Un lac format în craterul de impact al unui meteorit a devenit roz peste noapte

Apa unui lac din provincia Maharashtra din India a devenit roz peste noapte, spre surprinderea întregii lumi.

Lacul Lonar, format acum 50.000 de ani în urma impactului unui meteorit, este situat la 500 de kilometri de orașul Mumbai și este un punct de atracție pentru turiști și ecologiști.

Lacul Lonar
Lacul Lonar înainte și după transformare. Foto: Metro Saga

Acum, experții încearcă să afle ce anume a cauzat transformarea.

Cercetătorii cred că fenomenul se datorează fie creșterii salinității apei, fie prezenței algelor, fie unei combinații între cele două– așa cum s-a întâmplat în unele părți ale Great Salt Lake din SUA sau în cazul lacului Hillier din Australia.

Potrivit CNN, într-un videoclip postat pe Twitter, geologul indian Gajanan Kharat a relatat că apele lacului și-au mai schimbat culoarea în trecut, însă transformarea nu a fost niciodată atât de radicală.

Lacul Lonar 02
Foto: Times of India

„Nivelul apei a scăzut, astfel că salinitatea a crescut și a provocat unele modificări interne”, a declarat Kharat.

O altă ipoteză pe care o iau în considerare experții este prezența algelor roșii, a căror dezvoltare ar fi putut fi încurajată de temperaturile ridicate din acest an.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Însă cauza exactă a transformării va fi cunoscută doar în urma unor analize amănunțite. Cercetătorii au prelevat mostre de apă din lac, pe care le-au trimis mai multor laboratoare din India.

„Până nu avem rezultatele, nu putem spune cu certitudine ce a determinat modificarea culorii apei”, a mai spus Kharat.


În continuare, află mai multe despre lacurile de asfalt și secretele bine păstrate în adâncul lor. Apoi, descoperă 15 bijuterii naturale: Cele mai frumoase lacuri din lume.


Distribuie:

Citește în continuare

Lasă un comentariu