Laguna Truk, cel mai sinistru cimitir subacvatic din lume

Laguna Truk este unul dintre cele mai mari și mai sinistre cimitire subacvatice din lume. Aici se află, de-a valma, epave de vase, tancuri scufundate și rămășițe umane.

Laguna Truk, o mică porțiune din Micronezia, situată la aproximativ 1.770 de kilometri nord-vest de Noua Guinee, în Pacificul de Vest, unde exploratorii spanioli au observat încă din 1528, când au vizitat pentru prima dată aceste locuri, că trăiau mai multe triburi.

laguna truk
Un scafandru găsește un craniu de om în Laguna Truk. Foto: Corbis / Getty Images

Se știu puține lucruri despre Laguna Truk (cunoscută și ca Chuuk) înainte de acea dată, și chiar și după aceea. Coloniștii spanioli au revendicat oficial zona (parte a Insulelor Caroline) abia la sfârșitul secolului XIX, înainte de a o vinde germanilor, în 1899.

Apoi, Japonia a luat în stăpânire Laguna Truk de la germani, după ce aceștia au pierdut-o în urma înfrângerii suferite în Primul Război Mondial.

Însă abia în Al Doilea Război Mondial s-a scris cel mai dramatic capitol din istoria lagunei, care a transformat zona în „cel mai mare cimitir de vase din lume”.

Pentru scafandrii și exploratorii care i-au explorat adâncurile, laguna Truk își merită cu prisosință acest titlu.

Atacul devastator din Al Doilea Război Mondial

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Japonia a folosit Laguna Truk ca una dintre principalele ei baze navale, ancorând aici o mare parte din flotă și comasând aproximativ 40.000 de oameni.

Asta, până când a avut loc un atac al americanilor. Japonezii bănuiau că se apropia un atac, dându-și seama că Laguna Truk era vulnerabilă după ce americanii au capturat la 3 februarie 1944 Insulele Marshall, aflate în apropiere.

La acea vreme, japonezii au văzut avioane americane de recunoaștere pe cerul de deasupra lagunei Truk.

laguna truk
Un vas japonez bombardat se scufundă în Laguna Truk, februarie 1944. Foto: Wikimedia

Astfel, japonezii au luat măsura de precauție de a muta din Laguna Truk câteva dintre vasele de război mai mari, însă multe altele au rămas în lagună.

Pe 17 februarie 1944, Marina SUA a demarat Operațiunea Hailstone, un atac combinat terestru și aerian, care a devastat forțele japoneze din Laguna Truk.

De-a lungul a două zile, avioanele americane au scufundat aproximativ 50 de vase inamice, au distrus cel puțin 250 de avioane și au ucis circa 4.500 de japonezi.

Se estimează că pe un singur vas au murit 400 de soldați japonezi care rămăseseră blocați în zona de transport a încărcăturii de pe vapor.

Laguna Truk a devenit obiectiv turistic și loc pentru scufundări

laguna truk
Rămășițele unui tanc japonez. Foto: Montereydiver / Flickr

Misiunea trupelor SUA de a neutraliza forța flotei japoneze concentrate în lagună a fost un succes, iar zona a rămas o regiune fără semnificație militară pentru tot restul războiului.

Și astfel, flota fantomă a Japoniei a rămas încremenită în același loc în care a fost scufundată, mult timp după ce războiul s-a sfârșit.

Abia în 1969, când celebrul explorator francez Jacques-Yves Cousteau a filmat o expediție în locul denumit „Laguna vaselor pierdute”, interesul pentru Truk s-a trezit din nou.

Filmul îi înfățișa pe Cousteau și echipa sa găsind nu doar vase, ci și rămășițe umane. Unele epave erau de-a dreptul pline de oase!

Astfel, s-a declanșat o operațiune japoneză de recuperare, în cadrul căreia multe cadavre (numărul exact nu este cunoscut) au fost recuperate din epave și au fost îngropate cum se cuvine.

De atunci, Laguna Truk a devenit o destinație populară pentru scafandri și cercetători. Exploratori din lumea întreagă sunt atrași de faptul că aici se află atâtea vase intacte, unul lângă altul.

