Medicina medievală: 5 leacuri bizare, care îți dau fiori

Analele medicinei medievale sunt pline de substanțe și tratamente care dau fiori oricărui om din vremurile moderne. De la cadavre umane măcinate, la mucus de melc și excremente de animal, medicii din Evul Mediu foloseau multe leacuri neobișnuite pentru a-i trata pe cei suferinzi.

În acest articol îți prezentăm câteva dintre cele mai ciudate tratamente utilizate în epoca medievală.

1

Praful de cadavru

Cadavru
Borcane în care se ținea praful de cadavru. Foto: Wikimedia

Utilizarea cadavrelor umane ca medicament datează din Antichitate. De exemplu, egiptenii foloseau praful de mumie cu speranța că astfel puteau trata bolile. Romanii obișnuiau să bea sânge și să mănânce ficat de gladiator de ucis pentru a trata epilepsia.

La rândul lor, medicii din Evul Mediu își tratau pacienții cu diverse organe ale persoanelor decedate. Timp de câteva sute de ani, culminând în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, mulți europeni, inclusiv regii, preoții și oamenii de știință, ingerau medicamente care conțineau oase umane, sânge și grăsimi, pentru a trata orice afecțiune, de la durerile de cap la epilepsie.

Așa a început o adevărată „vânătoare” de cadavre: mumiile erau furate din mormintele egiptene, iar hoții prăduiau mormintele din cimitirele europene.

Pentru a se trata, regele Carol al II-lea al Angliei bea „picăturile regelui”, o tinctură făcută special pentru el dintr-un craniu uman înmuiat în alcool.

2

Excrementele de animal

Medicina
Foto: Pinterest

Iată un alt leac bizar folosit în medicină din cele mai vechi timpuri și până în epoca medievală: fecalele de animale. Medicii din Evul Mediu prescriau „albul grecesc”, care consta în stratul alb de pe excrementele de câine.

Leacul era utilizat pentru a trata durerile în gât, amigdalita și afecțiunile pulmonare. „Albul grecesc” era aplicat și extern, pentru „dizolvarea” tumorilor.

De asemenea, excrementele șoarecilor erau tratament pentru viermii intestinali, iar balega de bou era recomandată în caz de reumatism sau febră. La rândul lor, excrementele de oaie erau „eficiente” împotriva icterului.

Deși practica stârnește repulsie, cercetătorii moderni au confirmat faptul că excrementele uscate provenind de la animale sănătoase au unele proprietăți antimicrobiene sau chiar antibiotice.

3

Mucusul de melc

Melc
Foto: The Sun

Remediul cel mai des folosit în epoca medievală pentru durerile în gât era siropul de melc. Pentru a produce siropul, oamenii se adunau în grădini la răsăritul soarelui și adunau aproximativ 500 de grame de melci.

Le îndepărtau ochii și îi tăiau, iar apoi îi puneau într-un sac și adăugau 250 de grame de zahăr. Sub sac puneau un recipient, în care colectau zeama scursă.

Această substanță mucilaginoasă era utilizată pentru tratarea mai multor afecțiuni: intern pentru ulcere gastrointestinale, tuse, dureri în gât și extern pentru arsuri și răni. De asemenea, femeile foloseau siropul de melc ca tratament cosmetic.

Deși această practică sună dezgustător, oamenii de știință au confirmat că mucusul de melc stimulează producția de colagen și elastină. De aceea, mulți producători de cosmetice îl folosesc în compoziția cremelor de față.

4

Pâinea mucegăită

Paine cu mucegai
Foto: Reader’s Digest

Una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntau medicii în trecut erau plăgile infectate. În Egipt și Grecia, medicii antici foloseau pâinea mucegăită și mierea pentru a trata rănile.

Această cunoaștere li s-a transmis și medicilor din perioada medievală. Deși niciunul dintre ei nu avea cunoștințe despre bacterii, medicii medievali erau conștienți de pericolele reprezentate de infecții.

Doctorii din Polonia medievală recomandau tratarea rănilor infectate cu pâine mucegăită înfășurată în pânză de păianjen. Chiar nesintetizat, mucegaiul Penicilinum glaucum avea o oarecare acțiune antibiotică.

5

Anestezicul din plante otrăvitoare

Cadavre
Foto: slideplayer.com

Credința generală este că, înainte de dezvoltarea anesteziei generale în urmă cu aproximativ 170 de ani, cei care aveau nevoie de intervenții chirurgicale se puteau „anestezia” doar consumând foarte mult alcool înainte de operație.

Cu toate acestea, cercetătorii au descoperit că, din epoca romană și până în Evul Mediu, medicii foloseau un anestezic din plante. Amestecul era format din alcool și mai multe feluri de ierburi, dintre care unele otrăvitoare.

Ne-au rămas multe rețete manuscrise care conțin, în linii mari, aceleași ingrediente (unele dintre ele otrăvitoare): bilă de mistreț, lăptucă veninoasă, opiu, măselariță, brionia, rădăcină de mătrăgună, cucută și oțet.

Plantele erau fierte în apă, iar decoctul era adăugat în băutura pacientului chiar înainte de operație. Când pacientul își pierdea conștiența, medicul începea să lucreze.

Uneori, deși operația avea succes, bolnavii mureau otrăviți de anestezicul folosit.


Ți-a plăcut acest articol? Descoperă și ce făceau oamenii din Antichitate pentru a scăpa de boli. Îți recomandăm să citești și 7 medicamente care au schimbat lumea, apoi te invităm să descoperi 5 tratamente periculoase, care grăbeau moartea pacienților.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>