Marele Incendiu din Londra, infernul care a lăsat fără case 90% din populația orașului

La un an după ce epidemia de ciumă bubonică din 1665 a făcut ravagii în Londra, ucigând cel puțin 100.000 de persoane, capitala Angliei a fost lovită de un alt dezastru de proporții, rămas în istorie drept Marele Incendiu din Londra.

Pornit dintr-o brutărie, incendiul devastator a „măturat” orașul: majoritatea clădirilor au fost transformate în scrum și aproape 90% dintre locuitori au rămas fără case.

Case din lemn și acoperișuri de paie

Marele Incendiu din Londra 01
Marele Incendiu din Londra (1675), pictură cu autor necunoscut. Foto: Wikimedia

La acea vreme, măsurile de siguranță împotriva incendiilor erau mult mai relaxate decât în zilele noastre. Într-un oraș a cărui populație se baza masiv pe foc pentru încălzire și lumină, casele din lemn care împânzeau Londra erau extrem de vulnerabile la incendiu.

Majoritatea clădirilor din oraș erau realizate din lemn de stejar, cu podele și acoperișuri învelite în paie. În cele mai multe cazuri, construcțiile erau lipite unele de celelalte, iar din cauza străzilor înguste acoperișurile caselor situate vizavi una de cealaltă se atingeau.

Deși existau voci care se împotriveau acestui tip de construcții, casele din lemn erau predominante deoarece costurile de construcție erau mici. Cu o astfel de arhitectură, producerea unui dezastru de proporții era doar o chestiune de timp.

Cum a izbucnit Marele Incendiu din Londra

Marele Incendiu din Londra 02
O altă pictură înfățișând Marele Incendiu din Londra. Foto: London Fire Brigade

Momentul fatidic a venit pe 2 septembrie 1666. Potrivit Historic UK, în acel an, luna septembrie fusese neobișnuit de caldă, cu foarte puține precipitații. În estul orașului, în apropierea Turnului Londrei, Thomas Farriner deținea o patiserie producea biscuiți pentru forțele navale britanice.

În noaptea de 1 spre 2 septembrie, imediat după miezul nopții, în clădirea patiseriei a izbucnit un incendiu. În lipsa precipitațiilor, lemnul și paiele din structura clădirii erau extrem de uscate, iar flăcările au crescut în intensitate. Alimentat de vânt, focul s-a răspândit rapid la clădirile învecinate.

Una dintre cele mai precise relatări ale terorii care a urmat îi aparține scriitorului Samuel Pepys. Acesta a urcat în vârful Turnului Londrei, de unde a văzut orașul arzând.

Samuel Pepys
Portretul lui Samuel Pepys, de John Hayls. Foto: Wikimedia

„Toată lumea se străduiește să-și îndepărteze bunurile. Bieții oameni care stau în casele lor până când sunt atinse de foc și apoi fug spre bărci sau pe treptele de lângă râu.

Și, printre altele, bieții porumbei, care, văd eu, nu doresc să își lase cuiburile și zboară în jurul balcoanelor până când unora le sunt arse aripile și cad la pământ. Panică peste tot, însă nimeni, din ce văd, nu încearcă să stingă focul, toată lumea se grăbește să își salveze bunurile.” – jurnalul lui Samuel Pepys, 2 septembrie 1666.

Primarul Londrei a fost chemat la fața locului, însă nu le-a permis pompierilor să demoleze clădirile care stăteau în calea focului și să sigileze astfel perimetrul, pentru că nu îi putea găsi pe proprietari, ca să le ceară acordul (se temea, probabil, să nu fie dat în judecată).

Din această cauză, focul s-a răspândit și mai mult și mii de oameni au încercat să scape din calea flăcărilor, unii aruncându-se în Tamisa.

Catedrala in flacari
Pictură cu autor anonim (circa 1670), înfățișând Catedrala Sfântul Paul cuprinsă de flăcări. Foto: Wikimedia

Haosul s-a intensificat după ce butoaiele de ulei și praf de pușcă aflate pe malul Tamisei au explodat. Pe măsură ce focul alimentat de vânt a devenit tot mai mare, oamenii și-au pierdut speranța că îl vor mai putea stinge.

Cei evacuați au umplut străzile, împiedicând circulația trăsurilor folosite de pompieri pentru a transporta apa. Distrugerile erau atât de mari încât Regele Carol al II-lea a ordonat demolarea unor clădiri pentru a opri răspândirea flăcărilor și pentru a izola perimetrul afectat.

90% din populația orașului a rămas pe străzi

Marele Incendiu din Londra 03
Foto: greatfireoflondon.net

Marele Incendiu din Londra a lovit districtul financiar pe 3 septembrie 1666. Casele bancherilor și sediul bursei londoneze au fost distruse. În acest punct, oamenii au început să devină suspicioși, mulți crezând că focul fusese răspândit de o mână criminală.

Cum Anglia era la acea vreme în război cu Olanda și Franța, olandezii și francezii din oraș au fost scoși țapi ispășitori. Mulți dintre ei au fost linșați, iar magazinele și afacerile lor au fost prăduite de oamenii furioși.

Într-un efort de a calma mulțimile și de a opri focul, regele Carol al II-lea i-a încredințat ducelui de York comanda operațiunilor. Acesta a adus echipe de mercenari a căror misiune era să distrugă cât mai multe clădiri.

Eforturile au continuat și în ziua de 4 septembrie, iar diminuarea vântului și demolările realizate deja indicau că focul se va stabiliza în curând.

La 5 septembrie, incendiul era sub control, deși multe focare au continuat să ardă până pe 9 septembrie, când a plouat. Cu toate acestea, focuri disparate au mai continuat să se reaprindă, sporadic, până în martie 1667.

Marele Incendiu din Londra a avut consecințe devastatoare: 13.000 de case au ars și 90% dintre londonezi au rămas fără locuințe. Deși au existat doar câțiva morți consemnați oficial, experții cred că mii de oameni au fost făcuți scrum.

Marele Incendiu din Londra: Accident sau mână criminală?

Cei mai mulți cred că incendiul a fost cauzat accidental de servitoarea brutarului Thomas Farriner, însă diverse teorii apărute în timpul dezastrului și după acesta acreditează ideea că focul a fost pus de englezi sau de francezi.

De altfel, un ceasornicar francez a și mărturisit că ar fi provocat incendiul. Deși era considerat handicapat mintal, bărbatul a fost spânzurat, însă ulterior s-a dovedit că nici măcar nu se aflase în Londra la momentul izbucnirii incendiului.

O altă teorie care a circulat în epocă a fost aceea că focul fusese pus de francmasoni.

Ca să știi mai mult, citește „Dezastre și accidente. Ghid practic de supraviețuire”

Oricine poate fi nevoit să devină erou atunci când se confruntă cu un dezastru. Ca atare, trebuie să știi cum să bandajezi o rană, cum să înfrunți o furtună mortală sau cum să iei rapid decizii de viaţă sau de moarte după un accident. Deși nimeni nu poate fi pregătit pentru orice eveniment, oricine poate învăța lucrurile esențiale pentru propria supraviețuire și pentru a-i salva pe alții. Această carte te poate ajuta să rămâi în viaţă.

„Dezastre și accidente. Ghid practic de supraviețuire” se găsește cu reducere pe Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu