Un nou studiu condus de cercetătorii de la UCL (University College London) a descoperit că lipsa constantă de somn, adică dormitul mai puțin de cinci ore pe noapte, ar putea crește riscul de a dezvolta simptome depresive.

În trecut, somnul insuficient a fost văzut ca o consecință a problemelor de sănătate mintală, însă acest studiu sugerează că relația dintre somn și bolile mintale este mai complexă.

Studiul, publicat în jurnalul Translational Psychiatry, a analizat date de la persoane cu vârsta medie de 65 de ani și a descoperit că un somn mai scurt a fost asociat cu apariția simptomelor depresive.

Autorul principal Odessa S. Hamilton, de la Institutul de Epidemiologie și Asistență Medicală al UCL, a explicat că au găsit o situație de „oul sau găina” între durata suboptimă a somnului și depresie, deoarece acestea apar adesea împreună, dar, folosind susceptibilitatea genetică la boală, au determinat că somnul tinde să preceadă simptomele depresive.

Pentru studiu, cercetătorii au utilizat date genetice și de sănătate de la 7.146 de participanți recrutați de către English Longitudinal Study of Aging (ELSA), un studiu de populație reprezentativ la nivel național din Anglia.

Studiul a arătat că persoanele cu o predispoziție genetică mai puternică la o lipsă constantă de somn au fost mai predispuse să dezvolte simptome depresive într-un interval de 4 până la 12 ani. Cu toate acestea, cei cu o predispoziție genetică mai mare pentru depresie nu au avut o probabilitate mai mare de a se confrunta cu somnul scurt.

Cercetătorii au investigat, de asemenea, durata optimă a somnului. Aceștia au folosit rezultatele unor studii anterioare de asociere la nivel de genom pentru a evalua predispoziția genetică în rândul participanților la ELSA, constatând că cei care au dormit cinci ore sau mai puțin au fost de 2,5 ori mai predispuși să dezvolte simptome depresive.

În schimb, persoanele cu simptome depresive au avut o probabilitate cu 1/3 mai mare de a avea un somn scurt. Cercetătorii au ajustat pentru diverși factori care ar putea afecta rezultatele, cum ar fi educația, bogăția, statutul de fumător, activitatea fizică și bolile pe termen lung.

Studiul a identificat, de asemenea, o legătură între somnul lung și dezvoltarea simptomelor depresive. Participanții care au dormit mai mult de nouă ore au avut de 1,5 ori mai multe șanse de a dezvolta simptome depresive, în comparație cu cei care au dormit în medie șapte ore.

Cu toate acestea, constatările genetice au arătat că simptomele depresive nu au fost asociate cu un somn mai lung 4-12 ani mai târziu.

Profesorul Andrew Steptoe, de la Institutul de Epidemiologie și Asistență Medicală al UCL, a subliniat importanța înțelegerii legăturii dintre depresie și lipsa consistentă de somn, mai ales în contextul îmbătrânirii populației globale.

Constatările studiului pun bazele unor investigații viitoare privind rolul geneticii în ceea ce privește durata somnului și simptomele depresive. Participanții la studiu au dormit în medie șapte ore pe noapte.

La începutul perioadei de studiu, peste 10% dintre participanți dormeau mai puțin de cinci ore pe noapte, iar acest procent a crescut la peste 15% la sfârșitul perioadei de studiu. Proporția participanților clasificați ca având simptome depresive a crescut, de asemenea, de la 8,75% la 11,47% pe parcursul studiului.

Atât durata somnului, cât și depresia au o componentă ereditară, studiile anterioare cu gemeni sugerând că depresia este ereditară în proporție de 35%, iar diferențele genetice reprezintă 40% din variația duratei somnului.

Studiul a combinat datele privind somnul și simptomele depresive din două sondaje ELSA efectuate la doi ani distanță, recunoscând că durata somnului și depresia pot fluctua în timp.