Armenia este plină de surprize arheologice, iar cea mai enigmatică dintre ele este Armata de Piatră – Zohar Karer sau Karahunj – , o ghicitoare ascunsă într-un minunat complex megalitic.

În ultimele patru decenii, savanții și turiștii au dat dovadă de un interes extraordinar pentru Armenia. Într-o peșteră din această țară, cercetătorii au descoperit cea mai veche opincă din lume.

Tot în această parte a lumii au fost găsite și cel mai vechi complex de producere a vinului, precum și rămășițele unui oraș din străvechiul regat Urartu.

Însă niciuna dintre aceste descoperiri nu este la fel de impresionantă precum situl arheologic de aproape șapte hectare, al cărui nume este la fel de contestat precum originile sale misterioase.

Situat în extremitatea sudică a Armeniei, Zorats Karer – sau Karahunj ori Qarahunj, cum mai este cunoscut – este o așezare care a fost locuită în numeroase rânduri de-a lungul mileniilor, din epoca preistorică până în perioada medievală.

După cum menționează și Wikipedia, situl constă într-un fel de mausoleu preistoric, în apropierea căruia se află peste 220 de monoliți de mari dimensiuni. 84 dintre aceste blocuri de piatră gigantice au în apropierea marginii superioare niște găuri bine cizelate.

În ultimii ani, spre uimirea savanților locali, monoliții au atras atenția comunității internaționale. Interesul a crescut după ce, în urma unor cercetări preliminare, s-au putut face comparații între alinierea astronomică de la Zorats Karer și cea a celebrului Stonehenge, din Anglia.

Prima relatare științifică legată de Zorats Karer datează din 1935 și îi aparține etnografului Stepan Lisitsian, care a afirmat că situl funcționase cândva ca țarc pentru animale.

Mai târziu, în anii ’50, Marus Hasratian a descoperit un șir de camere funerare datând din secolele XI-IX î.e.n. Însă prima investigație care a atras atenția internațională asupra complexului îi aparține arheologului sovietic Onnik Khnkikian.

În 1984, acesta a afirmat că cei 223 de megaliți din complex ar fi putut fi folosiți nu la creșterea animalelor, ci pentru studierea bolții cerești.

Potrivit arheologului, găurile din pietre, cu diametrul de 5 centimetri și adânci de până la 50 de centimetri, ar fi putut fi folosite drept telescoape primitive pentru a studia cerul.

Intrigată de implicațiile astronomice, astrofizicianul Elma Parsamian de la Observatorul Astrofizic Byurakan, unul dintre principalele centre astronomice din URSS, a demarat următoarea serie de investigații.

Ea și colegii săi au studiat poziția găurilor în funcție de un calendar astronomic și au stabilit că multe dintre găuri se aliniau cu răsăritul și cu asfințitul în ziua solstițiului de vară.

Parsamian este cea care a sugerat numele de Karahunj pentru sit, după un sat cu același nume, aflat la 40 de kilometri depărtare.

Înainte de investigațiile realizate de Parsamian, localnicii numeau locul Goșun Daș, ceea ce înseamnă „Armata de Piatră” în limba turcă. Este posibil ca această denumire să fi pornit de  la miturile populare, care sugerează că pietrele au fost ridicate în vremurile străvechi pentru a comemora soldații uciși în război.

După anii ’30, localnicii au trecut la traducerea în armeană, Zorats Karer.

Însă Parsamian spune că denumirea de Karahunj era mai interesantă, deoarece „Kar” înseamnă „piatră” și „hundj” este un sufix ciudat care nu are nicio semnificație în armeană, dar este remarcabil de similar cu englezescul „henge” (care înseamnă „monument preistoric circular”).

Conform Ancient Origins, numele propus de Parsamian a fost aspru criticat de savanți, iar textele științifice folosesc aproape exclusiv denumirea de Zorats Karer.

Câțiva ani mai târziu, fizicianul Paris Herouni a făcut o serie de studii care porneau de la constatările lui Parsamian, folosind metode telescopice și ținând cont de mișcarea de precesiune a Pământului.

Herouni a susținut că situl a fost ridicat în jurul anului 5500 î.e.n., precedându-și „omologul britanic” cu peste 4.000 de ani.

Herouni susținea cu tărie că se poate face o comparație directă cu Stonehenge și a mers până la a lega etimologic numele de „Stonehenge” de cuvântul Karahunj, susținând că cel din urmă avea, într-adevăr, origini armene.

De asemenea, Herouni coresponda cu cel mai mare expert în Stonehenge la acea vreme, Gerald Hawkins, care i-a confirmat concluziile. Afirmațiile lui Herouni au prins foarte repede, iar oponenții săi au avut mari dificultăți în a-i demonta teoriile.

Problema cu eticheta de „Stonehenge armean”, spune arheoastronomul Clive Ruggles, este că studiile care au clasificat Stonehenge drept observator astronomic străvechi au fost în mare parte demontate până azi.

Drept rezultat, susține Ruggles, cercetările care fac comparații între cele două situri sunt „mai puțin folositoare”. Potrivit profesorului Pavel Avetisian, arheolog la Academia Națională de Științe din Armenia, nu există dispute științifice legate de acest monument.

„Experții înțeleg foarte clar zona. Ei cred că este vorba de un monument cu mai multe funcții, care necesită excavări și studiu pe termen lung”, spune Avetisian.

În 2000, profesorul a ajutat la coordonarea unei echipe de cercetători germani de la Universitatea din Munchen care investiga situl. În descoperirile lor, aceștia au criticat ipoteza observatorului, scriind următoarele:

„O investigație exactă a acestui loc ne oferă alte rezultate. Zorats Karer, situat pe un promontoriu stâncos, era, în principal, o necropolă care a fost folosită din Epoca Mijlocie a Bronzului până în Epoca de Fier.

În zonă pot fi găsite morminte de piatră enorme din această perioadă. Echipa lui Avetisian a concluzionat că monumentul nu a fost construit mai devreme de anul 2000 î.e.n., fiind ridicat după Stonehenge.

De asemenea, echipa sugerează posibilitatea că locul servea drept refugiu în vreme de război în perioada elenistică.”

„Ideea că monumentul este un observator antic sau că numele său este Karahunj este o șarlatanie crasă și nimic altceva. Toate aceste teorii nu au nimic de-a face cu știința”, spune Avetisian.

Din păcate pentru Avetisian, infirmarea miturilor despre Zorats Karer este foarte dificilă, din moment ce în limbile de circulație internațională există atât de puține surse pe care curioșii din afara Armeniei să le poată consulta.

Dincolo de orice controverse, monumentul este uimitor, este situat într-o zonă unde se află multe frumuseți naturale și atrage mulți turiști în fiecare an.

A devenit punct de interes și pentru tinerii armeni din zonele urbane și pentru neopăgânii din Erevan, care sărbătoresc aici solstițiile.

În multe privințe, Zorats Karer este o mărturie a caracterului înșelător al arheologiei și probabil că misterul este – și va rămâne – unul dintre motivele pentru care acest loc este atât de atrăgător.