Într-o zi istorică pentru explorările spațiale, pe 12 aprilie 1961, când Yuri Gagarin a realizat primul zbor orbital, se năștea și Lisa Gerrard, o voce unică și compozitoare desăvârșită, care avea să marcheze lumea muzicii de film.
Renumită pentru interpretarea piesei „Now We Are Free”, parte din coloana sonoră a filmului „Gladiator” regizat de Ridley Scott, Gerrard își dezvăluie sensibilitatea într-un limbaj creat de ea însăși, pe care îl numește „limbajul inimii”, o modalitate expresivă ce îmbină emoția pură cu muzica.
Destinul a adus-o pe Lisa să colaboreze cu Hans Zimmer, înlocuind-o tragic pe Ofra Haza, muzicianul israelian a cărei voce fusese inițial aleasă pentru „Gladiator”. Coloana sonoră a acestui film a fost apreciată și premiată, inclusiv cu un Glob de Aur, confirmându-i măiestria.
Gerrard, cunoscută și pentru contribuțiile sale la filmele „Ali” și „The Insider”, și-a început parcursul muzical în anii ’80, alături de Brendan Perry, formând duo-ul „Dead Can Dance”.
Cu un stil eclectic ce depășea barierele genurilor muzicale, cei doi au creat un univers sonor ce amalgama ritmurile medievale, folclorice și baroce cu influențe celtice și electronice, câștigând aprecierea publicului prin originalitate și profunzime.
Cariera sa solo este bogată în proiecte cinematografice memorabile. În 2009, Lisa a compus muzica pentru „Balibo”, un film istoric ce aduce în prim-plan drama jurnaliștilor australieni victime ale conflictului din Timorul de Est.
De asemenea, a lucrat la filme precum „Oranges and Sunshine” și „Tears of Gaza”, continuând să impresioneze prin sensibilitatea sa artistică. În 2013, a contribuit la proiectul emoționant „Diaries of Hope” al lui Zbigniew Preisner, inspirat de suferințele copiilor în timpul Holocaustului.
Colaborările sale ulterioare au inclus și filme ca „Jane Got a Gun” și „2:22”, demonstrând o versatilitate extraordinară în a evoca stări și emoții prin muzica sa.
Originară din Melbourne, și provenind dintr-o familie irlandeză, Gerrard a fost influențată de diversitatea culturală și de scena post-punk a orașului, purtând aceste influențe în creațiile sale.
Dincolo de activitatea cu Dead Can Dance, vocea ei a îmbogățit peste 48 de coloane sonore, incluzând parteneriate cu titani ai cinematografiei precum Ennio Morricone, de exemplu în filmul „Fateless”, ce redă povestea dramatică a unui adolescent evreu deportat în lagărele de concentrare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Lisa Gerrard își definește identitatea artistică fără a recurge la antrenamente vocale rigide, alegând să își lase vocea să îmbătrânească natural, acceptând asprimea ce vine odată cu trecerea timpului.
Pentru ea, cântatul nu este doar o profesie, ci o esență a existenței sale, un testament al sufletului său bogat și al darului său autentic în arta muzicii.
