Este clar că germanul Leo Frobenius nu va rămâne în istorie ca unul dintre cei mai străluciți spioni ai lumii, deși avea o părere foarte bună despre sine și o dorință nesfârșită de notorietate.
Acest personaj controversat, care a fost etnolog, arheolog și explorator și care a disprețuit popoarele pe care a încercat să le opună Imperiului Britanic în timpul Primului Război Mondial, este mai mult amintit pentru deghizările sale ciudate și pentru hărțile care nu duceau nicăieri decât pentru abilitățile sale de spionaj mai mult decât îndoielnice.
De fapt, acest „agent secret” unic nu a ezitat să fure obiectele care îi stârneau interesul și să anunțe tot felul de descoperiri, una mai extravagantă decât alta.
Înainte de toate, Leo Frobenius a fost etnograf
Născut în Berlin la 29 iunie 1873, Leo Viktor Frobenius a fost un discipol al geografului și zoologului german Friedrich Ratzel, considerat creatorul antropogeografiei. Frobenius a fost profesor la Universitatea din Frankfurt, pentru care a întreprins 12 expediții pe continentul african între 1904 și 1935.
În cursul călătoriilor sale, Frobenius a dobândit o bogăție de material etnografic care va sta mai târziu la baza Kulturkreis, un cerc cultural german care susținea un concept numit „difuzare transculturală”. Potrivit acestei teorii, culturile care prezintă trăsături similare s-au răspândit prin difuzie sau invazie.
Atras de cercetare, când a izbucnit Primul Război Mondial, Frobenius a însoțit armata germană în România. În țara noastră, a petrecut un an întreg efectuând studii arheologice și etnografice și documentând comportamentul prizonierilor de război din lagărul de la Slobozia.
În 1920, Frobenius a fondat Institutul de Morfologie Culturală din München, o instituție care a trimis expediții de tineri cercetători în diferite locuri din Africa și Europa în căutarea artei antice.
Prietenia lui Frobenius cu kaiserul Wilhelm al II-lea a făcut să fie ales pentru o misiune oficială: să transporte corespondența la legația germană din Addis Ababa, capitala Etiopiei de astăzi, și să organizeze ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „războiul sfânt împotriva englezilor”.
Frobenius a plecat din Berlin cu intenția de a deveni un fel de Lawrence al Arabiei german. Misiunea sa era de a-i convinge pe etiopieni să invadeze Sudanul și de a organiza revolte împotriva britanicilor, pentru a le pune în pericol poziția în Canalul Suez.
Potrivit cărții „Arheologi, etnologi și spioni” a cercetătoarei Rocio da Riva, Frobenius a acceptat misiunea, dar nu înainte de a-și asigura o sumă frumușică de bani, precum și gradul militar de căpitan și o cutie plină de medalii pe care să le împartă tuturor celor care aveau să-i dea o mână de ajutor în această misiune titanică.
O odisee spre nicăieri
Expediția lui Frobenius era formată din germani și turci, cărora li s-au alăturat mai târziu și 11 palestinieni care, în mod surprinzător, sunt înregistrați în analele expediției ca grădinari. Grupul a traversat Turcia cu trenul acolo unde a fost posibil, iar restul drumului a fost parcurs cu cămila prin Munții Taurus și regiunea Cilicia.
La sosirea la Damasc, Frobenius, în încercarea de a trece neobservat, a adoptat numele de Abdul Karim Pașa, iar toți membrii expediției, îmbrăcați în haine arabe, au pornit spre Marea Roșie, fiind însă detectați de patrulele britanice, care erau la curent cu sosirea lor, și apoi de nava franceză Desaix.
Acești „ucenici” spioni trebuiau să se ascundă în latrina dhow-ului (o ambarcațiune tipică din regiune) cu care călătoreau pentru a nu fi descoperiți până când ajungeau în portul Massawa din Eritreea, care la acea vreme se afla sub control italian.
Prezența lui Frobenius în regiune a devenit o adevărată pacoste care i-a făcut pe Aliați să se teamă pentru neutralitatea Italiei, cu atât mai mult cu cât au fost descoperite broșuri în care acesta îndemna populația să poarte „război sfânt”.
În parlamentul italian se auzea deja ecoul „isprăvilor” lui Frobenius, astfel încât Cancelaria germană a fost nevoită să pună capăt misiunii (care nu mai era secretă) și a negociat cu britanicii, italienii și francezii pentru a recupera grupul de spioni de mântuială.
La rândul său, Frobenius, care nu a luat în seamă toate aceste decizii, a încercat din răsputeri să contacteze legația germană din Addis Ababa de pe crucișătorul german de lux Christian X, pe care se îmbarcase.
În tot acest timp, Edward Grey, ministrul de Externe britanic, i-a autorizat pe italieni să-i aresteze pe germani și să-i transfere la Roma (ceea ce l-a determinat pe însuși ambasadorul german la Constantinopol să se refere la Frobenius ca fiind „bun de nimic”).
Frobenius nu se lasă păcălit
Dar acest fiasco nu a pus capăt carierei lui Frobenius. În calitate de etnolog, Frobenius a fost însărcinat de guvernul german să medieze cu prizonierii de război magrebieni deținuți într-un lagăr de concentrare de lângă Berlin, unde mai târziu avea să fie construită prima moschee de pe teritoriul german.
În 1924, a fost invitat să țină conferințe la Madrid, unde ideile sale despre expansiunea culturii în lume l-au fascinat foarte mult pe Jose Ortega y Gasset, care avea să scrie despre ele în Revista de Occidente.
Însă misiunea lui Frobenius nu a fost singura misiune germană care s-a soldat cu un eșec. Ulterior, guvernul german a trimis unul dintre agenții săi secreți camuflat printre un grup de dansatoare exotice, iar un alt agent german deghizat în arab a fost descoperit în Eritreea, când polițiștii au observat că nu avea bătături la picioare, așa că au dedus că purta întotdeauna pantofi în loc de picioarele goale sau sandale și că, prin urmare, nu era localnic.
La scurt timp după ce Frobenius s-a întors în Europa, a izbucnit insurecția beduinilor planificată de britanicul T. E. Lawrence (Lawrence al Arabiei). Astfel, se pune întrebarea: de ce au reușit britanicii și nu germanii?
A fost vorba de prea multă improvizație din partea lui Frobenius. Nu vorbea arabă și, prin urmare, se baza pe interpreți locali, nu cunoștea terenul și, în plus, populația locală nu era prea încântată de suita condusă de turci, pe care îi considera opresori.
În realitate, Frobenius nu a fost motivat de patriotism, ci mai degrabă de dorința sa obsesivă de a colecționa obiecte de artă paleolitică, o colecție care este expusă în prezent la Muzeul Martin-Gropuis din Berlin.
Geniu și personaj aparte
Frobenius a fost într-adevăr un personaj singular, un excentric care călătorea în compania a doi purceluși, pe care i-a botezat Lieschen și Lottchen. Era un om care dorea, mai presus de orice, recunoaștere și să fie distins cu un titlu sau două (trebuie amintit că Frobenius deținea funcția de consilier secret al guvernului imperial, ceea ce nu-i permitea să călătorească incognito).
Îndrăzneala și dorința lui Frobenius de a face mari descoperiri l-au determinat chiar să încerce să-și asume meritele pentru descoperirea celebrelor picturi din Peștera Înotătorilor din Wadi Sura, în Egipt, ocolindu-l pe adevăratul descoperitor al acestora, contele Laszlo Almasy (personajul real din „Pacientul englez”).
În orice caz, Frobenius nu poate fi considerat „Lawrence al Arabiei german”, pentru că, de fapt, au existat alți compatrioți ai săi care s-au descurcat mult mai bine.
Printre aceștia se numără Wilhem Wassmuss, mai bine cunoscut sub numele de Wassmuss din Persia, șeful agenției germane de spionaj în Orient. Wassmuss a organizat revolta triburilor Qashqai (un popor iranian vorbitor de limba turkmenă) împotriva britanicilor și a sabotat conductele de petrol în 1915.
Deși se poate considera că și prestația acestuia a lăsat de dorit, istoria lui este o altă poveste.
