Mâncătorul de păcate – Omul plătit să spele suflete

Atunci când cineva murea în Anglia, Scoția sau Țara Galilor, în secolele XVIII și XIX, familia îndurerată punea o bucată de pâine pe pieptul decedatului și îi cerea unui bărbat să stea drept în fața mortului. Familia privea apoi cum acest om – mâncătorul de păcate – prelua relele mortului, pentru ca sufletul celui decedat să plece neprihănit.

Familiile îndoliate care angajau mâncători de păcate credeau că pâinea înmuiată în apă absorbea păcatele defunctului; odată cu pâinea, toate greșelile treceau la cel plătit să mănânce de pe pieptul mortului.

mancatorul de pacat - scena la inmormantareOK
Scenă de la o înmormântare din Anglia, 1733. Foto: Pinterest

Astfel, sufletul mâncătorului de păcate se îngreuna cu faptele tuturor celor din sat pe care îi „curăța” înainte de înmormântare. Mâncătorul de păcate plătea un preț spiritual enorm pentru un beneficiu material nesemnificativ: echivalentul câtorva lei de astăzi.

Cine era mâncătorul de păcate

De cele mai multe ori, cei care se aventurau să practice această „meserie” erau cei mai săraci oameni din comunitate. Pentru ei, o bucată de pâine și un pahar de băutură cântăreau mai mult decât un suflet greu.

Aceste obiceiuri funerare au fost semnalate încă din 1680, iar practica a supraviețuit până în zilele noastre, la începutul secolului XX. Prima ediție a revistei „Antichități populare din Marea Britanie”, publicată prima dată în 1813, nota următoarele despre mâncătorul de păcate:

„Se așeza pe un scaun, cu fața spre ușă. Apoi, familia îi dădea o monedă, pe care o băga în buzunar. Apoi, îi dădea o bucată de pâine, pe care o mânca, și o halbă de bere, pe care o dădea peste cap.

După aceea, ridicându-se de pe scaun, spunea următoarele: Fie-i sufletul curat! Pentru aceasta, mâncătorul de păcate punea gaj propriul său suflet.”

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Mâncătorul de păcate era chemat la multe înmormântări din Țara Galilor. Pentru cei care credeau în puterea acestui ritual, mâncătorul de păcate făcea o treabă foarte murdară, dar foarte necesară, devenind el însuși chiar mai rău decât decedații, pe măsură ce participa la tot mai multe înmormântări.

Pe la jumătatea anilor 1800, cei care practicau această „meserie” au început să se împuțineze. Ultimul mâncător de păcate despre care se cunosc mai multe date a fost Richard Munslow.

Omul potrivit, la locul potrivit

mancatorul de pacat - inmormantareOK
O îngropăciune din secolul XVII. Foto: Induced

Dintr-un ghid de călătorii din secolul XIX reiese că Munslow a revigorat această practică nu din disperare, ci de tristețe.

Munslow fusese un țăran înstărit, lovit de năpastă: toți cei patru copii îi muriseră. Trei dintre ei s-au stins într-o săptămână. Copleșit de durere, a devenit mâncător de păcate, în speranța că astfel își va ajuta copiii care deja erau „în viața de apoi”.

Sătenii cu frică de Dumnezeu care angajau mâncători de păcate erau, însă, îngrijorați de greutatea propriilor lor greșeli (și ale celor dragi) la judecata de apoi.

mancatorul de pacat - o inmormantareOK
O slujbă de înmormântare. Anglia, 1795. Foto: Pinterest

Datorită credințelor religioase de la acea vreme, lumea trata cu foarte mare seriozitate conceptul de „păcat” și mulți oameni erau gata să plătească pe cineva pentru curățarea sufletului.

Dacă asta însemna să cheme din când în când câte un mâncător de păcate, chiar dacă acesta era săracul satului, o făceau fără nicio reținere. În acele vremuri, era ceva obișnuit ca la priveghi să apară un necunoscut în haine ponosite, „specializat” în absorbirea păcatelor.

Concurență directă pentru preoți

Chemarea mâncătorului de păcate însemna că preotul, care în mod normal s-ar fi ocupat de ritualul de alungare a păcatelor, era scos din joc. De-a lungul deceniilor, însă, pe măsură ce ocupația mâncătorilor de păcate a început să dispară, rolul preoților la înmormântare a fost restabilit.

Munslow, ultimul mâncător de păcate din Marea Britanie, a murit în 1906. Chiar dacă a durat un secol, el a fost primul mâncător de păcate care a beneficiat de o slujbă de comemorare, organizată în 2010.

Ar fi fost imposibil de găsit un om dispus să îi mănânce și lui păcatele, dar măcar Munslow a primit ceea ce mulți alți mâncători de păcate ar fi meritat: recunoștință.


Acum, că ai aflat care era rostul mâncătorului de păcate, descoperă și 8 curiozități pur și simplu surprinzătoare despre moarte.


Distribuie:

Citește în continuare

3 comentarii la „Mâncătorul de păcate – Omul plătit să spele suflete”

  1. De ce mi se pare ca seamana f. mult cu pomana din zilele noastre? Sunt multe puncte asemanatoare: banul, paine, vin/bere, omul sarac… si la urma “Dumnezeu sa-l ierte!” si “Fie-i sufletul curat!” atunci…

    Răspunde

Lasă un comentariu