Un muzeu de 500 de milioane de dolari dezvăluie că exponatele sale sunt niște falsuri

Aceste cinci exemplare din manuscrisele de la Marea Moartă erau prețuite ca niște supraviețuitori încercați: niște fragmente de o valoare inestimabilă ale unei sfinte scripturi atât de vechi, încât data dinaintea Vechiului Testament. Există o singură problemă: sunt niște falsuri.

Reprezentanții Muzeului Bibliei din Washington, DC – muzeu care valorează 500 de milioane de dolari – au dezvăluit că cinci dintre „neprețuitele” lor fragmente ale manuscriselor de la Marea Moartă sunt niște falsuri și au recunoscut că și alte pergamente din colecție ar putea fi, de asemenea, falsuri.

Potrivit muzeului, teste independente făcute de cercetători din Germania indică faptul că cinci dintre cele 16 fragmente din manuscrisele de la Marea Moartă aflate în posesia muzeului „au caracteristici incompatibile cu originea antică”.

manuscrisele de la Marea Moartă
Vizitatorii studiază exponate ale muzeului

„Speram ca testele să aibă rezultate diferite, însă aceasta este o ocazie de a informa publicul despre importanța de a verifica autenticitatea artefactelor biblice rare”, a explicat curatorul-șef al muzeului, Jeffrey Kloha.

Nu se știe cât a plătit muzeul pentru fragmentele false, însă estimările arată că este vorba de câteva milioane de dolari. Instituția în valoare de o jumătate de miliard de dolari și-a deschis porție la finalul anului trecut, într-un eveniment pompos și învăluit în controverse.

Criticile s-au îndreptat împotriva susținătorilor evanghelici ai muzeului, mai ales împotriva donatorului principal, familia Green, de orientare conservatoare, a cărei companie, Hobby Lobby, a fost amendată cu 3 milioane de dolari anul trecut pentru că a scos din Irak, prin contrabandă, „mii de antichități furate”.

Manuscrisele de la Marea Moartă au dat naștere unei industrii a falsurilor

Dar se pare că aceasta nu era singura controversă din jurul muzeului. Manuscrisele de la Marea Moartă, o colecție de pergamente antice care conțin cel mai vechi text cunoscut al Bibliei ebraice, sunt niște specimene de preț în domeniul arheologiei Bibliei.

Fragmentele datează chiar și din secolul III î.e.n., însă au dispărut din istorie până când au fost găsite accidental în anii ’40, când păstorii din Cisiordania le-au găsit într-o peșteră.

manuscrisele de la Marea Moartă
Fragment din Manuscrisele de la Marea Moartă

Este vorba de aproximativ 900 de manuscrise și aproximativ 50.000 de fragmente și toate au fost căutate cu febrilitate de colecționarii de antichități, ceea ce a dus la apariția unei piețe prospere de falsuri. Se pare că acest lucru le-a venit de hac celor de la Muzeul Bibliei.

În 2017, Kipp Davis, expert în manuscrisele de la Marea Moartă, și-a exprimat îndoiala privind unele artefacte, iar o analiză tehnologizată a savanților de la Institutul Federal pentru Cercetarea Materialelor din Germania a confirmat suspiciunile lui Davis.

Folosind microscopia digitală 3D, fluorescența de scanare cu raze X și spectroscopia cu raze X, cercetătorii au analizat cerneala și sedimentele fragmentelor.

Potrivit reprezentanților muzeului, rezultatele susțin cele spuse de Davis, pe baza „calității scrisului, precum și a compoziției fizice și a stării curente a manuscrisului.”

Pe baza probelor, „există o probabilitate mare ca un număr de cel puțin șapte fragmente din colecția muzeului cu manuscrise de la Marea Moartă să fie niște falsuri moderne”, spune Davis, „însă concluziile privitoare la statutul restului fragmentelor încă sunt așteptate.”

Până aflăm mai multe, muzeul a îndepărtat cele cinci falsuri din colecția publică, înlocuindu-le cu alte trei fragmente ale manuscriselor de la Marea Moartă. Însă nu există nicio garanție că acestea nu sunt și ele falsificate.

Cum autenticitatea celor trei fragmente expuse acum este pusă în discuție, se pare că aceste pergamente prețioase mai au multe secrete de dezvăluit.


În continuare, află cum bucăți dintr-un „OZN” dispărut acum 60 de ani au reapărut într-un muzeu, apoi descoperă care sunt cele mai ciudate muzee din lume.

Ți-a plăcut articolul? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Lasă un comentariu