până astăzi, un lucru este cert: cineva de la bord știa că moartea unui african avea să fie despăgubită cu 30 de lire sterline.
În timpul proceselor, sclavii au fost tratați ca o marfă
Când știrea masacrului de pe Zong a ajuns în Marea Britanie, consorțiul William Gregson (din care făceau parte și doi foști primari ai orașului Liverpool) a solicitat despăgubiri pentru fiecare sclav ucis.
Cum compania de asigurare a refuzat să plătească, cazul a ajuns la tribunal. După ce a ascultat argumentele ambelor părți, juriul a decis că, în anumite circumstanțe, uciderea deliberată a sclavilor era legală, iar compania de asigurare trebuia să plătească pentru viețile pierdute.
În 1783, activistul antisclavie Granville Sharp a cerut redeschiderea cazului, pentru pedepsirea celor care comiseseră masacrul. Ulterior, compania de asigurare a făcut recurs, iar de această dată instanța a dat dreptate asigurătorului.
Deși criminalii nu au fost pedepsiți niciodată, campania dusă de Granville Sharp a dat naștere multor dezbateri cu privire la atrocitățile comise de comercianții de sclavi și a impulsionat mișcarea aboliționistă.
De asemenea, campania lui Sharp a dus la adoptarea, în 1788, a așa-numitei Legi a Comerțului cu Sclavi, ce restricționa numărul de sclavi care puteau fi transportați, pentru a evita supraîncărcarea vaselor și îmbolnăvirea celor aflați la bord.
În continuare, îți recomandăm să citești 5 cazuri celebre ale unor sclavi care și-au câștigat libertatea și succesul.