fbpx

Latura întunecată a vieții celebrului scriitor Mark Twain

„Fiecare dintre noi este ca Luna. Avem o parte întunecată, pe care nu o arătăm nimănui.” Acest citat îi aparține lui Samuel Clemens, cunoscut mai bine drept Mark Twain.

Poate părea o observație neobișnuit de serioasă a faimosului umorist american, însă Mark Twian era, de fapt, un suflet zbuciumat. De-a lungul vieții, el a manifestat o fascinație (unii ar putea spune o obsesie) pentru partea întunecată a vieții. Cadavre, înmormântări, cimitire, schelete și fantome – toate sunt prezente în opera scriitorului american.

Fixațiile lui Mark Twain sunt explicabile pentru cei care îi cunosc viața plină de tragedii și decese îngrozitoare.

Trauma din copilărie și vina din tinerețe

Mark Twain 02
Mark Twain la 15 ani

Când tatăl său, un bărbat impunător pe nume John Marshall Clemens, a murit la 49 de ani în urma unei pneumonii, se spune că Samuel, care avea 11 ani, a privit autopsia prin gaura cheii.

Mai târziu, cel care avea să devină Mark Twain s-a angajat ca ucenic al căpitanului ambarcațiunii Pennsylvania, un vas cu aburi de pe fluviul Mississippi. În 1858, l-a încurajat pe fratele său mai mic, Henry, care avea 19 ani, să i se alăture.

În drum spre New Orleans, Mark Twain s-a certat cu căpitanul, care îl exploata. Astfel, fost nevoit să caute un alt vas pe care să lucreze, iar Henry i-a luat locul pe Pennsylvania.

Pe 13 iunie 1858, boilerul vasului Pennsylvania a explodat, iar Henry s-a numărat printre victime. Mark Twain a stat la patul fratelui său până când acesta a murit, cu pielea și plămânii arși. S-a învinovățit tot restul vieții pentru că îi găsise fratelui său acel loc de muncă.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Mark Twain avea să scrie mai târziu:

„Bietul meu Henry – dragul meu, mândria mea – a murit și lumina vieții mele s-a întunecat. O, Doamne! Cât de greu este de îndurat!”

Mark Twain a fost preocupat în permanență de moarte

Mark Twain 01
Mark Twain în laboratorul lui Nikola Tesla, primăvara lui 1894

Într-o oarecare măsură, Mark Twain a folosit scrisul ca pe un refugiu. Dacă aruncăm o privire asupra operei lui, vom găsi dovezi ale sufletului său tulburat, ale obsesiei sale pentru moarte.

„Aventurile lui Huckleberry Finn” și ”Aventurile lui Tom Sawyer” conțin referiri la cadavre și hoți de cadavre. Povestirea „Canibalism în vagoane de tren” este, așa cum spune titlul, o poveste despre canibali.

În povestirea „Un vis ciudat”, locuitorii unui cimitir neîngrijit se plâng de modul în care au fost „cazați” în viața de apoi. Iar intriga povestirii „Invalidul” este faptul că doi călători dintr-un tren cred – în mod eronat – că într-o ladă din compartiment se află cadavrul unui prieten.

Prima fiică i-a murit de meningită

Mark Twain 06
Susy Clemens

Însă tragedia morții lui Henry a fost doar începutul unui șir de nenorociri pentru Mark Twain. În 1896, fiica lui, Susy, a murit de meningită spinală, la doar 24 de ani.

La acel moment, scriitorul se afla într-un turneu prin țară, pe care fusese nevoit să-l facă din cauza problemelor financiare. De-a lungul anilor, Mark Twain pierduse mare parte din economiile familiei, din cauza unor investiții neinspirate.

Când a aflat că Susy s-a îmbolnăvit, scriitorul nu a crezut că boala este atât de gravă și nu s-a grăbit să ajungă acasă. Fiica lui iubită a murit înainte ca el să se întoarcă. Mark Twain s-a simțit și mai vinovat, crezând că decesul fetei fusese cauzat de problemele financiare ale familiei.

De-a lungul anilor, scriitorul s-a confruntat cu multe probleme și a pierdut numeroși oameni dragi. Din această cauză, în ultima parte a vieții, a suferit de depresie gravă. Când soția lui, Livy, a murit în 1904, Mark Twain se întreba despre propria existență:

„De ce trebuie să mai zăbovesc aici?”.

Sfârșitul

Mark Twain 05
Mark Twain, 1907

Pe 24 decembrie 1909, a sosit încă o lovitură: moartea fiicei sale, Jean. Tânăra a fost găsită moartă în cadă. Suferise o criză și alunecase cu capul sub apă, înecându-se. După tragedie, Mark Twain i-a spus biografului său:

„Întotdeauna îi invidiez pe cei morți”.

Dorința de a pleca dintre oameni i s-a îndeplinit peste patru luni, pe 21 aprilie 1910. Când a auzit vestea, prietenul său, Joe Twichell, a spus:

„Deși era extrem de talentat, devenise un om singur, cu inima grea. Gândul plecării dintre noi nu îi displăcea.”


Distribuie articolul:

Citește în continuare

>