Livius Andronicus, sclavul grec care a devenit primul scriitor roman

Livius Andronicus, considerat primul scriitor roman din istorie, s-a născut la Tarentum în jurul anului 284 î.e.n. și era grec. Tarentum era o colonie grecească din Magna Graecia (partea sudică a peninsulei italice), care a apelat la ajutorul regelui Pyrrhus din Epir pentru a lupta împotriva Romei.

Cu toate acestea, înfrângerea acestuia din urmă și sosirea târzie a flotei cartagineze care a venit în ajutorul orașului au dus la capitularea așezării în 272 î.e.n..

Printre cetățenii captivi făcuți sclavi de romani și trimiși la Roma se număra un băiat de aproximativ 14 ani pe nume Andronicus. Acesta a intrat în gospodăria unei familii din ginta Livia, unde a devenit învățător al copiilor stăpânului său, lucru care l-a ajutat să obțină libertatea.

În calitate de libert (așa se numea un sclav eliberat) a adoptat numele patronului și protectorului său, devenind cunoscut sub numele de Lucius Livius Andronicus. Nu numai că a fost primul profesor de greacă din Roma, dar avea să devină în cele din urmă primul scriitor roman și fondatorul poeziei epice romane.

Statuia lui Livius Andronicus la Vatican | foto Bibliotheca Augustana
Statuia lui Livius Andronicus la Vatican. Foto: Bibliotheca Augustana

A început să scrie făcând traduceri din opere grecești pentru a le folosi ca manuale în școala pe care o fondase, unde le preda latina și greaca tinerilor patricieni.

Apoi, după cum menționează Cicero, în jurul anului 240 î.e.n. a fost însărcinat de către curule „aediles” („edilii”, funcționarii însărcinați cu organizarea jocurilor și festivalurilor) să scrie o piesă care să fie jucată la „ludi scaenici” („festivaluri de teatru”) organizate cu ocazia victoriei în Primul Război Punic.

Este prima piesă cunoscută scrisă în limba latină. El însuși a jucat-o ca actor. De aceea, Varro, Cicero și Horațiu l-au considerat pe Livius Andronicus drept creatorul literaturii latine și primul poet roman al cărui nume este cunoscut.

Un poet dând indicații de pe scenă, într-un mozaic din Pompei | foto Lalupa on Wikimedia Commons
Un poet dând indicații de pe scenă, într-un mozaic din Pompei. Foto: Wikimedia Commons

Când Hasdrubal a sosit pentru a-l ajuta pe fratele său, Hannibal, în 207 î.e.n., în timpul celui de-Al Doilea Război Punic, Andronicus a fost însărcinat de pontifi și de Senatul roman să compună un imn către zeița Iunona care să le permită să oprească înaintarea cartaginezilor.

Imnul a fost cântat într-o procesiune solemnă a vestalelor și s-a dovedit a fi un mare succes. În plus, consulul Marcus Livius Salinator (în mod curios, patronul lui Andronicus) a obținut victoria în bătălia de pe râul Metauro, iar Senatul i-a acordat lui Andronicus mari onoruri, inclusiv dreptul de a locui în templul Minervei de pe dealul Aventin.

Un profesor roman cu elevii săi, într-un relief găsit la Neumagen lângă Trier | foto Shakko pe Wikimedia Commons
Un profesor roman cu elevii săi, într-un basorelief descoperit la Neumagen, lângă Trier. Foto: Wikimedia Commons

Din păcate, niciuna dintre lucrările sale nu s-a păstrat până în zilele noastre. Cunoaștem azi doar o sută de versuri și citate dispersate în lucrări ulterioare. Ceea ce se știe este că și-a dedicat ultimii ani din viață traducerii „Odiseei”, învățându-și studenții să o compare cu textul original grecesc.

S-au păstrat doar aproximativ 36 de fragmente, dar chiar și așa este prima mărturie literară a epopeii latine. Andronicus a intitulat-o „Odusia” și a trebuit să facă alegeri lexicale, sintactice și metrice importante pentru a adapta textul la cultura latină și la religia romană.

În traducere a folosit un limbaj compus, amestecând copii ale termenilor grecești (cum ar fi titlul „Odusia”) cu termeni latini din religia romană. De asemenea, a înlocuit toate numele zeităților grecești cu zeii romani, stabilind astfel baza corespondențelor dintre cele două panteonuri: Cronos a devenit Saturn, Hermes a devenit Mercur, iar Muzele au fost asimilate cu Nimfele, care locuiau în fântâni și izvoare.

Odiseu și Polifem, pictură de Arnold Böcklin (1896) / foto public domain at Wikiedia Commons
Odiseu și Polifem, pictură de Arnold Böcklin (1896). Foto: Wikimedia Commons

Una dintre deciziile importante pe care a trebuit să le ia a avut de-a face cu problema numelui protagonistului, Odiseu. Odysseus provine din verbul grecesc „odýssomai” care înseamnă „a urî”. Odysseus înseamnă, deci, „cel care este urât” (de dușmanii săi), ceea ce în opera lui Homer este justificat de invidia pe care aceștia o au față de el din cauza minții sale prodigioase.

Andronicus a fost nevoit să traducă numele și, fătă a găsi un termen roman care să se apropie măcar de semnificația celui grecesc, a optat pentru Odysseus (Vlixes în traducerea latină originală a lui Andronicus), care înseamnă „rănit la un șold”.

Un epitet care se referă la o rană suferită de Odiseu în coapsă în timpul unei vânători de mistreți în pădurile din Castalia. De acolo, numele avea să devină popular, până la punctul în care Odysseus este cunoscut în toate limbile romanice derivate din latină.

Statuia lui Odysseus la Versailles | foto Coyau on Wikimedia Commons
Statuia lui Ulise la Versailles. Foto: Wikimedia Commons

Andronicus a introdus și câteva modificări pentru a adapta opera la gustul romanilor. A umflat patetismul și efectele dramatice, rămânând fidel structurii și conținutului textului lui Homer, și a rearanjat forma acestuia prin realizarea unei traduceri artistice.

Meritul său major este acela de a fi realizat o adevărată creație de la zero a traducerii ca operă literară (de fapt, este considerat inventatorul traducerii ca artă). Și asta, în ciuda faptului că nu a avut nicio tradiție epică romană pe care să se bazeze în traducerea sa.

Singura sa sursă de inspirație au fost analele păstrate de pontifi și cântările religioase arhaice.

Traducerea „Odiseei” a adus o mitologie complet nouă poporului roman, care nu cunoștea limba greacă și, prin urmare, nu-l putea citi pe Homer în limba sa originală. Acest lucru a dus la abandonarea progresivă a unei mari părți din mitologia romană autohtonă și a contribuit la procesul de identificare a panteonului roman cu cel grec.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Ne pare rău, dar nu există alte articole pe această temă.

Lasă un comentariu