O măcelărie legendară din Takasago, Japonia, face crochete cu carne de vită Kobe atât de gustoase, încât oamenii sunt dispuși să aștepte câțiva ani doar ca să le încerce.
Meat & Delicatessen Asahiya, o măcelărie populară din Takasago, prefectura japoneză Hyogo, face crochete crocante cu carne de vită încă de la inaugurare, în 1918. Oricine poate comanda produse aici, dar dacă dorești să încerci cele mai bune crochete pe care Asahiya le are de oferit, va trebui să aștepți la o coadă neobișnuit de lungă.
Celebrele crochete cu carne de vită Kobe sunt atât de solicitate, încât oamenii trebuie să aștepte ani întregi pentru a-și primi comanda.
Crochetele din carne de vită Kobe de la Sahiya sunt delicatese binecunoscute printre gurmanzii japonezi, dar exclusivitatea lor a fost din nou adusă în lumina reflectoarelor recent, de o postare pe Twitter.
Pe 28 aprilie, utilizatorul @hayasino a anunțat că a primit în sfârșit crochetele sale de vită Kobe de la Meat & Delicatessen Asahiya, la 9 ani după ce a făcut comanda.
Evident, oamenii au privit cu neîncredere dezvăluirea lui @hayasino, dar, curând, alți japonezi au început să răspundă și să spună că și ei mai au de așteptat câțiva ani până când le vor fi onorate comenzile, o persoană susținând că este programată să primească crochetele în 2052.
Deși pare o exagerare, pe site-ul oficial al Asahiya apare o notificare conform căreia perioada de așteptare este de aproximativ 30 de ani.
Imaginează-ți că abia aștepți să te delectezi cu preparatele crocante expuse în vitrină și să afli că va trebui să aștepți până la pensie…
Cât poate costa un produs care ți se livrează la câțiva ani de la plasarea comenzii? Enorm, nu? Nu. Faimoasele crochete gătite de Meat & Delicatessen Asahiya nu costă nici pe departe mult, în comparație cu alte bunătăți pe care le-am prezentat aici.
Cu 2.700 de yeni (21 de dolari) îți poți cumpăra o porție de cinci crochete, cu toate că timpul de așteptare îți taie toată pofta de mâncare.
Potrivit site-ului Meat & Delicatessen Asahiya, realizarea crochetelor este un proces laborios și, deoarece se folosește doar cea mai fină și mai rară carne de vită Kobe, se fac doar 200 de bucăți în fiecare zi.
Cantitatea este infimă în comparație cu cererea pentru ele, astfel că lista de așteptare se întinde acum în mod oficial pe 30 de ani. Și asta, în cazul în care nu există întârzieri…
Din fericire, Asahiya oferă o mare varietate de delicatese, inclusiv crochete de vită „normale”, accesibile pe loc, despre care clienții spun că sunt „demențiale”. Totuși, dacă dorești cele mai bune preparate pe care le oferă legendara măcelărie, va trebui să aștepți mult și bine…
Citește în continuare