În cel mai vestic punct al Mongoliei interioare, în mijlocul deșertului Gobi, a existat cândva un regat prosper. A fost un prosper centru comercial, artistic și religios. Tot ce a mai rămas din el sunt bastioanele care protejau odinioară orașul, astăzi prăbușite, câteva clădiri de lut sfărâmate și oase împrăștiate și albite de soare.
Khara-Khoto, sau „Orașul Negru” în limba mongolă, a fost fondat în anul 1032 drept capitală a dinastiei Xia de Vest (1038-1227) și a devenit în scurt timp un centru comercial înfloritor.
Orașul a fost prădat de Ginghis Han în 1226, dar, în loc să fie devastat, așa cum făcea de obicei Hoarda de Aur cu orașele cucerite, Khara-Khoto a înflorit sub conducerea mongolă. În timpul lui Kublai Han, orașul s-a extins de trei ori față de dimensiunea inițială, fiind menționat chiar de Marco Polo în jurnalul său de călătorie, sub numele său Tangut de Etzina:
Când pleci din orașul Campichu, călărești timp de 12 zile și apoi ajungi la un oraș numit Etzina, care se află spre nord, la marginea Deșertului Nisipurilor; aparține provinciei Tangut. Poporul este idolatru și posedă o mulțime de cămile și vite, iar țara produce un număr mare de șoimi buni. Locuitorii trăiesc din cultivarea pământului și din creșterea vitelor. În acest oraș trebuie să faceți provizii pentru 40 de zile, deoarece, când părăsiți Etzina, intrați într-un deșert care se întinde pe 40 de zile de călătorie spre nord și în care nu întâlniți nici o locuință și nici un loc de momeală.
După mongoli, poporul Tangut a putut să se bucure de o existență pașnică timp de aproape 150 de ani, până când dinastia Ming a asediat orașul în 1372.
Nimeni nu știe cu exactitate cum a căzut Khara-Khoto, dar legendele spun că viclenii conducători Ming au deviat râul Ejin, singura sursă de apă a orașului, care curgea chiar în afara cetății, refuzându-le astfel soldaților și locuitorilor orașului elixirul dătător de viață.
Pe măsură ce soldații Ming sufocau orașul fără să fie nevoie să pună piciorul în interiorul zidurilor sale, locuitorii din Khara-Khoto și-au dat seama că era nevoie să facă o alegere teribilă: să moară de sete sau să înfrunte soldații Ming în luptă.
Un general militar mongol pe nume Khara Bator fost atât de înnebunit de această situație dificilă, încât și-a ucis soția și copiii, după care s-a sinucis. Există și o versiune care susține că Khara Bator a făcut o breșă în colțul de nord-vest al zidului orașului și a scăpat prin ea.
Când soldații Ming au atacat în cele din urmă, au măcelărit nu numai populația rămasă, ci și toate vitele și caii. După această înfrângere, Khara-Khoto a fost abandonat și a căzut în ruine.
- Citește 13 curiozități despre Mongolia, țara în care îți saluți vecinul spunându-i „Leagă-ți câinele!”
Locul a fost redescoperit la începutul secolului al XX-lea de o expediție mongolo-chineză sub comanda exploratorului rus Piotr Kuzmici Kozlov. În timpul săpăturilor, expediția a descoperit peste 2.000 de cărți, pergamente și manuscrise în limba Tangut.
Aceste comori au fost trimise înapoi la Sankt Petersburg împreună cu statui budiste, texte și xilogravuri care au fost găsite într-o stupă în afara zidurilor orașului. Continuarea săpăturilor a scos la lumină alte mii de manuscrise și cărți, precum și obiecte de uz cotidian, unelte agricole și artă religioasă.
Multe dintre aceste cărți și xilogravuri au stat la baza cercetării limbii Tangut, scrisă în alfabetul Tangut în anii următori. Acum, tot ceea ce a mai rămas din acest mare oraș sunt bastioanele înalte de 30 de metri, câteva pagode de 40 de metri înălțime și ceea ce pare a fi o moschee chiar în afara zidurilor orașului, ceea ce arată că printre oamenii care au fost conduși de Tangut existau și musulmani.
Citește în continuare