Masacrul câinilor vagabonzi din Istanbul, când 80.000 de patrupede au murit de sete

Istanbulul are multe obiective turistice fascinante, de la moschei grandioase la bazaruri pline de viață, dar un lucru care a captat în mod constant imaginația călătorilor străini în oraș au fost animalele de pe stradă.

„Câinii dorm pe străzi, în tot orașul. Nu s-ar mișca nici dacă ar trece pe acolo însuși sultanul”, scria Mark Twain în 1867.

Masacrul câinilor vagabonzi din Istanbul
„Câini pe stradă”. Carte poștală de epocă din Istanbul. Foto: Pinterest

Cu trei decenii mai devreme, Alphonse de Lamartine descria cum se îngrijea orașul de populația canină:

„Turcii înșiși trăiesc în pace cu toată creația animată și inanimată – copaci, păsări sau câini; respectă tot ceea ce a făcut Dumnezeu. Își extind umanitatea și asupra acelor animale inferioare, care sunt neglijate sau persecutate printre noi. Pe toate străzile există, la anumite distanțe, vase pline cu apă pentru câini.”

La rândul ei, scriitoarea britanică Julia Pardoe menționa „mici colibe de paie construite la intervale de-a lungul străzilor, pentru confortul câinilor, altfel fără adăpost, care se înghesuie pe toate bulevardele orașului.”

În cele patru secole de dominație otomană, de la Cucerirea Constantinopolului până în epoca Tanzimat, câinii din Istanbul s-au bucurat de o perioadă de coexistență pașnică alături de oameni.

A urmat apoi o perioadă de modernizare, în care câinii au ajuns să fie asociați cu sărăcia și murdăria. Într-un efort de a moderniza orașul, sultanul Mehmet al II-lea a ordonat ca toți câinii vagabonzi să fie exilați pe diferite insule din Marea Marmara.

Acest lucru a continuat neîntrerupt până în 1910, când Sufi Bei, primarul cu mână de fier al Istanbulului (care se numește oficial astfel abia din 1930), a ordonat municipalității să adune toți câinii de pe stradă și să-i exileze pe insula stearpă Sivriada (Hayirsizada), unde să moară de sete și de foame.

Locuitorii din Istanbul s-au opus cu vehemență acestui măcel. Au salvat cât de mulți câini au putut și i-au ascuns în casele și barăcile lor. Directorul Institutului Pasteur din Istanbul, dr. Remlinger, sugera chiar înființarea unor lagăre de exterminare, afirmând:

„Cu pielea, părul, oasele, grăsimea, mușchii, substanțele în general albuminoase și chiar intestinele, valoarea unui câine de stradă variază între trei și patru franci. În Istanbul există între 60.000 și 80.000 de câini, a căror valoare totală se ridică la 200-300.000 de franci. Nu este posibil să se organizeze o licitație pentru eliminarea câinilor și să se înființeze abatoare în afara orașului pentru a prelucra pielea, carnea și grăsimea în scopuri economice?”

Masacrul câinilor vagabonzi din Istanbul
Câinii au fost adunați de pe străzi de angajați ai primăriei și oameni fără adăpost. Foto: Wikimedia

„Aceste abatoare pot include camere etanșe conectate la o cameră de gazare și o cameră de tranșare pentru pregătirea compartimentelor de fabricație selectivă pentru piele, grăsime, oase și altele, toate acestea urmând a fi extrase din carcasele canine. Animalele pot fi capturate în secret pe timp de noapte și pot fi transferate acolo în vagoane cu cuști, similare celor din Europa. Dacă sunt înființate zece abatoare, fiecare poate procesa o sută de câini pe zi. În două luni se pot elimina toți câinii, operațiune ale cărei câștiguri pot fi alocate operelor de caritate ale orașului.”

Muncitorii municipalității au capturat 80.000 de câini și i-au trimis la Sivriada, pentru a nu se mai întoarce niciodată. Insula era, de fapt, o stâncă fără copaci, vegetație, apă sau hrană.

