Ludmila Pavlicenko, lunetista sovietică supranumită „Doamna Moarte”

Camuflați, silențioși și deosebit de eficienți, lunetiștii care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial au căpătat o aură de legendă atât în rândul propriilor camarazi, cât și în ochii inamicilor. Un astfel de exemplu a fost Ludmila Pavlicenko, cea mai eficientă lunetistă din timpul conflagrației.

Pentru numărul impresionant de victime pe care le-a făcut, Pavlicenko a rămas în istorie drept „Doamna Moarte”.

Ludmila Pavlicenko a devenit trăgător de elită încă din adolescență

Ludmila Pavlicenko in transee
Ludmila Pavlicenko în tranșee (1942). Foto: Wikimedia

Ludmila Pavlicenko s-a născut la 12 iulie 1916 în regiunea care este astăzi Ucraina. Încă din copilărie avea o fire competitivă și excela la sport. În adolescență s-a înscris în clubul de tir al unei organizații sportive paramilitare.

S-a deprins rapid cu armele de foc, pe care le mânuia cu mare dexteritate, devenind trăgător de elită. La vârsta de doar 16 ani, s-a căsătorit și a avut un fiu, dar căsnicia s-a destrămat repede, iar Pavlicenko, odată rămasă singură, a fost nevoită să lucreze ca șlefuitor într-o fabrică de echipamente militare.

În paralel, a urmat cursurile Universității din Kiev, având planul să devină profesor și cercetător. Tot în acea perioadă a urmat și un curs de pregătire pentru lunetiști organizat de Armata Roșie.

Astfel, când Uniunea Sovietică a fost invadată, în 1941, Ludmila Pavlicenko era pregătită de luptă. Avea aproape 25 de ani și era în al patrulea an de facultate.

Când a auzit vestea invaziei, a abandonat școala și s-a înrolat în Armata Roșie, la Odessa. Superiorii săi au vrut să o îndrepte către un rol considerat mai potrivit pentru femei și au încercat să o convingă să devină asistentă medicală.

Dar Pavlicenko a refuzat, insistând să lupte pe front alături de infanteriști. Pe măsură ce inamicii pătrundeau tot mai adânc în teritoriul sovietic și situația devenea tot mai disperată, superiorii ei au cedat și i-au permis să facă parte din Divizia a 25-a de pușcași.

În prima luptă nici măcar nu a primit o pușcă

Ludmila Pavlicenko
Foto: Wikimedia

Din cauza lipsei de echipamente, Pavlicenko nu a primit o pușcă, ci grenade. Prima confruntare la care a participat, rămasă în istorie drept Bătălia Odessei, a început pe 8 august 1941.

Încă din prima zi de luptă, femeia a reușit să pună mâna pe o armă, care îi aparținuse unui camarad ucis. A împușcat doi inamici, confirmând în fața superiorilor abilitățile de țintaș.

După acest eveniment a fost desemnată oficial lunetist. Să fii lunetist era o ocupație periculoasă: în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Armata Roșie a antrenat 2.000 de femei lunetist, dintre care doar 500 dintre au supraviețuit conflictului.

Cele două victime făcute de Ludmila Pavlicenko la 8 august 1941 au fost doar începutul pierderilor pe care avea să le provoace în rândul invadatorilor. Pe parcursul celor două luni și jumătate, cât a durat Bătălia Odessei, Pavlicenko a luptat în prima linie.

A ucis peste 100 de inamici și a fost promovată la gradul de sergent superior. La finalul bătăliei, pe care sovieticii au pierdut-o, numărul victimelor Ludmilei Pavlicenko ajunsese la 187.

Sovieticii s-au retras la Sevastopol, în Crimeea, unde Pavlicenko a luptat timp de opt luni. În mijlocul războiului, s-a căsătorit cu un coleg lunetist, dar acesta a fost ucis la câteva zile după nuntă.

Acest lucru nu a făcut decât să-i alimenteze Ludmilei și mai mult hotărârea. Până în mai 1942, numărul de victime confirmate a ajuns la 257, iar ea a fost numită locotenent.

