Ludwig van Beethoven a fost un muzician din secolele XVIII-XIX a cărui creație îi inspiră pe iubitorii de muzică și în zilele noastre. Numele său este sinonim cu muzica clasică, însă moștenirea acestui om nu se rezumă doar la simfoniile pe care le-a lăsat posterității.
Spre deosebire de alți compozitori clasici, Beethoven avea o personalitate ce rezona profund cu muzica sa. În filme și în literatură este adeseori portretizat ca un artist sumbru, aflat în pragul nebuniei.
A cântat la pian cu pasiune, până a surzit, dar surzenia nu l-a oprit, dacă este să dăm crezare legendei. Desigur, făcea asta pentru a-și „simți” muzica, deoarece nu mai putea s-o audă.
Despre Ludwig van Beethoven ne-a rămas această imagine: era celibatar, morocănos și extrem de talentat. Însă, la moartea sa, a ieșit la lumină o latură mai puțin cunoscută a muzicianului.
Legendarul compozitor a murit în 1827, la vârsta de 57 de ani. După moarte, a fost descoperită o scrisoare compusă din trei părți, adresată unei femei pe care o numea „iubirea sa nemuritoare”.
Scrisoarea nu a fost trimisă niciodată. Pe document, care are zece pagini, nu există nici dată și nici destinatar. Cel mai probabil, misiva a fost redactată în 1812.
Din document rezultă fără dubii că Ludwig van Beethoven era foarte îndrăgostit de această femeie, fie ea reală sau imaginară. Scrisoarea începe astfel:
„Îngerul meu, lumea mea întreagă, ființa mea. Probabil că ne vom vedea curând…”
Iar prima parte se încheie cu „credinciosul tău Ludwig.” Prima parte dă impresia că cei doi iubiți au o istorie împreună și că sentimentele sunt reciproce. De asemenea, lasă impresia că relația lor se confruntă cu o dificultate.
A doua parte începe în cuvintele: „Tu suferi, ființa mea iubită”. Apoi, compozitorul se plânge că se văd foarte rar, dând impresia că suferința femeii izvorăște din faptul că se află la depărtare sau din faptul că nu primește scrisori de la el suficient de des.
Avea Ludwig van Beethoven o relație condamnată de societate?
Apoi, compozitorul mărturisește că este supărat că iubita sa nu va primi vești de la el până la o dată ulterioară. În această parte a misivei, Ludwig van Beethoven scrie: „Oricât m-ai iubi, eu te iubesc și mai profund”.
În acest moment, devine clar că relația celor doi are, într-adevăr, o istorie, dar cine ar putea fi destinatara?
Scrisoarea nu a fost trimisă niciodată. Ce anume a oprit trimiterea sa? S-a întâlnit cu iubita sa înainte să trimită scrisoarea? A încetat legătura dintre ei?
De ce nu există și alte scrisori, dacă aceasta era suficient de importantă pentru a fi păstrată? În ultima parte a scrisorii, Ludwig van Beethoven își numește destinatara misterioasă „iubire nemuritoare”.
În plus, această secțiune oferă cele mai multe indicii despre natura relației dintre cei doi. Muzicianul lasă de înțeles că și-ar fi dorit să locuiască împreună cu iubita sa, dar acest vis este dificil de îndeplinit.
Ludwig van Beethoven își întreabă iubita dacă în relația lor ar fi posibil conformismul și încheie cu: „Mereu a mea, mereu al tău, mereu noi.” Astăzi, știm că pentru Ludwig van Beethoven nu a existat un „mereu noi”.
Din scrisorile sale, știm că fusese iubăreț în tinerețe și pare că avea tendința de a se îndrăgosti de femei inaccesibile. Una dintre cele mai cunoscute ținte ale afecțiunii sale a fost contesa Julie Guicciardi.
„Sonata lunii” îi este dedicată, însă asta era tot ce putea să facă Ludwig van Beethoven ca să își arate sentimentele pentru contesă. Următoarea pasiune a muzicianului a fost contesa Josephine von Brunsvik.
Înainte de a începe o legătură prin corespondență cu Ludwig van Beethoven, Josephine fusese căsătorită cu un conte și nu putea începe o relație convențională cu muzicianul, deoarece ar fi riscat reputația sa și a copiilor săi.
Un geniu care a preferat burlăcia toată viața
Schimburile de misive amoroase cu Julie Guicciardi au avut loc cu aproximativ un deceniu înainte ca scrisorile către „iubirea nemuritoare” să fie scrise, dar se crede că Julie a fost una dintre posibilele destinatare.
Josephine von Brunsvik a primit câteva scrisori de dragoste de la Ludwig, însă acestea au încetat cu doi ani înainte de scrisorile către „iubirea nemuritoare”, din câte știm.
În contrast cu înfățișarea neglijată în ultimii ani, compozitorul fusese arătos în tinerețe, judecând după portrete. Așadar, probabil că nu era greu să le facă pe aceste femei să îl iubească.
Întrebarea este dacă „iubirea nemuritoare” era o femeie din înalta societate, una pe care Ludwig van Beethoven nu o putea curta mai departe de a-i trimite scrisori, sau era una dintre iubitele lui din trecut, cu care a continuat să țină legătura.
Candidatele sunt cele două iubite menționate de mai sus, Josephine fiind alegerea preferată. Însă mai există și varianta ca iubita sa să fi fost Antonie Brentano (o femeie căsătorită, al cărei soț era prieten cu Beethoven) sau contesa Terez Brunsvick (sora lui Josephine).
Motivul probabil pentru care Ludwig van Beethoven nu s-a însurat niciodată este că toate aceste femei erau din afara clasei lui sociale. Poate că motivul pentru care nu s-a însurat după scrisorile către „iubirea eternă” este că această femeie îi era interzisă.
Oricum ar sta lucrurile, Ludwig van Beethoven nu s-a așezat niciodată la casa lui.
Și-a petrecut mare parte din ultima perioadă a vieții într-o bătălie legală feroce pentru custodia unui nepot, împotriva unei cumnate care era o hoață recunoscută și nepotrivită ca mamă.
De asemenea, s-a confruntat cu depresia din cauza pierderii auzului. A murit așa cum a trăit – un burlac care a lăsat în urma lui un șir de scrisori de dragoste.
