James Polk, al 11-lea președinte al Statelor Unite (1845-1849), este cunoscut în primul rând pentru că în timpul mandatului său teritoriul SUA a crescut cu peste 33%.
Această expansiune a împins granițele țării până la coasta Pacificului, precipitând o dezbatere națională aprinsă cu privire la răspândirea sclaviei și în noile regiuni.
Cu toate acestea, pe măsură ce oamenii au devenit din ce în ce mai reticenți față de expansiunea sclaviei, James Polk a încercat să ascundă de ochii publicului propriile lui afaceri cu sclavi, potrivit History.com.
Mai exact, a ascuns faptul că a cumpărat sclavi, în special copii, pe care i-a trimis să lucreze pe plantația sa de bumbac din Mississippi, în timpul mandatului la Casa Albă.
Dintre cei 19 sclavi cumpărați de Polk în timpul mandatului prezidențial, cel puțin 13 au fost copii, după cum arată Lina Mann, istoric.
Cel mai tânăr sclav al lui Polk a fost un băiat de 10 ani pe nume Jerry. Președintele american a păstrat secretul cu privire la implicarea sa în afacerile cu sclavi, instruindu-și oamenii să cumpere robi pe numele lor, apoi, cu discreție, să-i transfere lui în proprietate.
Odată formalitățile încheiate, James Polk trimitea sclavii să lucreze pe plantația din Mississippi, pe un teren care aparținuse cândva indienilor Choctaw, expulzați cu forța în 1830.
În tot acest timp, în public, Polk juca rolul proprietarului de sclavi „binevoitor”. Secretomania lui Polk nu a fost o încercare de a ascunde ceva de care îi era rușine.
Chiar credea că sclavia era justificată și corectă din punct de vedere moral. De asemenea, nu a fost nici o încercare de a ascunde că era proprietar de sclavi.
Faptul că era stăpân de sclavi era de notorietate la momentul în care a candidat la președinție din partea Partidului Democrat, în 1844. Când a preluat funcția, a dus cu el sclavi la Casa Albă. Până la Polk, alți opt președinți americani mai avuseseră sclavi.
Mai degrabă, grija lui James Polk avea legătură cu schimbarea opiniilor alegătorilor cu privire la moralitatea destrămării familiilor de sclavi.
Într-o scrisoare din 1846, Polk a scris că, dacă publicul ar afla despre achizițiile de copii și adulți tineri, „m-ar supune inutil atacurilor în ziarele aboliționiste”.
În plus, ar fi dat dovadă de ipocrizie, contrazicând afirmații făcute în campania electorală. Pentru politicienii sclavagiști devenise o obișnuință să spună că aveau sclavi doar pentru că îi moșteniseră sau pentru că robii făceau parte din zestrea soțiilor.
În cazul lui Polk, cei implicați în campania lui electorală afirmau că politicianul făcuse comerț cu sclavi (fie în calitate de vânzător, fie în calitate de cumpărător) doar din grijă față de „marfă”, ca să nu se destrame familiile celor înrobiți.
James Polk căuta sclavi ieftini, „tineri și eficienți”
Potrivit lui Michael David Cohen, cercetător la Universitatea din Tennessee, Polk a afirmat într-o scrisoare adresată unei rude că prefera sclavii „tineri și eficienți”.
Îi dorea mai tineri pentru că se putea folosi de ei mai mult timp, astfel că își putea amortiza investiția. De asemenea, tinerele sclave care nășteau produceau robi suplimentari, deoarece orice copil născut de o sclavă intra automat în proprietatea stăpânului mamei.
Practic, spune Cohen, Polk considera plantația din Mississippi și sclavii care lucrau acolo un fel de „asigurare de viață”, o pensie pentru el și pentru soția lui, Sarah Childress Polk.
Cum copiii sclavi erau mai ieftini (pentru că munceau mai puțin) decât adulții, se poate ca Polk să fi văzut în aceste achiziții o modalitate de a crește marja de profit a plantației.
În Mississippi, epidemiile frecvente (în special de malarie) și condițiile de viață brutale făceau ca mortalitatea în rândul sclavilor să fie ridicată; aproximativ 46% dintre copiii sclavi mureau înainte de a împlini vârsta de 15 ani.
Pe plantația lui Polk, însă, mortalitatea era chiar mai mare, de cel puțin 51%, susține istoricul William Dusinberre în cartea „Președintele stăpân de sclavi: Dubla carieră a lui James Polk”.
Polk a murit la câteva luni după ce și-a încheiat mandatul la Casa Albă, iar soția lui – care a ajutat la organizarea pe ascuns a afacerii cu sclavi – a ținut în continuare în robie oamenii cumpărați în timpul președinției.
Când a început Războiul Civil, două decenii mai târziu, de pe plantația Polk au fugit mai mulți negri, care s-au alăturat armatei unioniste.
În calitate de soldați, au luptat pentru a pune capăt unui sistem pe care fostul lor proprietar – președinte al Statelor Unite – l-a susținut activ, chiar dacă a încercat să ascundă adevărata dimensiune a implicării sale.
