La Rinconada – Orașul incredibil situat la cea mai mare altitudine

La mare înălțime în Anzii din Peru, cu mult deasupra liniei arborilor, se află o veche tabără de minerit aurifer, care a crescut, peste ani, până la statutul de oraș. Așezarea se numește La Rinconada.

Peste 30.000 de oameni trăiesc în acest oraș, situat la peste 5 kilometri deasupra nivelului mării. Este așezarea umană situată la cea mai mare altitudine din lumea întreagă.

La Rinconada (altitudine: 5.100 metri) se află atât de sus, încât condițiile climatice de aici se aseamănă cu cele de pe coasta de vest a Groenlandei, în ciuda faptului că orașul se află la doar 14 grade de ecuator.

Foto: Pinterest

Verile sunt umede, iar iernile sunt uscate. Zilele sunt reci și nopțile înghețate. Temperatura medie anuală în La Rinconada este de doar 1.2 grade Celsius.

În realitate, La Rinconada este mai mult o așezare decât un oraș. Nu există drumuri, instalații de apă sau sistem de canalizare. Casele sunt făcute din folii de tablă striată, fără izolație.

Toți bărbații lucrează în mine, în timp ce femeile vând bunuri, caută după aur în rocile aruncate de la mine sau fac bani din prostituție. Minerii extrag manual aurul folosind mercur – a doua substanță ca abundență, după aur, care poate fi găsită aici.

Foto: Pinterest

Pământul, aerul, apa și zăpada din La Rinconada, alături de zona înconjurătoare, sunt toate contaminate. Dacă La Rinconada este unul dintre cele mai sărace și mai triste locuri din lume.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Minerii își câștigă cu greu existența în La Rinconada

Spre deosebire de alte orașe miniere, La Rinconada nu aparține vreunei companii. Dimpotrivă, aproape toate minele care operează aici sunt „informale”, sau, cu alte cuvinte, ilegale.

Nu există administrație sau legi. Nu există fonduri pentru dezvoltarea orașului. Economia este nereglementată. Majoritatea aurului care iese din munți pleacă direct pe piața neagră.

Foto: Pinterest

Compania minieră Corporacion Ananea nu își plătește muncitorii. În schimb, aceștia operează în virtutea unui sistem de muncă arhaic numit cachorreo.

Potrivit acestui sistem, muncitorii lucrează 30 de zile fără plată, și în ziua 31 li se dă voie să ia atât minereu cât pot căra pe umerii lor împovărați.

Foto: Pinterest

Nu există nicio modalitate de a-și da seama cât aur conține roca, și, adeseori, aceasta conține foarte puțin. Totuși, mii de oameni se spetesc o lună întreagă cu speranța de a fi recompensați în ziua de ciupeală.

În ciuda faptului că această companie folosește un sistem de plată atât de nonconformist, minerii continuă să sosească în zonă. Între 2001 și 2009, populația din La Rinconada s-a dublat.

Sute de pallaqueras, femei care caută aur, răscolesc o haldă proaspătă cu deșeuri de rocă de la o mină de aur din apropiere. Foto: Pinterest
Femeile caută aur prin vânt și ploaie. Foto: Pinterest

Strada principală din La Rinconada, unde mercur, cianură și deșeuri umane curg în șanțuri aflate la vedere. Foto: Pinterest

Ți s-a părut interesant acest subiect? Vezi și cum arată viața în Oimiakon, cel mai friguros oraș din lume.


Distribuie:

Citește în continuare

Lasă un comentariu