Lord Minimus, piticul care a ieșit dintr-o plăcintă la un banchet regal

Jeffrey Hudson, poreclit Lord Minimus, a avut o viață demnă de romanele de aventuri. După ce le-a fost „servit” într-o plăcintă regelui Carol I al Angliei și soției sale, Henrietta Maria a Franței, Hudson a devenit rapid preferatul reginei.

În calitate de paj, a însoțit-o în frecventele ei călătorii în Franța, a fost capturat de pirați, a trăit o vreme ca sclav și a lucrat pentru Anglia ca spion în ultima parte a vieții.

Jeffrey Hudson era cunoscut drept Lord Minimus

Jeffrey Hudson
Jeffrey Hudson alături de regina Henrietta. Pictură de Anthony van Dyck (1633). Foto: Wikimedia

Viața lui Jeffery Hudson este ca un puzzle uriaș, care poate fi reconstituit doar parțial. Multe dintre aspectele vieții sale rămân și astăzi neelucidate, ceea ce face ca acest bărbat să rămână unul dintre cele mai fascinante enigme de la curtea lui Carol I.

Născut în 1619, Jeffrey Hudson – care avea să devină mai târziu Sir Jeffrey Hudson – a fost fiul îngrijitorului grajdurilor ducelui de Buckingham. La vârsta de nouă ani, Jeffrey avea doar 48 de centimetri înălțime.

În 1626, Jeffrey i-a fost prezentat ducesei de Buckingham ca o „raritate a naturii”, iar aceasta și soțul ei au decis să îl arate regelui Carol I. Băiatul i-a fost prezentat monarhului în mod neconvențional, „servit” într-o plăcintă la un banchet, potrivit dicționarului biografic „QI: The Book of the Dead”, de Lloyd John și John Mitchinson.

Regina l-a îndrăgit pe băiat și l-a angajat ca paj personal și subiect de amuzament pentru curteni, alături de alți doi pitici și o maimuță pe nume Pug.

La curte, Jeffrey era cunoscut drept Lord Minimus. Era foarte inteligent și carismatic și a fost educat de personalul reginei. Era subiectul de amuzament preferat al curtenilor.

În 1630, pe când băiatul avea doar 11 ani, regina, însărcinată cu primul său copil, l-a inclus pe Jeffrey într-o delegație care avea misiunea de a-i aduce Henriettei o moașă de la curtea regelui Franței.

Pe drumul de întoarcere, vasul pe care se afla Jeffrey a fost capturat de pirații olandezi. Corsarii au jefuit nava și apoi au eliberat-o, iar băiatul s-a întors cu bine în țara sa.

Lord Minimus a ucis un bărbat într-un duel

Jeffrey Hudson in padure
Jeffrey Hudson în pădure. Fragment dintr-o pictură de Daniel Mytens, circa 1628-1630. Foto: Wikimedia

A doua călătorie a lui Jeffrey Hudson peste Canalul Mânecii a avut loc în 1637, la vârsta de 18 ani, când un grup de curteni a călătorit în Țările de Jos pentru a observa Asediul de la Breda, prin care olandezii încercau să respingă armata spaniolă.

Deceniul al patrulea al anilor 1600 a fost deosebit de dificil pentru Carol I și soția sa. După izbucnirea unui conflict armat între regaliști și parlamentari, în 1643 regina a fugit în exil în Franța, alături de Jeffrey și câțiva servitori.

Înainte de a pleca din țară, regina l-a numit pe Jeffrey căpitan de cavalerie, deși nu se știe dacă acesta a comandat trupe sau dacă a luptat în vreun fel în războiul civil.

În Franța, viața lui Jeffrey a luat o turnură nefastă. În octombrie 1644, sătul să fie tratat cu ironie, a ucis un bărbat în duel. A fost condamnat la moarte, dar regina a obținut eliberarea și trimiterea lui în Anglia.

Traiectoria lui Jeffrey după ce a părăsit suita reginei la sfârșitul anului 1644, la vârsta de 25 de ani, este necunoscută, în mare parte. Se știe că la câteva luni după aceea s-a aflat pe o navă capturată de pirații din Barbaria.