Ludmila Pavlicenko a fost poreclită „Doamna Moarte”

Ludmila Pavlicenko 02
Foto: Pinterest

Cum numărul victimelor ei creștea de la o zi la alta, Pavlicenko a început să primească misiuni din ce în ce mai periculoase. Dintre acestea, cele mai riscante erau misiunile de contraspionaj: confruntări unu la unu cu lunetiștii inamici.

A excelat și la acest capitol. A participat la zeci de așa-zise dueluri între lunetiști și le-a câștigat pe toate.

Pe măsură ce asediul asupra Sevastapolului continua, reputația ei de trăgător de elită a crescut. Până în iunie 1942, numărul de inamici uciși de Ludmila Pavlicenko a ajuns la 309.

La acel moment, femeia era deja o eroină națională. Supranumită „Doamna Moarte” și prezentată pe larg în publicațiile de propagandă sovietice, era adulată de ruși și temută de inamici.

În iunie 1942, Ludmila Pavlicenko a fost grav rănită de fragmentele unui obuz. A fost evacuată din Sevastopol cu un submarin și a stat în spital aproximativ o lună.

După ce s-a vindecat, era nerăbdătoare să se întoarcă pe front, dar cariera sa de combatant se încheiase. Superiorii nu au lăsat-o să revină pe front, ci i-au oferit un post de instructor de lunetiști.

A fost primită la Casa Albă

Cu Eleanor Roosevelt
Pavlicenko alături de Eleanor Roosevelt. Foto: Wikimedia

Datorită celebrității ei, a fost folosită și ca agent de relații publice, atât în URSS, cât și în străinătate. La sfârșitul anului 1942, sovieticii așteptau cu disperare ca aliații lor să lanseze un al doilea front și să reducă presiunea asupra lor.

Ludmila Pavlicenko a fost trimisă în SUA pentru a obține sprijin pentru deschiderea unui al doilea front. A fost întâmpinată la Casa Albă de Franklin D. Roosevelt, devenind primul cetățean sovietic primit de un președinte american.

Pavlicenko a dezvoltat și o prietenie cu Prima Doamnă, Eleanor Roosevelt, care a invitat-o să facă un turneu în America și să-și povestească experiențele.

Turneul de relații publice al Ludmilei Pavlicenko a purtat-o, de asemenea, prin Canada și Marea Britanie. La întoarcerea în URSS a fost promovată la gradul de maior și a primit titlul de Erou al Uniunii Sovietice, precum și Ordinul Lenin.

Cu arma in mana
Foto: Business Insider

Nu s-a mai întors niciodată în luptă, dar a pregătit lunetiști până la sfârșitul războiului. După încheierea conflictului și-a reluat studiile și a absolvit Universitatea din Kiev. Din nefericire, în anii ce au urmat s-a luptat cu depresia și cu sindromul de stres post-traumatic.

Ludmila Pavlicenko, cea mai eficientă lunetistă din istorie, s-a stins din viață în 1974, în urma unui atac cerebral.

Citește despre alți lunetiști de excepție din Al Doilea Război Mondial:

  1. Matthaus Hetzenauer, cel mai bun lunetist nazist din Al Doilea Război Mondial
  2. Cum a devenit Simo Hayha „Moartea Albă”, cel mai bun lunetist din istorie
  3. Ivan Sidorenko, cel mai bun lunetist al URSS. A ucis singur 500 de oameni

Ca să știi mai mult, citește „Tatăl meu, Beria. În inima puterii staliniste”

După ce Lavrenti Beria, temutul comisar al poporului pentru afaceri interne și mâna dreaptă a lui Stalin, a fost executat, fiul său, Sergo, a fost arestat și apoi eliberat, după un an și jumătate de detenție. Fiindu-i interzis să intre în Moscova și văzându-se obligat să-și schimbe numele, Sergo Beria a continuat să lucreze pentru Hrușciov ca inginer expert în rachete, în vreme ce soția lui, o nepoată a lui Maxim Gorki, a rămas cu copiii la Moscova.

„Tatăl meu, Beria. În inima puterii staliniste” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești, Elefant sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu