La 3.000 de dolari perechea, pantofii sport „Isus”, cu apă sfințită și miros de tămâie, s-au vândut în câteva minute

Aproximativ 20 de perechi de pantofi sport Nike cu tălpile pline cu apă sfințită, tălpici cu miros de tămâie și cruce la șiret s-au vândut în doar câteva minute de la lansarea pe un site de comerț, în pofida prețului de 3.000 de dolari.

În tălpile pantofilor, promovați cu denumirea Nike Air Max 97 MSCHF INRI Isus și binecuvântați de un preot, a fost injectată apă din râul Iordan. Deși încălțămintea în ediție limitată a fost proiectată de Nike, firma în sine nu a fost afiliată acestui proiect.

Încălțămintea Isus de la MSCHF s-a vândut cu până la 3.000 de dolari. Foto: MSCHF

Firma MSCHF au cumpărat încălțămintea la prețul pieței și apoi a aplicat propriile idei pentru a crea o metaforă a „mersului pe apă”.

Pe lângă apa sfințită de nuanță albăstruie din tălpi, pantofii au fost îmbogățiți cu mai multe simboluri creștine, cum ar fi versetul biblic din Matei 14:25 care se referă la povestea lui Isus mergând pe apă, un punct roșu care simbolizează sângele lui Isus, un crucifix atașat de șireturi și, nu în ultimul rând, tălpici cu miros de tămâie.

Scopul vânzării acestor pantofi sport era să arate cât de absurdă a devenit cultura comercială în ultimii ani, a declarat pentru The New York Post Daniel Greenberg, directorul comercial al MSCHF:

„Am vrut să demonstrăm cât de absurdă a devenit cultura comercială în ultimii ani. Ne-am întrebat cum ar fi să ne promovăm un produs folosindu-l pe Isus Cristos. Singurul lucru pe care îl știam despre el era că a mers pe apă”, a afirmat Greenberg.

Tălpile pantofilor au fost umplute cu apă sfințită. Foto: MSCHF

Natura ironică a demersului nu i-a împiedicat pe oameni să cumpere încălțămintea la câteva minute după lansare.

Articolul continuă mai jos

Abonează-te gratuit la newsletter și vei primi zilnic pe email cele mai interesante articole, filme și recomandări!

Click pentru abonare ▸

Fii fără grijă, nu facem spam.

Pe site-ul StockX au fost scoase la vânzare aproximativ 20 de perechi de astfel de perechi, la prețul de 3.000 de dolari fiecare, și s-au vândut imediat, MSCHF încasând astfel câteva zeci de mii de dolari.


Distribuie:

Citește în continuare

Un comentariu la „La 3.000 de dolari perechea, pantofii sport „Isus”, cu apă sfințită și miros de tămâie, s-au vândut în câteva minute”

Lasă un comentariu