Jeffrey Hudson a petrecut 25 de ani în sclavie

A fost dus ca sclav în Africa de Nord, unde și-a petrecut următorii 25 de ani făcând diverse munci. Data exactă și circumstanțele răscumpărării sale nu sunt cunoscute.

După acest episod, prima prezență a lui Jeffrey în Anglia a fost documentată în 1669. Nu au fost consemnate detalii despre viața sa în captivitate, cu excepția unui singur fapt: susținea că în această perioadă crescuse până la 1.10 metri.

Jeffrey Hudson 01
Gravură de James Stow înfățișându-l pe Jeffrey Hudson. Foto: Britton Images

Puținele documente care oferă indicii despre activitatea lui Jeffrey între 1669 și 1682, când a murit, constau în câteva chitanțe pentru banii primiți ca donații de la ducele de Buckingham și de la noul rege.

Jeffrey nu s-a mai întors în serviciul reginei. Tot ce se știe este că a locuit în orașul Oakham timp de câțiva ani, iar în 1676 s-a întors la Londra, probabil pentru a solicita o pensie de la curtea regală.

A avut ghinionul de a ajunge la curte într-o perioadă de turbulențe anticatolice. Fiind catolic, Jeffrey a fost arestat și încarcerat vreme de câțiva ani. A fost eliberat în 1680.

Probabil că, după detenție, Lord Minimus a lucrat ca spion pentru Anglia, dar nu s-au păstrat detalii despre misiunile sale. A murit aproximativ doi ani mai târziu și a fost îngropat într-un cimitir catolic pentru săraci, într-un mormânt nemarcat.

Ca să știi mai mult, citește „Mărire și decădere. O istorie a lumii în zece imperii”

De la Imperiul Akkadian la America vremurilor moderne, „Mărire și decădere” cartografiază istoria lumii prin zece imperii majore. Prin prisma lor este sondată aspirația omenirii pentru putere și este urmărită evoluția impulsului imperial de la directa agresiune militară a imperiilor antice la subtila, dar ampla influență culturală a superputerilor de azi.

Îmbinând o perspectivă amplă cu o concizie remarcabilă, Paul Strathern stabilește conexiuni pe durata a cinci milenii și aruncă o lumină revelatoare asupra acestor mari civilizații – de la Imperiul Mongol și dinastia Yuan până la azteci și otomani, prezentând inclusiv imperii mai recente: cel Britanic, Ruso-Sovietic și American. Sintetizând 5000 de ani de istorie universală în zece capitole succinte, Mărire și decădere oferă o lectură incitantă și instructivă oricărui pasionat de istoria lumii.

„Mărire și decădere” se deschide cu o incursiune în Imperiul Akkadian, care a dominat o mare parte din vechea Mesopotamie, ca apoi să prezinte vastul Imperiu Roman, în căutarea rădăcinilor noastre occidentale și răsăritene. În continuare, autorul se îndreaptă spre Califatele Abbasid și Umayyid, unde s-au dezvoltat multe elemente care și-au adus contribuția la cultura clasică occidentală. Mai apoi, pe măsură ce ieșea dintr-o perioadă de stagnare culturală, Europa s-a văzut confruntată cu iureșul unor invazii dinspre răsărit, moment în care facem cunoștință cu împărații Imperiului Mongol…

Rând pe rând ne sunt prezentate marile imperii cu contradicțiile lor. Mai presus de toate, vedem cum ambiția de măreție imperială – de la împărații romani la Hitler – este înrădăcinată în visuri utopice și de nemurire. Fiecare imperiu conține semințele propriei sale distrugeri: prin urmare, ce este de fapt progresul social? Cine beneficiază de pe urma lui și cine are de suferit?

„Mărire și decădere. O istorie a lumii în zece imperii” se găsește cu reducere pe Cartepedia, Cărturești sau Libris.


Articol interesant? Dă-l mai departe!

Citește în continuare

Alte articole interesante

Lasă un comentariu