Renumit pentru o logică de fier, un spirit de observație „brici” și o neobișnuită putere de deducție atunci când venea vorba de diagnosticarea bolilor și dezvăluirea trecutului pacienților, medicul scoțian Joseph Bell a fost cel care a inspirat faimosul personaj Sherlock Holmes, creat de Arthur Conan Doyle.
Joseph Bell a fost un medic remarcabil
Joseph Bell s-a născut la 2 decembrie 1837, la Edinburgh. Călcând pe urmele străbunicului său, considerat primul chirurg profesionist din Scoția, s-a înscris la facultatea de medicină a Universității din Edinburgh și a obținut diploma de medic în 1859.
Remarcat pentru abilitățile sale extraordinare, Bell a fost angajat ca profesor la universitatea de pe băncile căreia tocmai ieșise ca student și practica și medicina în același timp, fiind chiar doctorul personal al Reginei Victoria (când aceasta vizita Scoția).
Avea o putere de deducție neobișnuită și își uimea adesea studenții cu demonstrații în care „ghicea” ocupația unui pacient, locul în care trăia și alte detalii personale doar studiindu-i înfățișarea și comportamentul.
În 1877, pe când era student la medicină, scriitorul Arthur Conan Doyle l-a întâlnit pe Bell. Ulterior a și devenit asistent în secția condusă de Bell, fapt care i-a oferit ocazia să observe îndeaproape abilitățile neobișnuite ale profesorului.
Bell era capabil să discearnă diferențele aproape imperceptibile dintre accentele pacienților lui și să identifice corect locurile de origine ale acestora.
Cum îl descria Arthur Conan Doyle pe Joseph Bell
Din simpla analiză a bătăturilor din palmele unui pacient, Bell își dădea seama dacă omul era tâmplar, zidar sau clopotar, iar după modul în care cel examinat mergea, Bell deducea dacă era soldat sau marinar, de exemplu.
În autobiografia sa, „Memorii și aventuri”, Arthur Conan Doyle l-a descris pe Joseph Bell drept un om ieșit din comun, atât din punct de vedere fizic, cât și din perspectivă intelectuală.
Joseph Bell era un om zvelt, brunet, cu fața ascuțită, ochi cenușii pătrunzători și mers sacadat. Avea o vocea înaltă și discordantă. Era un medic foarte priceput, dar punctul său cu adevărat forte era diagnosticarea – nu numai a bolilor, ci și a ocupației și a caracterului pacientului, relata scriitorul.
„Dintr-un motiv pe care nu l-am înțeles niciodată, m-a ales din mulțimea de studenți care îi frecventau cursurile și m-a făcut asistentul său, ceea ce însemna că trebuia să îi triez pacienții, să iau notițe despre cazurile lor și apoi să îi conduc, unul câte unul, în camera mare în care Bell stătea în picioare, înconjurat de studenți.
Atunci, am avut ocazia să îi studiez metodele și să observ că, de multe ori, afla mai multe despre pacient din câteva priviri rapide decât aflasem eu prin întrebările mele”, își amintea Arthur Conan Doyle.
Bell sublinia importanța examinării atente a pacienților, a atenției la detaliile fizice, a observației empirice a pacientului și a concluziilor care puteau fi trase din aceste informații.
Joseph Bell devine Sherlock Holmes
Metodele și personalitatea acestuia au lăsat o amprentă puternică asupra lui Conan Doyle, care a decis să construiască un personaj fictiv pe baza celebrului doctor.
Scriitorul a întruchipat toate aceste calități în Sherlock Holmes și nu a încercat niciodată să ascundă faptul că la baza personajului fictiv stătea profesorul Bell.
„Nu este de mirare că, după studierea unui astfel de personaj, am folosit și amplificat metodele sale atunci când, mai târziu, am încercat să construiesc un detectiv care să rezolve cazurile pe baza propriilor sale abilități, nu datorită nebuniei criminalului”, spunea Conan Doyle.
Sherlock Holmes a apărut pentru prima dată în romanul „Un studiu în roșu”, publicat în 1887, la zece ani după ce Doyle l-a întâlnit pentru prima dată pe profesorul Joseph Bell.
Popularitatea lui Holmes a luat proporții în 1891, după ce revista The Strand Magazine a publicat prima serie de povestiri scurte cu abilul detectiv.
Joseph Bell manifesta un interes deosebit pentru romanele polițiste cu Sherlock Holmes și chiar îi oferea fostului său student sugestii, pe care Doyle le respingea respectuos, pe motiv că nu sunt „foarte practice”.
Joseph Bell a oferit consultanță polițiștilor din Scoția și Anglia
Celebritatea profesorului a crescut odată cu faima lui Sherlock Holmes. Curând, șefii poliției din Edinburgh au început să-i ceară lui Bell să îi ajute la soluționarea diverselor cazuri de crimă.
În 1888, în timpul „vânătorii” lui Jack Spintecătorul, Scotland Yard l-a consultat pe profesorul scoțian. O anecdotă spune că Bell a venit chiar cu un nume al suspectului, detaliu care nu a fost făcut public.
Cu toate acestea, Bell nu s-a asociat niciodată cu Sherlock Holmes.
„Sper ca cei care mă cunosc să vadă în mine o altă latură, mai bună decât cea pe care a văzut-o Doyle”, a declarat Bell presei.
Într-adevăr, exceptând mintea strălucită, Bell nu avea prea multe în comun cu detectivul fictiv. Bell nu era dezordonat, așa cum era Holmes, nu era dependent de cocaină și nu cânta la vioară.
De altfel, Bell i-a acordat toate meritele lui Doyle.
„Întotdeauna l-am considerat unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut vreodată. Era extrem de interesat de tot ceea ce avea legătură cu diagnosticul și nu obosea niciodată să încerce să descopere toate acele mici detalii pe care cineva le caută”, a povestit Bell despre celebrul scriitor.