Relatările locale descriu cum urletele câinilor se auzeau zile și săptămâni întregi, ținându-i treji pe locuitorii orașului. Nici măcar un câine nu a supraviețuit. Unii s-au înecat în timp ce încercau să scape, alții au fost uciși de alții pentru hrană, dar cei mai mulți au murit de sete și de foame.

Iată cum a descris operațiunea romancierul francez Pierre Loti:

„Procesul de eliminare a câinilor nu s-a desfășurat bine; oamenii care stăteau lângă mine dimineața spuneau că niciun turc nu voia să se angajeze în această sarcină înjositoare care ar fi adus ghinion Semilunii otomane; pentru executarea ei au fost recrutați vagabonzi. Acești oameni capturau câinii cu chingi mari de fier; își prindeau bietele victime de gât, de picioare sau de coadă, aruncându-le una peste alta în căruțele care urmau să le ducă la Hayirsizada. În tot Istanbulul s-au auzit țipete, strigăte și certuri aprinse timp de câteva zile. Turcii erau furioși și s-au împotrivit operațiunii. Săracii câini! Oamenii au ascuns cât de mulți au putut în casele lor.”

După incident, primarul a proclamat cu mândrie:

„După declararea Constituției, am trimis toți câinii din Istanbul la Hayirsizada. Cu toate acestea, mai târziu am descoperit încă 30.000 în oraș. I-am distrus treptat și pe aceștia.”

Masacrul câinilor vagabonzi din Istanbul
Fotografie de epocă din Istanbul. Foto: Wikimedia

Masacrul câinilor vagabonzi din Istanbul a lăsat o cicatrice adâncă în psihicul locuitorilor orașului. Oamenii se temeau că Dumnezeu va face ravagii în oraș în schimbul cruzimii lor, iar majoritatea locuitorilor au pus pe seama masacrului câinilor vremurile tulburi de după 1910, inclusiv înfrângerea Imperiului Otoman în Războaiele Balcanice și în Primul Război Mondial.

Aproape un secol mai târziu, activiștii pentru drepturile animalelor din cadrul organizației Animal Party au ridicat un monument de piatră pe care scrie: „În memoria zecilor de mii de câini care au fost lăsați să moară pe această insulă în 1910”.

Bünyamin Salman, un reprezentant al Animal Party, afirmă că „am decis să ridicăm un monument pentru a ne exprima rușinea pentru această violență din istoria noastră, pentru a anunța că o respingem și pentru a ne asigura că un astfel de masacru nu se va mai repeta.”

Totuși, el adaugă că, „din nefericire, și astăzi unele municipalități adună câini și îi aruncă în zone împădurite, departe de oraș, unde nu vor putea găsi hrană.”

Astăzi, insula Sivriada (nume grecesc), situată la aproximativ 16 kilometri de Istanbul, în Marea Marmara, este supranumită Hayirsizada, sau „insula nefastă”.


În continuare, citește despre o altă atrocitate împotriva animalelor, de data aceasta comisă de englezi: Holocaustul animalelor: Când englezii au ucis 750.000 de câini și pisici.

Ca să știi mai mult, citește „Chaser: Descoperirea geniului câinelui care știe 1.000 de cuvinte”

Cățelușa Chaser i-a fascinat atât pe iubitorii de câini, cât și pe oamenii de știință. Povestea ei dezvăluie potențialul dialogului cu câinii cu mult dincolo de comenzile de tipul „adu mingea”. După ce a luat un pui de Border Collie, botezat Chaser, profesorul de psihologie John Pilley a dorit să exploreze granițele învățării limbajului și comunicării dintre oameni și cel mai bun prieten al omului.

Dând dovadă de performanțe considerate până atunci imposibile la câini, Chaser a memorat în scurt timp numele a peste o mie de jucării și propoziții cu multiple elemente de gramatică. Realizările lui Chaser revoluționează modul în care ne raportăm la inteligența animalelor. Călătoria lui John Pilley și a lui Chaser demonstrează puterea învățării prin joc și ne deschide ochii către potențialul nemărginit al animalelor pe care le iubim.

„Chaser: Descoperirea geniului câinelui care știe 1.000 de cuvinte” se găsește cu reducere pe Cărturești sau pe Libris.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu