Când te uiți la filme vechi, parcă ai călători în timp: poți observa îndeaproape oamenii și orașele din alte vremuri. Această serie de filmări îți va permite să vezi cum erau oamenii și cum își petreceau timpul cu mai bine de un secol în urmă.
Am compilat o colecție de filme de epocă realizate în mai multe orașe din marile țări ale lumii, într-o listă care sigur te va încânta.
Vizionare plăcută!
1912, Los Angeles, California
Plimbă-te pe străzile din Los Angeles așa cum nu ai mai făcut-o niciodată până acum! Dacă ai călătorit vreodată acolo, probabil vei recunoaște niște puncte de reper și străzile congestionate de trafic, fiindcă unele lucruri nu se schimbă odată cu trecerea timpului. Grădina zoologică plină de aligatori te va surprinde cu siguranță.
1890, Paris, Franța
Te-ai întrebat vreodată cum arăta Parisul în secolul XIX? Pe scurt, capitala Franței părea mult mai aerisită și mai puțin plină de turiști, iar bijuteriile ei arhitecturale străluceau cu grandoare.
Vei vedea cât de ușor era să faci o poză cu Turnul Eiffel, spre deosebire de situația din ziua de azi…
1910, Berlin și München, Germania
Aceste imagini din Berlin și München au fost colorizate manual și au fost compilate într-un film scurt care înfățișează Germania înainte de Primul Război Mondial.
Culorile vii accentuează atmosfera veselă și frumoasă din aceste două orașe maiestuoase. Berlinul arată foarte diferit fără arhitectura din epoca sovietică pe care o putem vedea în ziua de azi.
1927, Newark, New Jersey
Așa arăta un film realizat ca ghid turistic în anii ’20. În film sunt prezentate trei destinații turistice cheie din Newark: Muzeul Newark, Biserica Sfintei Treimi și Parcul Branch Brook.
În timp ce camera de filmat te poartă spre aceste destinații, vei putea intra în atmosfera vivace și urbană a orașului și vei afla mai multe despre cum trăiau oamenii din această parte a lumii.
1919, Atlantic City Boardwalk, New Jersey
Aruncă o privire asupra culturii estivale din anii ’20. Este impresionant felul în care oamenii se îmbrăcau pe atunci. Unele dintre locațiile filmate aici încă sunt deschise pentru turiști. Bineînțeles, plaja și oamenii care merg la plajă arată foarte diferit în ziua de azi.
1913, Tokyo, Japonia
Vizionând acest film, vei avea șansa să faci o călătorie în Japonia de acum un secol, o cultură foarte diferită de cea occidentală. Interesant este faptul că unii oameni sunt îmbrăcați în haine tradiționale japoneze, în timp ce alții poartă veștminte în stil occidental.
Filmul înfățișează niște oameni care merg pe stradă și copii care se joacă.
1910, Rusia
Acest film este interesant nu doar fiindcă arată un oraș rusesc tipic, evenimente importante și oameni. Fiind o compilație alcătuită din mai multe role de film, pelicula conține scene foarte diverse: de la activitatea muncitorilor în industrie și până la un bărbat care se joacă cu niște pui de urs.
1911, New York
Sosești cu vaporul în golf, ieși din port și faci o plimbare prin New York-ul de la începutul secolului XX! Începe turul de pe Fifth Avenue, unde caretele circulă pe străzile spațioase și pe jumătate goale. Continuă-ți călătoria și descoperă celebra linie de orizont a New York-ului! Nu uita să privești trenurile!