Cei care explorează Laguna Truk azi pot vedea consecințele Operațiunii Hailstone în detalii frapante.

În cazul unora dintre vase, este posibil să vezi cu precizie felul în care au fost scufundate: unul a fost scufundat de o torpilă, iar alt vas, identificat ca fiind Gosei Maru, are o gaură uriașă care indică locul unde a picat o bombă.

Unele vase, precum Gosei Maru, au fost identificate mulțumită explorărilor de-a lungul anilor, însă altele încă nu au fost identificate. Pentru unii scufundători, identificarea vaselor este tocmai provocarea pentru care explorează această zonă.

laguna truk
Un tun japonez scufundat. Foto: Montereydiver/Flickr

Această muncă de detectiv, întreprinsă în pofida faptului că epavele au peste 70 de ani, este posibilă datorită apelor limpezi ale lagunei.

De fapt, unele epave, aflate la 15 metri sub apă, pot fi văzute de la suprafață. Însă aici nu se află numai vase.

Pe vapoarele scufundate mai pot fi găsite multe alte relicve: motociclete, aparate de radio, arme, piese de schimb, vagoane și chiar și rămășițe umane.

Mulțumită epavelor, Laguna Truk a devenit o destinație turistică populară și, în urma cererii, au apărut servicii de scufundări subacvatice.

Primul dintre acestea s-a deschis în 1973 și îi aparține lui Kimiuo Aisek, un localnic. Aisek a fost martor al Operațiunii Hailstone la vârsta de 17 ani, când era muncitor la docuri.

El a făcut eforturi pentru protejarea sitului, care a fost denumit „Monumentul Național Laguna Truk” în 1972.

Un camion japonez din Laguna Truk. Foto: ExposureExpeditions.com

Deși unii încearcă să protejeze epavele, adevărul este că și mediul de aici are nevoie să fie protejat de epave. Uleiul vechi și combustibilul de pe vase încă se scurg în apă, ceea ce constituie un risc pentru exploratori, iar experții spun că situația s-ar putea agrava în viitor.

Situl rămâne o mărturie care te bântuie despre moartea și distrugerea care au fost provocate aici cu trei sferturi de secol în urmă.

Iată ce spune „Laguna vaselor pierdute” în încheiere:

„Laguna Truk este o planetă misterioasă a vieții și a morții. Pe de o parte, natura absoarbe rămășițele obiectelor proiectate pentru război. Pe de altă parte, le-a conservat. Abia peste mai multe secole va dispărea orice urmă a nebuniei omenești de pe fundul Lagunei Truk.”

Un scafandru explorează rămășițele avioanelor aflate pe fundul oceanului în Laguna Truk. Foto: ExposureExpeditions.com

În continuare, descoperă Punctul Nemo, cimitirul navelor spațiale, iar apoi vezi cum arată cimitirul extravagant al mafioților din Rusia.

Ca să știi mai mult

„Cum să trăiești în stil japonez” ne aduce mai aproape o lume care a fascinat și continuă să fascineze prin farmecul ei – Japonia, Ţara Soarelui Răsare. Yutaka Yazawa îmbină cu măiestrie însemnările personale cu informațiile bine documentate, reușind să ne cucerească încă de la primele pagini. Trecem astfel cu ușurință de la prezentarea geografică la cea istorică, de la filozofie și cultură la arta culinară japoneză. Descoperim cum se poate trăi în armonie cu ceilalți într-o metropolă precum Tokyo, dar aflăm mai multe și despre respectul pentru natură, despre ikigai, shinrin-yoku, viaţa de familie, vacanțe și sărbători. Toate acestea sunt un bun prilej de a observa tradițiile japoneze, felul în care au înflorit secole de-a rândul alături de practicile moderne sau cum s-au schimbat odată cu pătrunderea culturii occidentale.

Comandă cartea „Cum sa trăiești în stil japonez” pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Distribuie:

Citește în continuare

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi în fiecare dimineață pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări.
Fii fără grijă, nu facem spam.
>